
„Penal„ la „penal„ nu-și scoate ochii! Sau poate e vorba doar de un interes?
Cert este că Dan Voiculescu îi apărarea lui Florin Cîțu, după ce s-a aflat că premierul a fost reținut în SUA. Fondatorul Antenelor afirmă că nu poți reproșa unui om faptul că în urmă cu peste 20 de ani a fost pedepsit pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Iată mesajul lui Voiculescu, postat pe blogul său
Doctrina Umanismului Pragmatic promovează cu tărie Demnitatea, Onoarea și Curajul ca atribute ale ființei umane.
Consider atacurile din aceste zile la adresa Prim Ministrului Florin Cîțu ca fiind lipsite de demnitate.
Nu poți reproșa unui om faptul că în urmă cu peste 20 de ani a fost pedepsit pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. O abatere pentru care a fost sancționat, la vremea respectivă.
Este rușinos și nedemn să ataci, din motive politicianiste, o persoană. Indiferent de funcția pe care o ocupă.
Politica nu se poate face fără demnitate, fără onoare!
Dan Voiculescu
Fondatorul Doctrinei Umanismului Pragmatic
Reamintim că Florin Cîțu a făcut două zile de închisoare în SUA din cauză că s-a urcat la volan beat sau sub influența drogurilor și a plătit și o amendă.
Văd acum la Antena 3 că Vâlceanu spune că Orban știa de două luni informația asta și că ea provine din interiorul PNL. E clar, partidul e în pragul imploziei. Urmașii brătienilor, doamne ferește
De data asta nu sunt de acord cu dl Voiculescu. Să conduci mașina sub influența alcoolului e un act iresponsabil. Pentru o persoană normală, da, e absurd să îl ataci la 20 ani după cele întâmplate, mai ales că a plătit cu vârf și îndesat. Dat Cîțu nu e vecinul de la etajul 5, e prim ministru și nimic din ceea ce a făcut până acum nu mă încurajează să cred că e mai puțin iresponsabil.
Problema cu Cîțu nu e că s-a îmbătat și a condus mașina acum 20 de ani, ci că e acum la putere și se comportă ca un om beat.
Totuși, cum rămâne cu „transparența” și cu „fără penali în funcții publice”?
Am văzut că la Antena 3 că Ciuvică, Badea și alții au șters pe jos cu Cîțu. Să mai zică cineva acum că le zice Voiculescu ce să zică.
@ gelu,.. n-ar fi mai simplu și mult mai inteligent să pleci tu ??
Tov Dan, ai dat cu mucii-n fasole(vasile)!
Traficantul de copii si hotul de case il tine in brate pe alcoolicul si narcomanul ca Catu in functia de Prim Ministru. Asta da „guvernul meu”, un guvern de alcoolici, drogati, mincinosi si hoti. Joha+USR-PLUS+PNL+UDMR sunt tradatori si vanzatori de tara! Afara cu ei din tara!
Problema nu este ca a făcut pușcărie in America, pentru alcool, acum 20 de ani. . Se nasc însă niște întrebări. Cum de nu a fost expulzat, ce angajamente a semnat atunci si cu cine. Chestiile astea ascunse din viața unui politician dau posibilități multiple altora sa îl controleze. Parca agenda lui nu se potrivește cu interesele noastre.
Nu bre.. Chestia e alta. In mod normal premierul trebuie să demisioneze, de ar avea onoare. Mai exact nu trebuia să aibe sheletul in dulap, prin care evident era şantajabil, lua imprumutul şi o repartiza cui şantaja mai cu efect. Insă vremurile sunt prea dificile.. o criză guvernamentală nu e de dorit, acum in nici o imprejurare.. Iar cu o „tabula rasa”, nu mai are temeri şi poate juca cinstit..de vrea. La fel eram şi la impuşcarea ceauşeştilor,..cînd eram de acord ca atunci să urmeze Nicuşor drept preşedinte.. Şi cu siguranţă mafiile actuale nu erau..Dar,..patrioţii şi BOR.
Citez din ciudata ,,filozofie ” a unui fost puscarias, albitor de bani murdari:,,politica nu se poate face fara demnitate, fara onoare”(Dan Voiculescu- al 10 lea bogat al Romaniei… desi i s-a confiscat din avere la condamnarea din 2014!). Ce inteleg eu de aici e ca,citez din Descrea:,,politicienii sunt cacatul ce va face petrolul secolului viitor…Nu mai avem nimic a pierde din rolul lor de proasta calitate, de a ne fi mancat banii si demniatatea noastra pe care ei nu o respecta”. In rest, vorba altui politician,, cinstit”-Iohannis de la Cotroceni- care va crea petrolul Romaniei in secolul viitor:,,votul este dispretul majoritatii fata de justitie”(30 mai 2017). Era minoritar pe vremea aia cu partidele sale. Acum cu majoritatea pe care o are, vedem cum este sfidata justitia! A ajuns oare Romania tara lui Gâgä?
Servilismul în fața puterii, indiferent cum se numește partidul sau cine e președinte.
Se poate mai rău decât Rareș Bogdan. De la regimul Ceaușescu până la actuala putere și care vor mai veni după.
Da, imoral, dar funcționează în orice condiții și regim.
„Dom’ profesor” nu se mai consulta cu Gadea si Ciuvica ?Oare nu acelasi sistem care la creeat pe Citu la bagat pe el la bulau ?Stiu ce vrea sa zica,au spus-o si altii,insa acest om nu ascunde doar episodul cu alcoolul si drogurile,acest individ ascunde mult mai multe necunoscute !!Incepand cu scoala profesionala,pe care trebuia sa o urmeze insa cineva binevoitor i-a schimbat „profesia” si la propulsat in liceu,desi nu luase examenul de treapta,apoi tentativele fara succes de a deveni student in facultati romanesti dar culmea, a absolvit magna cum laude o facultate de prestigiu din SUA incununata cu vreo doua mastere si vreo doua(!!!)doctorate ???!!!Cine e in spatele acestui individ ??Cine „la rezolvat” si ce pretentii au de la el cei care l-au „rezolvat” ?????????????????
