Fenechiu află joi dacă intră la închisoare sau rămâne în libertate

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu şi ceilalţi inculpaţi din dosarul cunoscut ca „Transformatorul” vor afla joi 30 ianuarie decizia definitivă a judecătorilor de la Înalta Curte în acest dosar. 

Marţi a avut loc ultimul termen al recursului.

Completul de cinci judecători ai instanţei supreme a rămas în pronunţare, stabilind să dea decizia finală în acest dosar pe 30 ianuarie.

Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca „Transformatorul”, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

În iulie anul trecut, Fenechiu, atunci ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. În urma deciziei de condamnare, Relu Fenechiu a demisionat din funcţia de ministru al Transporturilor.

La aceeaşi pedeapsă au fost condamnaţi fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian, administratorul unei firme.

Decizia luată anul trecut a fost atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va da o sentinţă definitivă în această cauză joi.

Marţi, în ultimul cuvânt în faţa instanţei, Relu Fenechiu, care s-a declarat din nou nevinovat, a spus că este „realmente dărâmat”. Fostul ministru a încercat să îi înduplece pe judecători susținând că are probleme în familie.

„Dincolo de faptul că sunt politician, sunt om, am familie, vă rog să analizați cu atenție (…) Sunt realmente dărâmat că astăzi mă aflu aici. Eu am încercat să fac lucruri bune în viață și am încercat să fiu vertical și asta m-a adus aici”, le-a spus Fenechiu judecătorilor, susţinând că părinții săi au suferit în ultimii ani peste 8 intervenții chirurgicale.

„Vă rog să încercați să judecați corect, chiar dacă nu dă bine, nici pentru MCV. Poate am greșit mult în viața mea, dar aici nu am greșit cu nimic”, a adăugat fostul ministru al Transporturilor, el fiind întrerupt de Livia Stanciu, deranjată și de faptul că la un moment dat Fenechiu i s-a adresat cu apelativul de „procuror”.

Procurorul DNA a arătat anterior că inculpaţii din dosarul „Transformatorul” au dat dovadă de un comportament grav când „au vândut fier vechi la preţ de componentă nouă”, iar funcţiile acestora amplifică gravitatea situaţiei, de aceea pedepsele lor trebuie mărite.



Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.