Controversata chestiune a bunicilor materni – Grigore Naum versus Serghei Naumov
Istoricul și jurnalistul Toma Roman Jr. a pus în atenție, cu mai mulţi ani în urmă, ipoteza că unul dintre cei mai importanți agenți ai spionajului sovietic din România, Grigore Naum (pe numele adevărat Naum Rotstein), ar fi bunicul în linie maternă a lui VICTOR PONTA, candidat „independent” la Președinția României. Presupusul bunic are o biografie standard: comunist ilegalist, luptător interbrigadist în Războiul Civil din Spania, parasutat din URSS în 1944, condamnat pentru subversiune politică, cadru de nădejde din momentul „T zero” al Securității Staliniste fondate în anul 1948 de puterea sovietică de ocupație, fost șef al Direcției a V-a – Contrainformații Militare, până la retragerea trupelor sovietice.
Din investigațiile noastre în fondurile de arhivă, rezultă că Grigore Naum a fost inițial șeful unei Comisii Speciale de Verificare a candidaților pentru încadrarea în Aparatul Politic, Securitate și Armată, calitate în care a avut, de departe, cea mai dură atitudine din rândul tuturor preşedinţilor de comisii similare: „Comisia de verificare nu poate să ducă până la capăt un caz. Putem descoperi un duşman, trei, izolat, dar dacă sunt mai mulţi, decât dacă nu predăm astfel de cazuri Securităţii şi să-l ducă până la capăt. Ori e alb ori e negru, iese acolo. Ori spune totul ori să nu mai poată spune nimic, niciodată (…) ca să ajungem până la capăt trebuie să aplicăm aceste metode, altfel nu vom putea descoperi duşmani”.
În anul 1949, Grigore Naum a fost respins de Secretariartul Comitetului Central de la numirea ca subdirector general al Direcției Generala a Penitenciarelor, pentru ca în anul următor să fie propus și titularizat în funcția de Sef al Serviciului de Contrainformații al Trupelor Ministerului de Interne ( Grăniceri, Securitate și Apărare Locală Antiaeriană). Beneficiind de înaltă susținere politică, la 13 iunie 1950, un colectiv format din cadre din conducerea M.A.I. a ordonat ca în maxim o săptămână Direcţia Generală Politică să selecţioneze 110 elevi din şcolile ministerului, „care vor fi puşi la dispoziţia Direcției Generale a Securității Poporului, „ pentru tov. col. Naum”, pentru a suplini deficitul de personal al Serviciului Contrainformaţii al Trupelor M.A.I., condus de acest ofiţer.” (A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 199, f. 364).
Patru menţiuni speciale: (1) Comandantul Direcției Trupelor de Grăniceri (subordonată Direcției Trupelor Operative și de Pază a Ministerului Afacerilor Interne) a fost , până în anul 1961, generalul Ioan Şerb, condamnat pentru trădare în favoarea U.R.S.S., în contextul invaziei Cehoslovaciei din august 1968, care a deţinut şi funcția de adjunct al Ministrului de Interne, asigurând coordonarea Comandamentului Trupelor de Grăniceri, Comandamentului Trupelor de Securitate şi a Direcţiei Apărare Locală Antiaeriană. La momentul trădării era Comandantul Armatei a II-a şi al Garnizoanei Bucureşti;
(2) La comanda Trupelor de Apărare Locală Antiaeriană se afla locotenent-colonelul Ioan Geoană, tatăl lui Mircea-Dan Geoană;
(3) Supervizorul politic şi responsabilul dosarelor personale ale celor menţionaţi era, din poziţia de şef al Direcţiei Politice Superioare, ulterior a Direcţiei Cadre a D.P.S. şi al Direcţiei Control a Ministerului Forţelor Armate, generalul Ştefan Kostyal, demascat ca agent al K.G.B. / G.R.U. , în dosarele Corbii 1 şi 2;
(4) Generalul Grigore Naum , la retragerea trupelor sovietice şi a consilierilor sovietici, a remis K.G.B. -lui, cu complicitatea colonelului Nedelcu, şeful Seviciului Arhive, cca. 200.000 de dosare referitoare la activitatea serviciilor speciale sovietice şi a celor ţariste împotriva României. La şedinţa cu cadrele de conducere din aparatul de Securitate, din 15 – 16 iunie 1959, ultima la care avea să participe generalul Grigore Naum, acesta a fost criticat de ministrul Alexandru Drăghici : Tovarăşul general Naum trebuie sã acorde mai multã atenţie problemelor esenţiale de organizare a muncii contrainformative în armată şi, în primul rând sarcinii, de descoperire a agenturii duşmanului. Trebuie împiedicatã transmiterea de informaţii secrete din cadrul statelor majore, a marilor unităţi şi unităţilor armatei noastre; să se taie posibilitatea pătrunderii în armată a elementelor duşmănoase şi să se prevină la timp cazurile de trădare de patrie din partea militarilor.