HAM,HAM CĂȚELU ,LU WERMER NU O FĂCUT PUȘCĂRIE O VIZITAT PUȘCĂRIA DOAR DOUĂ ZILE.LA CĂTELU LU IOHANIS NU ÎI VORBĂ DE INFRACȚIUNE ȘTIȚI DE CE? SĂ CEST HOȚ PENAL CUȚU SE ASEAMĂNĂ CU O BOARFĂ CARE VREA SĂ PARĂ,SFÂNTĂ.ȘTIȚI CUM SE APĂRĂ O BOARFĂ CEVA ASEMĂNĂTOR CU SCUZA INVOCATĂ DE GURALIVU DE RAREȘ BOGDAN,SĂ VĂ SPUN SCUZA BOARFEI CÎND O FOST PRINSĂ LA REGULAT.AU V AI NU M AM F…TUT NU MA MI O BĂGATO UN PIC,ADICĂ O TINUTO PUȚIN CÂT SĂ MĂ SIMT BINE.NU A ȚI VĂZUT VOI BINE.AȘA ȘI CU ? DE LA PENELE .TIE ȘI SCÂRBĂ DE ASEMENEA BORFAȘI.E AȘA SE CONDUCE ROMÂNICA.FĂRĂ PENALII PZD.NU MA AI LU WERMER ÎS BUNI PENALI.MAMA LOR DE JAVRE.
Ce valoare are apărarea unui infractor și mincinos făcută de … alt infractor și mă ncinos
Ce poti cere unui rahat,care apăra alt rahat.Dupa ce a băgat Romania in cea mai crunta dictaura sub Băsescu,fiind soluția imorală,acum pune o vorba buna despre cretinel Vasilica Florin și Cațu.Varanul trebuia sa stea in puscarie pe viată ,pentru răul făcut romanilor.Un imputit !
Big brother a dat linia, voi ce asteptati?Oricum citu nu cade din asta, nu e mai bine sa fiti destepti,ca Varanul?va credeam baieti destepti,nu v-ati prins ca TOTI sunt o apa si un psamnat
Incurcate mai sint caile Securitatii … Iacata si un varan batrin, cu balele veninoase curgindu-i din bot, imbatrinit in rele si ticalosii, sarind in apararea marionetelor vesnicei si criminalei Securitati ! Da’ unde-i ordin, nu-i tocmeala ! (prostovanu’ asta ramolit se face ca nu intelege ca nu cele doua zile de puscarie sint principala problema, asa e legea in statul american respectiv, nu glumeste, ci faptul ca acest derbedeu a OMIS, la ocuparea unor functii importante si de raspundere, ocupate pe rind in strainatate si in tara, sa recunoasca faptul ca are tinichele atirnate de coada ! Sau, daca ar fi fost si mai corect, sa nu ocupe acele functii)
Totul a fost o răfuială în PeeNeeLee i-au zbuarat penele lui Cîțu. Adevărul este că dacă n-ar fi existat două tabere beligerante cu Orban contracandidat, poate nu s-ar fi aflat niciodată căCîțu a condus beat și/sau drogat cât să facă pârnaie și a băgat sub preș crezând că nu se va afla în veci. PeeNeeeLee dă în gât pe PeeNeeLee căCîțu e un PeNaL.
Felix a primit și el muuult parandărăt guwernamental de anul că stare de urgență, pandemie, vaccinare, vaccinare … trebuie să pupe în fund preferatul prezidențial.
Voiculescu a ramas fidel meseriei.El raspunde la o intrebare care nu i-a fost pusa.Este vorba ,d-le profesor ,de fals in declaratii[Catu nu a mentionat ca a suferit o condamnare datorita unei infractiuni in America].Mai bine taceai ,ramaneam cu parerea ca ai fost o victima dar se pare ca nu te-ai vindecat.Pasarea pe limba ei piere.
Aspectul cel mai grav este faptul ca acest betivan secatura,dupa cums e spune,consumator de droguri a dat declaratii false in acte publice,fals si uz de fals.Infractiune ce-l face incompatibil cu functia,infractiune grava ce se cere urgent cercetata.Dar cine sa o faca ? Taica lazar ,Kovesi,Portocala sau chiar procurorii mei din Dosarul Caracal ? Dincolo de faptul ca impreuna cu ceilalti penali Cocotati la varful Statului ( Mafiot ),zi de zi fac de ras,de rusine Romania in intreaga Lume.
Mi-e ‘mila’ de acest individ care apara o scursura sustinuta de plavan! Citez din articol:”Politica nu se poate face fără demnitate, fără onoare!” Serios bre?! Te contrazici singur in cele spuse! Daca „politica nu se poate face fara demnitate, fara onoare”, atunci ce cauta infractorii si leprele in guvern? Cumva ai gasit 20-30% demni si cu onoare in guwernerul mieu? Sau e comanda pentru deparazitat, dezinfectat si spalat?!
Nici pe mine nu ma deranjează ca Catzu a facut pușcărie pentru bautura. Problema este ca atunci când altii erau la guvernare alde Catzu și gașca urlau de zor ca țara e condusă de penali închipuiți. De penalii lor acuma tac toti, si Usr-ul si PNL. Hai sa aplicam aceiași măsură pentru toți.
poate-s frati.
unu-i Margelatu, alalalt Buza de Sticla.