Filmare în târgul liniștit

A venit un regizor de la București, uite-așa a venit, puțin cam agitat, ceva mai autoritar, cu ceva aplomb, să facă un film de mare clasă, cu fonduri din te miri ce. Iar noi? Actorii lui, cu mic cu mare. Sigur că ne-a plăcut. De ani de zile în târgul nostru nu se întâmpla nimic. PNL, PSD, USR, PMP, UNPR, PNȚCD, PUR, FC, PSM, PDL, PRM nu ne luau în seamă, nu-și pierdeau vremea cu noi. Nu am avut niciodată inundații. Nu ne-a lovit nici o tornadă. Nu ne-a survolat nici măcar un OZN. A fost unul, pe undeva, prin munți, dar la noi n-a venit. Nu avem nici rachete balistice în târg. Avem însă o cârciumă. Acolo ne găsești. Ne găsești pe toți în păr. Așa ne-a găsit regizorul, pe toți în păr, la una mică. S-a așezat cu noi la masă și a început să ne zică tot felul de baliverne. Ne-a plăcut. Uite că ne lua cineva în seamă, ce te joci?! Deci, o să facem un film. Cu politicieni corupți, da’ de corupți. Adică cum? Ce noi nu putem să fim convingători?! Păi ia încearcă tu să vezi cât suntem noi de corupți așa, pe caz real! Regizorul a răsuflat ușurat, uite că avea dintr-un foc, o mulțime de corupți, pe alese, să facă el un film de mare succes. Păi am început filmările chiar de a doua zi. Mergea totul șnur, corupție la greu. Întreaga suflare a târgului nostru s-a animat, ceva de speriat. Primarul, consilierii, profesorii, medicul, Gina de la poștă, Artemiza de la muzeul local, Fane de la observatorul popular, Arcadie de la școală, toți, dar toți, și-au intrat în rol numaidecât. Regizorul era în al nouălea cer. Unde scenariul șchiopăta, veneam noi cu idei. Șpaga își făcea treaba, cum mă vezi și cum te văd. Șpagă la dispensar, șpagă la primărie, șpagă la pompieri, șpagă la telefoane, șpagă la postul de poliție, șpagă pretutindeni, numai șpagă să fie. Curgeau scenele în valuri. Regizorul alerga de colo, colo plin de fericire. Pe urmă, da, îmi aduc bine aminte, pe urmă ne-a zis că are nevoie de situații reale, convingătoare. Așa că i-am momit pe unii de la Centru. Au venit, au luat șpagă, regizorul i-a filmat, uite-așa, ne dădeam și noi cu lumea mare. A început să ne placă, am momit oficiali de mai sus, de la București, de la ministere, de la parlament, de peste tot, ce să mai vorbim. Filmările mergeau brici. Așa că ne-am strâns la cârciumă, într-o seară. Regizorul avea chef de vorbă, s-a speriat. Cum așa, aveți voi curajul nebun să-i corupeți pe cei de la Uniunea Europeană?! Toată suflarea din cârciumă a izbucnit în râs. Dar ce credeai, domnule regizor, că suntem niște papițoi?! Da, în doar o săptămână, am corupt toată floarea de la Bruxelles. Unul n-a scăpat. Filmările mergeau brici, ce să mai vorbim. O să iasă un film de toată frumusețea, o să câștigi Oscarul, domnule regizor, i-am zis regizorului, el s-a întristat, parcă. Aha, musiu, te cam temi de noi? Păi n-ai venit tu aici, la noi, pe cai mari, să faci un film de mare succes? Și adică noi te ducem pe culmile gloriei artistice și tu începi să te întristezi?! El, regizorul, nu era trist. Era speriat. Ba chiar foarte speriat. Ne-a spus, pe șleau, că a fost sunat de unii alții de la serviciile secrete, de la guvern, de la președinție, de la parlament. Că se fac presiuni asupra lui. Asta e viața, mulți care se bat cu pumnul în piept, puțini curajoși de-adevăratelea. A doua zi, regizorul nostru a spălat putina cu tot cu cameramani, cu mașiniști și cu secretara lui de platou, o blondă deosebit de apetisantă. Iar noi? Noi i-am păcălit pe toți, am înlocuit bobinele, nici nu s-au prins. Și-acum, uite, suntem pe puntea transatlanticului, tăind valurile cu voioșie. Ne ducem la Los Angeles să luăm fața tuturor și să câștigăm Oscarul.