Generalul Naum s-a dezvinovăţit „[…] Există o stare de spirit, un fel de federaţie, fiecare cu ale sale. Nu există colaborare, ca toate organele Securităţii să colaboreze în aşa măsură, să creăm o reţea, ca în adevăr duşmanul să nu poată pătrunde”(Dosar nr. 13 122, f. 192: Stenograma şedinţei ) După patru decenii, Toma Roman Jr. i-a descoperit mormântul lui Grigore Naum tocmai în SUA (foto jos/sursa: Toma Roman Jr.), într-un cimitir din Colma, San Mateo County, California, fostul agent sovietic ajungând să-și doarmă somnul de veci în bastionul imperialismului împotriva căruia a luptat întreaga viață.

Reamintim că numele de fată al mamei lui Ponta este NAUM. Nimeni nu a putut confirma exact care e legătura de rudenie între Grigore Naum şi Victor Ponta si dacă exista intr-adevar una.
Cert este că surorile Naum, mama şi mătușa lui Ponta, au copilarit când erau mici cu fata lui Lucrețiu Pătrăşcanu, cele două familii, Pătrăşcanu şi Naum, cunoscându-se foarte bine şi fiind prietene, după cum a mărturisit chiar fiica lui Pătrăşcanu.
Ceea ce arată că tatăl lor, Naum, bunicul lui Ponta, trebuie să fi avut o funcție importantă în partid. Dacă Naum bunicul lui Ponta, e sau nu, una şi aceeași persoană cu Grigore Naum, rămâne de stabilit.
Grigore Naum a avut relații strânse şi cu familia Tismăneanu. Prima functie a tatălui lui Vladimir Tismăneanu a fost cea de director-adjunct al Editurii Partidului Muncitores Român: „director plin era in acel moment Grigore Naum, fost voluntar in Spania, ajuns in tara cu divizia “Tudor Vladimirescu”, ulterior general de securitate” – după cum mărturisește chiar Vladimir Tismăneanu.
În contextul în care presa digitală abundă în referiri ce susțin ipoteza că agentul GRU Grigore Naum ar fi fost bunicul lui Victor Ponta (pe mama căruia o cheamă Naum), cu sprijinul preţios şi competent al unui fost veteran al celebrei Brigăzi U – Fantome am găsit firul Ariadnei, ce ne-a călăuzit prin labirintul fantomelor cu care Departamentul Ilegali al nemuritorului K.G.B. şi-a asigurat succesiunea generaţiilor de agenţi cu care să prezerve, peste tot în lume, interesele Mamei Rusia.
Confuzie sau artificiu de legendare, bunicul matern al fostului prim ministru al României nu este Grigore Naum, dar indubitabil a fost un agent fantomă pe care Departamentul I.N.U. al N.K.V.D-lui l-a implantat în România sub numele de Serghei Naumov, cu gradul de colonel cu patru stele ( păstrat în prezent doar în armata nord-coreeană), fiind, succesiv, în directa subordonare operativă a generalului Saharovski, șeful consilierilor sovietici și, ulterior, a generalului Gheorghe Pintilie (Panteley Timofiy Bodnarenko), adjunct al ministrului de interne și șef al Securității (1948-1958).
Oficial, colonelul Naumov era Șeful Inspecției Ministerului Forțelor Armate. Concomitent, ca agent acoperit al INU ( Direcția Principală Externă a NKVD) coordona Agentura INU din poziția de șef al Secției Administrative a C.C. al Partidului Comunist din România.
Soţii Naumov au divorţat, dar fosta soţie ( bunica maternă a lui Victor Ponta) a dorit să-şi păstreze numele în forma Naum, la care a revenit şi mama fostului prim ministru, după divorţul de soţul Ponta.
Ce căuta Victor Ponta în mașina agentului GRU, generalul Ștefan Kostyal, în seara de 22 decembrie 1989 ?
