
Ceremonie și pompă la Cotroceni. Președintele mai sărbătorește un fals intelectual, didactic și politic. El se numește „România educată”. În anul celor mai puternice proteste din învățămînt, cînd așa-zisele Legi ale educației au fost trecute prin parlament pe repede înainte ca să-i calmeze pe dascăli, președintele României se scaldă în ridicol. Mai pune niște flori pe o grămadă de nefericire. Zeci de licee n-au avut niciun promovat la examenul de bacalaureat, notele la examenul de evaluare după clasa a VIII-a au fost modeste, profesorii o duc greu, școlile abia rezistă și se modernizează mult prea încet. Singur, președintele se amăgește că încropeala condusă de ministrul Ligia Deca înseamnă o cale nouă pentru învățămîntul românesc. O fi Ligia Deca o harnică și o ascultătoare marinăreasă pe la Cotroceni, dar toată prestația ei la Ministerul Educației nu ne arată decît un om care s-a străduit să importe noutăți de aiurea fără să cunoască mediul și terenul pe care le aplice. De fapt, și ea este la fel de străină de învățămîntul românesc precum cel care i-a încredințat sarcina să redacteze proiectul. După comedia Monicăi Anisie, Deca și Klaus Iohannis arată mai degrabă ca două desene animate pornite într-o călătorie pe urmele lui Spiru Haret.
AUR: Iohannis a oficiat slujba de înmormântare a educației
Umorul lor este total, involuntar și păgubos pentru țară. Dacă ar fi lăsat lucrurile așa confuze cum erau, mai rămînea o posibilitate de încercare a redresării. Așa, oricine vine la Cotroceni și la Educație trebuie să meargă pe făgașul trasat de doi nepricepuți ambițioși. Sau să înceapă o nouă construcție.
Faptul că președintele a organizat o ceremonie la Cotroceni nu face decît să-l umple de ridicol. A mai lansat el o campanie de luptă împotriva cancerului și una anti-covid. Vai, mamă-mamă, ce le-a umplut de sînge pe amîndouă. La fel s-a purtat și cu proiectul șoselei de legătură între Moldova și Transilvania care, deocamdată, trece numai pe Valea Oltului spre Sibiu. Tot el a anunțat cu pompă muzeul de istorie a Holocaustului (?) unde să fie expuse și document și date despre isprăvile organizației fasciste Grupului Etnic German ( Deutsche Volksgruppe) la care prin FDGR s-a socotit și a devenit succesor de drept.
USR: Iohannis dă petrecere pe puntea Titanicului
Ce putem face altceva decît să ne mirăm și să așteptăm să treacă timpul!
România mincinoasă marchează astfel o altă gogonată făcută pe genunchi, opera a doi mediocri care au trecut puțin și prin învățămînt așa cum trecem noi prin Bulgaria cînd mergem în vacanță în Grecia!
nu va suparati, avem si noi un comentariu:
domnul Nustiucatafizicastie face des gesturi si are actiuni ridicole, pentru ca el e Ficusul, Dulapiorul sau Mutul de pe Dealul Cotrocenilor.
uitati-va in spatele lui la toti, parca e intalnirea de 30 de ani de la absolvirea facultatii, uitati-va cata consternare e in jurul lui. Romania Educata? vax! Romania Terfelita, o Romanie in care iti e si sila sa te mai uiti in oglinda cand vezi ca nu mai reprezinti nimic pe plan european, iar mondial suntem imprastiati care incotro! un trist intr o tara in care nu mai ploua!
2. Ca civilizatia noua de tip PIE proto traco-geto-dacica/3000 BC s-a format pe taramul civilizatiei noastre neolitice CUCUTENI (de la Tisa la Don) …
Este dovedita (dpv. istoric si documentar) de catre Herodot/(484-425 BC) care mentioneaza:
„3.Tracii sunt cei mai puternici din lume cu excepţia indienilor bineînţeles, şi dacă ei ar avea un singur conducător sau dacă s-ar înţelege între ei, după părerea mea, uniunea lor nu ar avea egal şi ei ar fi de departe deasupra tuturor celorlalte naţiuni. Dar o asemenea uniune este imposibilă pentru ei şi nu are rost să o mai amintim. În aceasta constă slăbiciunea lor. Tracii poartă multe nume în diferitele regiuni ale tărâmului lor, dar toţi […] doar cu exceptia geţilor, taursilor şi a celor care trăiesc deasupra crestonailor.” Tot Herodot mentioneaza si populatiile tracice (de la vest al est) a GETILOR (pana la Nistru), tiraGETILOR (pana la Nistru) si a massaGETILOR/(pana la Don si Volga).
Ca aceste populatii erau toate de neam tracic o dovedeste si expeditia lui Darius/(550-486 BC) de pedepsire a neamul tracic/513 BC pentru uciderea lui Cirus/530 BC de catre regina Tomiris a massagetilor. Expeditia lui Darius, catre a trecut Dunarea si a incercat sa cotropesca, de la vest la est, neamurile tracice ale getilor, tiragetilor si massagetilor. Expeditie carea esuat insa … „VII,3,14. Între [geţi şi] Marea Pontică, de la Istru pînă la Tyras, se întinde pustiul geţilor, care e în întregime şes şi fără ape. Când Darius, fiul lui Histaspe, a trecut Istrul, a fost în primejdie să piară de sete împreună cu toată oştirea sa. într-un târziu, a înţeles cum stau lucrurile şi s-a retras.”(Strabon/(63 BC – 19 AD), Geografia VII).
1. Civilizatia noastra neolitica de tip CUCUTENI/(5500-3000 BC) s-a EXTINS de la VEST la EST: Faza I/(5500-5000BC) a pornit din zona dintre Siret si Prut; Faza II/(5000-3500 BC) s-a extins la Nipru; Faza III/(3500-3000 BC) s-a extins dincolo de Don, unde a intrat in contact cu civilizatiile anatoliene aflata in faza PIE de dezvoltare. De la aceste populatii anatoliene, la anii 3000 BC, a difuzat (in mod pasnic prin preluare, asimilare si insusire) noile descoperiri ale civilizatiei PIE anatoliene (pastoritul, prelucrarea metalelor). Prin trecerea: la o noua forma de organizare ECONOMICA de diversificare a mestesugurilor si meseriilor specifice; la o noua forma de organizare POLITICA implicita prin trecerea de la matriarhat la patriarhat (meserii de prelucrare a metalelor specifice paterne); la o noua forma de organizare SPIRITUALA si RELIGIOASA (trecand de la zeita pamanteana a fertilitatii materne/Mama Natura la religia paterna la cea a Tatalui cel Ceresc/a Creatorului in forta); la o noua forma de organizare SOCIALA (de stratificare sociala ca urmare a stratificarii materiale si culturale/economice, militare si religioase). Aceasta a reprezentat o adevarata SCHIMBARE de PARADIGMA a civilizatiei Cucuteni … ceea ce a condus la inglobarea si implementarea unui numar mare de neologisme specifice acestei epoci PIE, ceea ce a consus la transformarea limbii intr-una de tip PIE specifica acestei epoci. Aceasta cultura materiala, spirituala si lingvistica a difuzat, treptat si in mod pasnic, de la cultura nostra Cucuteni spre vest, via cursul Dunarii. Ajungand, dpv. lingvistic, la nord de Alpi pe la anii 2000 BC, iar la sud de Alpi dupa anii 1500 BC.