Fenomen îngrijorător: Copiii dependenți de jocuri de noroc

pacanele

Organizaţia „Salvaţi Copiii” cere autorităţilor, marţi, într-un comunicat de presă, măsuri urgente pentru combaterea dependenţei de jocuri de noroc la minori, în condiţiile în care 14% dintre copii admit că au jucat jocuri de noroc pe bani.

„Majoritatea copiilor cu vârsta peste 10 ani au văzut publicitate la jocuri de noroc, atât la televizor, cât şi pe internet. „Păcănelele” sunt cel mai popular joc de noroc pe bani pentru copii, urmat de pariurile sportive, deşi minorii nu ar trebui să aibă acces în agenţii. 11% dintre copii urmăresc influenceri care promovează jocuri de noroc pe bani, iar 10% au resimţit presiune de la prieteni să înceapă să joace. Şase din 10 copii ştiu că există restricţii de vârstă în accesul la jocuri de noroc, iar aproape 4 din 10 au vorbit cu persoane de încredere despre impactul acestora asupra lor”, precizează organizaţia Salvaţi Copiii.

Deşi doar 14% dintre copii au recunoscut că au practicat jocuri de noroc pe bani, impactul fenomenului este mult mai amplu, susţine sursa citată. 40% dintre copii au menţionat că au prieteni implicaţi în astfel de activităţi, conform celei mai recente anchete sociologice realizate de Salvaţi Copiii.

Majoritatea copiilor care au recunoscut că participă la astfel de jocuri au acces la agenţii specializate, încălcând astfel legislaţia care interzice accesul în agenţiile de jocuri de noroc până la vârsta de 18 ani. Conform „Salvaţi Copiii”, această problemă subliniază necesitatea unei monitorizări mai atente a acestor agenţii, o limitare a expunerii copiilor la publicitatea acestor practici şi adoptarea urgentă a proiectului de lege care prevede o distanţă minimă de 300 de metri între spaţii în care se practică jocurile de noroc şi unităţile de învăţământ.

„Dependenţa de jocuri de noroc este o problemă gravă care poate avea un impact devastator asupra vieţii copiilor. Este esenţial să luăm măsuri urgente pentru a proteja copiii de această ameninţare. Solicităm autorităţilor să deblocheze iniţiativele legislative care vizează protejarea copiilor de expunerea excesivă la publicitate la jocuri de noroc, inclusiv interzicerea amplasării sălilor de jocuri de noroc în apropierea şcolilor. De asemenea, cerem aplicarea legilor care interzic jocurile de noroc persoanelor sub 18 ani şi reglementarea publicităţii la jocurile de noroc”, a declarat preşedintele executiv „Salvaţi Copiii” România, Gabriela Alexandrescu.

Conform organizaţiei „Salvaţi Copiii”, expunerea copiilor la reclamele jocurilor de noroc atinge cote alarmante, inclusiv pe medii precum publicitatea stradală, televiziune şi internet. „11% dintre copii admit că urmăresc influenceri promovând jocuri de noroc pe bani, 10% resimt presiune din partea prietenilor, iar aceeaşi proporţie are membri în familie implicaţi în aceste activităţi”, se mai arată în comunicatul Salvaţi Copiii.

Organizaţia subliniază că publicitatea omniprezentă, stradală sau distribuită prin social-media creează, în rândul copiilor şi adolescenţilor, percepţia că jocurile de noroc reprezintă o activitate normală, distractivă şi o cale rapidă de a câştiga bani, creând astfel premisele practicării repetate a acestor activităţi, chiar în condiţiile încălcării legii.

„Dependenţa de jocuri de noroc la copii este o problemă complexă, cu cauze multiple. Expunerea la publicitatea la jocurile de noroc, care creează iluzia că banii se pot obţine în mod facil, presiunea socială din partea prietenilor şi a familiei, dar şi lipsa de cunoştinţe despre riscurile jocurilor de noroc sunt factori care pot contribui la apariţia acestei dependenţe”, spune dr. Emilian Voiculescu, membru al Federaţiei Române de Psihoterapie şi al Asociaţiei Române de Psihoterapie Psihanalitică, citat în comunicatul Salvaţi Copiii.

Organizaţia Salvaţi Copiii a iniţiat campania „Joacă, nu jocuri” şi solicită autorităţilor deblocarea iniţiativelor din Parlamentul României pentru impunerea distanţei de 300 de metri între agenţiile de jocuri de noroc şi şcoli; aplicarea cu stricteţe a legilor existente care impun vârsta minimă de 18 ani pentru participarea la jocurile de noroc; reglementarea strictă a publicităţii. La campanie s-au alăturat activ Colegiile Naţionale Gheorghe Lazăr, I.L. Caragiale, Jean Monnet şi Mihai Viteazu, alături de Colegiul Alexandru Ioan Cuza.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

4 Comentarii

  1. Daca copiii nu-s dependemnti de jocurile de noroc, sunt dependenti de droguri.
    De ceva trebuie sa fie si ei dependenti. Asa-i trendul actual, daca am vrut o tara ca afara.
    Ca doar nu vor deveni dependenti de studiu, de scoala!

  2. In spatele ” cazinourilor ” si a ” influencerilor ” stau baietii cu ochi albastri, de care se tem si guvernantii si parlamentarii. Iar parintii nu-si iau nicio raspundere.

  3. Educație O,manipulare 100%,Mai degrabă părinții ar învăța copii că sălile de norok pot fi tâlhărite,faci bani mai rapid🤣🤣🤣🤣

  4. Performanță, ce mai, statul român”veghează”specialele.Alea-s legale și de neînlăturat.Se leagă „lipsa de corupție” de astea,de parcă nu i-ar vedea până și”un cal chior tocmai din Idaho”, vorba lui Twain, pe clownii ăștia de-și spun”apărători ai ordinii și interesului public”, cu rochiile, caschetele și gulerele lor scrobite cu tot.Nulități pe bani prea mulți.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.