Deşi a fost chestionat în repetate rânduri de presă, fostul premier Victor Ponta a evitat programatic să povestească ce a făcut în zilele fierbinţi ale Revoluţiei, pe când avea 17 ani şi trei luni. Desigur, Ponta s-a mărginit să precizeze că a fost „pe străzi”, laolaltă cu miile de manifestanţi care se revărsau în centrul Bucureştiului și în alte zone de interes, dar nu a intrat niciodată în detalii explicite. Nu a rostit nume şi nu a indicat locaţii.
Tânărul Ponta juca, la cei 17 ani și trei luni, rolul vieții sale, care avea să-l ducă departe peste 20 de ani. Un rol jucat alături de un agent sovietic cu misiunea de a-l înlătura de la putere pe Nicolae Ceauşescu şi a instaura la conducerea României un grup de complotişti prosovietici . Acest lucru era recunoscut, ca o ultimă spovedanie, de către generalul-maior Ștefan Kostyal.
În ultimele zile ale vieţii sale, generalul Kostyal a relatat, în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Toma Roman jr., că în vâltoarea evenimentelor din decembrie 1989, după ce a plecat de la Școala Militară de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne de la Băneasa, a luat cu mașina doi tineri, care l-au însoţit la Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT). Unul dintre cei doi tineri era Victor Ponta, cel care avea să devină 20 de ani mai târziu liderul Partidului Social Democrat și premierul României.
Iată mărturia lui Kostyal „L-am arestat tot eu şi pe Nicolae Andruţă Ceauşescu, la Băneasa, după care m-am dus să coordonez Comandamentul Apărării Antiaeriane a Teritoriului. Să vă zic ceva interesant. Luasem cu mine-n maşină spre CAAT şi doi foarte tineri revoluţionari. Unul dintre ei era Victor Ponta.”
Kostyal omite un detaliu important şi adaugă o minciună. El fusese trimis de la Comitetul Central, la Comandamentul Apărării Antiaeriane a Teritoriului, de către generalul Iulian Vlad cu misiunea de a clarifica diversiunea ţintelor false, care simulau invazia aeriană. Generalul Vlad cunoştea că Ştefan Kostyal a fost o perioadă într-o funcţie de comandă la CAAT . Generalul Nicolae Andruţă Ceauşescu nu se afla în şcoală. ci la Ferma Petrăchioaia, de unde l-au reţinut şi predat o grupă de ofiţeri trimsă de Şeful Statului Major al Şcolii, generalul în retragere Gheorghe Răbăcel.
Din cazarma Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT), unde Kostyal spune că a stat până pe 25 decembrie 1989, s-a declanşat, în noaptea de 22-23 decembrie , o canonadă cu armament de infanterie asupra Școlii Militare de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne de la Băneasa, fiind trase cca. un milion de de cartuşe care au ras literalmente livada de pomi fructiferi, care se întindea pe o adâncime de 200 de metri spre şoseaua Bucureşti-Ploieşti.
Note: (1) Prin Decretul Prezidenţial nr. 278 din 4 iunie 1970, generalului-maior în rezervă Ștefan Kostyal i s-a retras gradul și a fost trecut în evidența rezerviștilor cu gradul de soldat.
(2) Prin Decretul Preşedintelui Consiliului Frontului Salvării Naţionale nr. 108 din 8 februarie 1990 lui Ştefan Kostyal i s-a redat gradul de general-maior și a fost trecut în evidența cadrelor militare în rezervă cu acest grad.
Surse colaterale complementare
Vladimir Tismăneanu, Contributors, 02 martie 2015
Conflict de viziuni: Despre comunismul interbelic ca sectarism mesianic
Iar daca tot vorbim de agenți și spioni, de ce nu se vorbește despre generalul de securitate Grigore Naum, interbrigadist, ajuns la Moscova, apoi parașutat in România, director al Editurii PMR inainte de a deveni șef de direcție in MAI unde a lucrat până la inceputul anilor 60?
România Breaking News – RBN Press, 11 martie 2025 10:14:35 AM
DIN SERIA DEZVĂLUIRI: CINE ESTE BUNICUL LUI VICTOR PONTA ?
