Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat, luni, pe Igor Dodon pentru victoria în alegerile prezidențiale din Republica Moldova și l-a invitat să facă o vizită la Moscova, potrivit unui comunicat al Kremlinului.
„Rezultatele votului exprimat de cetățenii Republicii Moldova este o confirmare că aceștia susțin mesajul și politica promovate de Igor Dodon, privind edificarea unei stabilități social-economice în țara lor, dar și prioritățile sale echilibrate în politica externă a țării. Președintele Rusiei s-a arătat dispus pentru un dialog constructiv și colaborare activă la nivel bilateral, pentru dezvoltarea relațiilor moldo-ruse în conformitate cu prevederile Acordului de prietenie și colaborare, de la semnarea căruia se fac a 15 ani”, se precizează în comunicat.
Dodon anunțase încă din campania electorală că prima sa vizită va fi la Moscova, dacă devine președintele Republicii Moldova.
„Suntem obligați să restabilim o legătură strategică cu Federația Rusă”, a mai spus el după aflarea rezultatelor alegerilor care l-a făcut președinte.
Dodon a mai afirmat în campania electorală că va convoca un referendum cu privire la Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană semnat de Republica Moldova în 2014 și că va susține o alianță strategică cu Rusia.