A fost un spectacol depsebit meciul jucat sâmbătă seară pe stadionul Arcul de Triumf între Dinamo și Universitatea Craiova, din etapa a 7-a a SuperLigii. Câinii, despre care japonezul otelnilor, Oshima, făcuse o glumă proastă, spunând că sunt pisici, s-au impus cu 2-1, gol în secunda 30 Bani și Gnahore, respectiv Koljic.
A fost un meci foarte disputat, la umn nivel cu mult peste liga noastră, dar care a lăsat urmări importante în ambele tabere. În sensul în care ambele echipe vor avea jucători absenți în următoarea rundă, urmare a unor situații diferite.
Cert este că Universitatea Craiova a avut mai mult de zece minute pe final în care a avut avantaj numeric de doi oameni. Asta pentru că Dinamo a rămas mai întâi, mult mai devreme, pentru un atac dur la Oshima, faza la care roșul a părut totuși o sancțiune prea drastică iar în minutul 82 Homawoo a comis un fault de al doilea galben și a fost trimis la cabine.
Prin urmare Sivis, cu roșu direct, va lipsi două etape iar Homawoo una, ambii fiind titulari în apărarea lui Dinamo. Probabil runda viitoare Cristi Costin va juca dreapta iar veteranul Patriche, 36 ani, în centru, lângă Boateng.
Craiova e ghinionistă la capitolul accidentări. Ambele s-au petrecut în prima repriză. Primul căzut a fost cubanezul Paradella, extrema dreaptă a oltenilor iar apoi s-a rupt mijlocașul Anzor Mekvabishvili, care a jucat cu Georgia la EURO 2024, a primit un diagnostic crunt, care înseamnă luni de zile de stop: ruptură a ligamentelor încrucișate!
Îngtijorător pentru craiovenii lui Costel Gâlcă a fost faptul că nu au fost în stare să creeze nici o ocazie importantă de egalare în ultimele zece minute, deși aveau același uriaș avantaj numeric de 11 la 9. Gâlcă a fost foarte supărat după meci, acuzându-și echipa pentru această neputință cu adevărat greu de înțeles.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.