Sursele noastre din interiorul PSD sustin ca bunicul matern al lui Victor Ponta era evreul-rus Naumovici ( ulterior mama Premierului si-a scurtat numele in ” Naum ”, din motive lesne de inteles )
Dacian Dumitrescu
Nebuloasele biografice din labirintul originilor paterne
Regretatul Lucian Gheorghiu, jurnalist la Cotidianul, de la fondare, surprinde şi concluzinează asupra unei realităţi tulburătoare, cităm din Originile lui Victor Ponta, modificate în funcţie de evenimente (12 iulie 2015): La Victor Ponta a devenit un obicei. Cu ocazia unor evenimente importante se face legătura între eveniment şi predecesorii săi pe linie familială. În 4 situaţii s-a făcut legătura între Ponta şi predecesorii săi pe linie familială din comuna arădeană Pecica. Există însă o serie de neconcordanţe legate de aceşti predecesori. NU ştim dacă ce a afirmat în 4 rânduri Victor Ponta, reprezintă afirmaţii ale sale, ale echipei VVP (ce apare pe Facebook este opera echipei VVP) sau sunt mesaje pe care le-a preluat de la consilierii săi de imagine sau politici. Detalii
Originile lui Victor Ponta, modificate în funcţie de evenimente
Originile italico-albanezo – ardelene ale lui Victor Ponta
Nu par a exista dubii asupra faptului că descendenţa liniei paterne Ponte -Bucur – Ponta ar începe undeva în arealul Balcanilor de Vest. Dubii apar atunci când , în aceeaşi zi, 20 septembrie 2014, Victor -Viorel Ponta clamează pe Naţional Arena : Sunt strănepotul unui român din Ardeal, care în 1917 a cerut cetăţenia română şi a luptat alături de români pentru Marea Unire , sunt nepot de preot (…). Deci bunicul patern a fost preot. Seara, la Antena 3, emisiunea Q&A, Ponta prezintă un dosar despre care afirma: Este dosarul bunicului meu, locotenent-colonelul Ponta Gheorghe, cel care s a născut în Ardeal, în Ardealul austro-ungar, în acea vreme. A fost ofiţer în armata austro-ungară şi, în 1917, a trecut în România, şi-a luat cetăţenia română şi a luptat alături de Armata Română, fiind ofiţer de carieră, pentru ca, în 1918, să aibă loc Marea Unire. După care s-a stabilit în Bucureşti…” STOP ! Victoraş nu mai este nepot de preot, ci al locotenent- colonelului Gheorghe Ponta.
O.K. Magazine, o revistă pe care Consiliul pentru Combaterea Discriminării încă nu a sancţionat-o , comentând că Victor Ponta ar avea strămoși aromâni din Albania, pe linie maternă, și italieni, pe linie paternă, are neobrăzarea să pună întrebarea : Aşadar, cât de român e Victor Ponta? „Sunt 100% român. (…) Părinţii mei născuţi în Bucureşti, bunicii mei, străbunicii merg deja în alte direcţii. Sunt 100% român, bucureştean.”, a declarat politicianul într-o emisiune cu Denise Rifai de la Kanal D.
În episodul următor: Aventura pariziană – Serviciul de Spionaj valorifică afinităţile familiilor Naum-Ponta şi Pătrăşcanu – Pandrea. Carla Del Ponte în ordinul de misiune al lui V. V. Ponte
@ Petru,.. Ascultă imnul mai des bre,. și spală-te cu apa rece,. Poate-poate,. Dar nu garantez,..
Aiureli de prostănc care o dă cu ruși, că doar nu poate zice adevăruri.. Ponta e ofițer acoperit SIE demonstrat.. ce puii mei,. Cine nu știe ?? Pe urmă are o lucrare de pisicutz, un dottorat de acu e dottore, evident fals și mizerie tipic rumînă.. Cu alde din ăsta vrei să defilezi ciumete ?
Cine a demonstrat ?Cum adică „cine nu știe „?Deci,vrei să spui că e de notorietate publică ?Asta înseamnă că SIE este un fel de serviciu public,nu secret ?Vai de capul nostru.
Fantomele din dulapul biografiei lui Crin Antonescu, Eduard Hellvig, Mihai Gâdea, Ciuvică, Valerica Lăsconi, Marcel Ciolacu, Hunor Kelemen, Cătălin Predoiu, Varujan V. Pambuccian, Attila, Cseke, Barna Tanczos, Daniel David, Remus Procopie, Roberta Anastase, Marius Pieleanu și lista poate continua până mâine de te întrebi până când cei ce muncesc în România vor mai trebui să suporte huzurul a zeci de mii de paraziți, renegați, slugi la străinii ce ne vor imprăștiată țara.
