FCSB aproape de primăvara europeană

FCSB și-a asigurat, în mare măsură, calificarea în primăvara europeană a Europa League. Echipa antrenată de Nicolae Dică a câștigat cu 2-1 meciul cu Hapoel Be`er-Sheva (Israel), din etapa a III-a a grupelor UEFA Europa League. Cele două goluri ale FCSB au fost marcate de Harlem Gnohere.

 Cele două echipe au abordat partida cu precauție. FCSB avea punctaj maxim după primele două etape ale fazei grupelor, grație victoriilor cu Lugano și Viktoria Plzen. De altfel, Helmuth Duckadam declarase, înainte de plecarea echipei înspre Israel, că un egal ar fi un rezultat mulțumitor. „Știm ce avem de făcut acolo, trebuie să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv. Asta înseamna că și un egal ar fi bun, pentru că urmeaza returul și dacă luăm 4 puncte cu Be’er Sheva suntem ca și calificați.”

Echipele de start

Hapoel Be`er Sheva: Goresh – Bitton, Taha, H. Elhamed, Korhut – Broun, Ogu, Einbinder – Melikson, Ben Sahar, Tony

Rezerve: Navon – Radi, Barda, Ohana, Cuenca, Elo, Pekhart

Antrenor: Barak Bakhar

FCSB: Fl. Niță – R. Benzar, Planic, M. Bălașa, Momcilovic – Nedelcu, Ov. Popescu – D. Man, Budescu, Teixeira – Fl. Tănase

Rezerve: A. Vlad – I. Larie, L. Filip, Gnohere, Morais, Fl. Coman, Enache

Antrenor: Nicolae Dică

 

Hapoel Be`er Sheva a început meciul în control, având un gol anulat în minutul 17, pentru off-side. La o lovitură liberă a israelienilor, mijlocașul dreapta al acestora, Melikson, a trimis mingea în poartă, dar de la margine s-a ridicat fanionul.

Israelienii au cerut și un penalty, în minutul 43, pentru un henț al mijlocașului Ovidiu Popescu. FCSB nu a reușit niciun șut pe poartă în primele 45 de minute.

Jucătorii lui Dică au reușit câteva contra-atacuri, însă fără să amenințe serios poarta israelienilor.

Dică l-a pierdut și pe Romario Benzar, care s-a accidentat în minutul 19, fiind înlocuit cu Enache.

Gnohere a schimbat soarta meciului

Repriza a doua a început în același ritm, cu Hapoel la cârma jocului.

Planul tactic al lui Nicolae Dică a funcționat, însă, mult mai bine decât în prima repriză. Israelienii nu au mai reușit să pună la fel de multe probleme, iar FCSB a reușit marcarea primului gol în minutul 70. La mai puțin de un minut de intrarea pe teren, Harlem Gnohere a deschis scorul. Mijlocașul Felipe Teixeira a scos doi adversari din joc apoi i-a trimis mingea atacantului francez, care a înscris cu un șut pe jos, la colțul lung.

Cinci minute mai târziu, Gnohere a înscris din nou. De data aceasta francezul a marcat cu o lovitură de cap, dintr-o centrare a lui Budescu, din flancul drept.

Israelienii au încercat să reintre în joc, după golul marcat de Isaac Cuenca, în minutul 88. În minutul imediat următor, Hapoel a cerut din nou penalty, la un henț evident al lui Bălașa. Însă arbitrul olandez al meciului nu a văzut intervența neregulamentară a fundașului FCSB.

Echipa lui Dică a reușit să domolească apoi jocul, pentru ultimele minute ale jocului. Finalul i-a găsit în pressing pe jucătorii FCSB-ului. În ultimele minute ale meciului, Hapoel a forțat egalarea la o fază fixă care l-a găsit în careul FCSB chiar și pe portarul Goresh.

FCSB aproape calificată

FCSB a reușit a treia victorie din trei meciuri în Europa League. În celălalt meci al grupei, Lugano a câștigat, pe teren propriu, confruntarea cu Viktoria Plzen, cu 3-2.

Clasamentul grupei G UEFA Europa League

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Felicitări echipei Steaua !!! (FCSB !?!?) Rămâneți, vă rog, cu picioarele pe pământ!
    Din suflet așteptăm pentru voi „primavara” europeana si titlul de campioana !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.