Fanii Rapidului și-au dat singuri foc la valiză

Mai mulți fani, într-un gest de teribilism, apar într-o fotografie difuzată apoi chiar de ei pe rețele de socializare, având arme de foc în mâini.

Fanii Rapidului și-au dat singuri foc la valiză

Mai mulți fani, într-un gest de teribilism, apar într-o fotografie difuzată apoi chiar de ei pe rețele de socializare, având arme de foc în mâini.

 Acțiunea declanșată joi de organele legii concomitent la președintele clubului Rapid, la șeful galeriei, Liviu Ungurean și alți 13 suporteri, a avut drept argument constiturirea unui grup infracțional deosebit de periculos. Cum au ajuns oamenii legii la asemenea constatare?

Membri ai galeriei Rapidului, reţinuţi de procurori

Răspunsul este unul șocant și arată că atunci când vrei să te fălești comițând gesturi necugetate plata poate fi foarte scumpă. Mai mulți fani, într-un gest de teribilism, apar într-o fotografie difuzată apoi chiar de ei pe rețele de socializare, având arme de foc în mâini. E logic de înțeles că văzând aceste imagini oamenii legii s-au sesizat de facto și au acționat în consecință iar bilanțul capturilor de la domiciliile celor care au acum statut de suspecți a depășit orice imaginație, colectându-se un adevărat arsenal de pistoale și puști. În cazul de față, putem vorbi despre un soi de harakiri comis de mai mulți suporteri rapidiști, chiar dacă fețele lor sunt acoperite în imaginea incriminatorie, dar apartanența lor e dată de gol de însemnele clubului din Giulești de pe îmbrăcăminte.

Bombă în Giulești! Informații noi în cazul Daniel Niculae (update)

Așa încât folosirea materialelor pirotehnice și introducerea lor pe ascuns pe stadion cu sprijinul președintelui Daniel Niculae sunt mizilic pe lângă povestea cu armamentul care oricând ar fi putut semăna moarte.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. E clar, statul se fereste pe cat poate de popor, stiindu-se antipatizat profund de acesta. Frica de arme in mana poporului e sindrom comunist. Oricum, plebea dezarmata poate inghiti orice. Asta se urmareste si e anormal.

  2. O fotografie este infractiune?! Asa zice Codul Penal in vigoare?!
    Daca in fotografia incriminata sunt cel putin 2 insi este grup infractional organizat?
    Daca ma duc si ma filmez cand sunt la buda si trag bese si pun pe Tik tok filmuletul este tulburrea linistii publice si alte infractiuni?! Am dat cu petarda naturala, besa de la fasolica?
    Vreau sa raspunda diicotul si serviciul ala infractiuni foarte violente din politie!

    Acum au folosit astia de la rapid prima data in Romania petarde si material pirotehnic?! Dar altii inaintea lor vreo 20 30 de ani la rand?!

    Anchetatorilor, prostia puteee rau bai baieti vigilenti!
    Traficul de droguri din Romania care macina tara aia nu mai e amenintare publica?!

    Siguranta si incredere… Lege si ordine…
    Si presa care linge fara sa judece macar cu o sinapsa publica ineptiile pe surse drept articole media?!:)))
    Imi e rusine!

  3. Bine frate,dar galeriile celor de la dinamo, stână lui fecali n-au folosit petarde?…
    E clar de cand i-au bătut pe oierii lui fecalii ,au intrat urgent banii la interval și…

  4. … sunt confundate cu arme letale, vorba aia: avem specialisti, dar ei lipsesc cu desavarsire.Fara indoiala ca „prostocratia” a cucerit toate redutele oamenilor rezonabili.

  5. „apartanența lor e dată de gol de însemnele … de pe îmbrăcăminte”
    -Hapoel (în ebraică: הפועל, literalmente: muncitorul) este o asociație sportivă din Israel,
    se recunoaste usor litera פ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.