Merci, d-le Dumitras, m-ai scutit de ceva munca. Se poate cauta mai departe, cu rezultate, desi acilea, in Aburistan, se descopera, de regula, un sfert din ce s-ar putea, dupa care oamenii trec hotarati la opinii, ca informatia ii extenueaza. Ceea ce arata si comentariile. Unele, probabil, ale similarilor, carora nu le place deloc cand se „deconspira” cate ceva, altele provenind de la unii cu mansarda nemobilata, care nu cunosc ca datele familiei sunt esentiale pt. un profil real. „Da’ ce sa facem noi cu profilu’?” Gratar, ba, ciorba!
„L-am arestat tot eu şi pe Nicolae Andruţă Ceauşescu, la Băneasa”. Generalul Kostyal, nu Minte, asa a fost. Generalul Kostyal era insotit de patru militari MApN inarmati cu pistoale mitraliera, cu fașii din tricolor legate de bratul drept, dupa ce l-au arestat pe Andruta l-au escortat din cladirea de la intrarea in Scoala, unde Andruta avea biroul, tot pe acolo au si iesit cu el, de unde l-au urcat in tr-un ARO al MApN. Era o zi insorita de decembrie, probabil 23 decembrie, in jurul orelor 11.00-12.00 nu imi mai aduc aminte, dar arestarea s-a facut la Scoala Militara de Ofiteri din Baneasa nu la ferma din Petrechioaia.
Dar de ce l-au arestat? A fost urmarea unui ordin care a fost un abuz. Pana in ziua de azi nici unul din autorii (reali) ai loviturii de stat din decembrie 1989 care au adus la putere coabitarea toxica de succes (SECU-SOROS) nu a fost tras la raspundere. Puterea subterana l-a prezentat insa pe nea Nelu drept tap ispasitor.
Pungesti, Rosia Montana, Colectiv, Panait, mai vreti?
Nu se pune, pentru ca in Romania poti face orice, daca ai spatele asigurat.
Ce treaba a avut Fonta cu Panait, ati baut apa din PET ?
ca filmul lui Tudor Giurgiu, iti va da un raspuns.
De la Ana Pauker ca Caiafa … In orice caz, mare „”noroc”” (doua rinduri de ghilimele, ca sa intelegeti bine ce vreau sa spun !) am avut noi ca popor primitor si pasnic, cu caiafe precum Pauker, Tismanski si alti stranepoti de-ai lui Abraham si Moise ! Si cind te gindesti ca i-am primit cu piine si sare, nu cu saruri de cianura, ca altii …
ponta e partial asiatic. daca nu in totalitate. cautati poze cu el in china. arata exact ca un chinez.
deci a avut un inaintas asiatic.
Încă un alogen pe lista de vot. Nici o surpriză. Suntem liberi să ne decidem viitorul conduși de candidații aprobați de sistem.
Daca tot il insultati cu teorii pe Ponta, cu niste chestii stramosesti neinteresante actual, ar fi benefic sa precizati relele si bunele facute de Victor Ponta cand a fost PM, si membru PSD. Deoarece, se profileaza deja, un mare nr. de romani care il vor vota pe Ponta presedinte.
@Vlad Dumitras: dar tu ce faci, cu sapaturile tale arheologice-n familia lui Ponta, decât ce facea Securitatea?
Cea mai mare vina a lui Ponta, dupa „umoristicul” Dumitras, ar fi faptul ca nu si-a ales bunicii si strabunicii.
Asteptam episodul urmator, speram tot atat de haios.
PONTA SE FACE VINOVAT DE ORICE ,DAR NU DE INAINTASII LUI …!!
Falcone stia ce-l asteapta, dar nu a cedat, luandu-si masuri de precautie prin schimbarea zilnica a traseelor…Si totusi as asinii au stiut ziua si ora cand o sa treaca pe acel segment de autostrada, fapt care demonstra ca AU FOST INFORMATI!!!La vremea respectiva nu am stiut ca Del Ponte, ma refer la COM internista Carla, nu la COM internistul Del Ponte, ca ii era adjuncta lui Falconi!!!
un model de comentariu pt ca sa mi-l acceptati, in memoria mea e dl Iliescu si drama de la Pungesti…
Ponta a fost singurul prim ministru care chiar a adus plus valoare tarii (o perioada prin 97-98 parca, vreun an l-am avut pe Isarescu, luminati si guru al economiei si finantelor si tara amers din rau in mai rau). Daca am simtit vreodata in cei 35 de ani de la revolutie si pana acum ca Romania avea un traseu cat de cat bun, atunci a fost. Acum suntem praf. Articolul e platit, cine dracu sta sa scormoneasca prin cimitire, prin ce a fost in 49 si cine dracu a fost strabunicu. Romanii au de ales acum intre ce va pune sistemul pe tava, dar care nu au dovedit nimic niciodata ca au facut bine ceva pentru tara, candidati asemeni lui Ciuca, Ciolacu, Lasconi, Georgescu sau Siomion si unul care ar putea sa scrie cateva pagini bune cu ce masuri bune au fost luate in perioada s-a de guvernare. Cat despre CG, Sosoaca si Simeo, PA ii rezolva din PIX BEC si CC. DEMOCRACY au ba, Incepe sa se contureze foarte exact visul UE.
Toate acestea le repet obsedant pentru sekuristoizii ras put Tino Izati de 13 ani de zile atragandu-mi ura atat a haitelor in ansamblu, cat si a fi iare lor „singur”-e…Inclusiv numele de cod Del Ponte preluat exact de la Matra Cuca legendata la varful unor organizatii internationale, nu inainte de a transmite Ma Fiei traseul si ora procurorului general Falcone care descoperise legaturile organizatiilor
riminale cu I’le Galii legendati ca politicieni de top in Italia si nu numai…
@Charlie (10:07).Continuati-va tratamentul, eventual schimbati doctorul.
Ha, ha! Acum m-am deșteptat ș’ io ca pru asta! Carevasazâcă dom’ Jiorjescu n-o fo’ lăsat să candideză fi’ncă nu face parte dân tribu’ arhiolojilor… Di un’ să știe chestia ‘iasta? Simplu: nu i s-o găs’t nij-un schilet în dulap…Uaminii lejii, di bună credință, o-ncercat iei să-i fabrice unu’ ca să puață participa ș’ dânsu’ da’ o fo’ pria dân scurt, nu mai ieria timp…
are vreo 2-3, din care unul nici nu incape in sifonier; 80% din personaj e pe undeva cum a gavarit specimenul: „PR”; pe undeva, ca el nu stie diferenta intre marketing si PR, de fapt a fost vb de marketing politic, mult, bine facut si in niciun caz gratuit.
Poate este var cu Bog.Dan Naum.ovici, celebrul producator din spatele si din fata camerei de filmare a spoturilor, 3 in 1. Cel putin Ponta face glume la fel de proaste ca-cineastul !
Stim doar ca Chiriac este sayanim, bagat in fata pentru spagi in contractele MAN-firme feniciene si tovarasa Ada cunoscuta sub numele de vaduva neagra e acoperita securitatii altfel nu ajunge menajera la atati prim-ministri
Ponta seamana perfect cu bucatarul marocan de la TV5 deci poate fi orice la mecla lui,chiar si Mickey Mouse
Îmi pare rău, dar nu e doar un marțafoi, ci un sulfuros periculos. Dumnezeu știe câte secrete o fi vândut…
A, pai va opriti aici cu verificarea? Ia sa vedeti ce a fost strabunicul strabunicului strabunicului. Nici nu era dac, asa ca … afara cu ne-dacii din tara. Acuma trebuie selectati doar cei numiti. Iar la Ponta se stie ca el putea sa-si aleaga buniul, nu?!?
Baronul de GORJ Nicolae Mischie CE ZICE DE aceasta BIOGRAFIE INCOMPLETA……
In afara de nas „micul Titulescu” iliescian nu are nici in clin si nici in mineca cu marele TITULESCU. Poate datorita nasului poate fi genetic un Pinnocchio modern. Ca multi altii aparuti dupa 1989 din”spuma marii!
Biografie standard de tip Ilieşcovici-Neulander-Karamitru de beizadea bolşevică criptosecuristă.
– pontea cadou de 500 milioane dolari la kazmunai
– subminarea economiei naționale
Cert este ca-i nepotul regretatului Hristache Naum.
Il faceti pe ponta mai interesant decat este…
Ponta-i un marțafoi arogant, imoral și imatur, capabil doar de glumițe fâsâite și nesărate.