Filmul JTI, la TIFF „Bobbi Jene” sau despre grația dezechilibrului

JTI și Transilvania International Film Festival (TIFF) au oferit ieri publicului clujean o seară dedicată dansului contemporan.

Aflat pentru prima dată la TIFF, coregraful Gigi Căciuleanu a prezentat „Text Shop”, cel mai recent spectacol al său, ce propune o formulă inedită de dialog cu publicul. One-man show-ul a fost urmat de lansarea volumului „Gigi Căciuleanu – Omul Dans”, conceput de Ludmila Patlanjoglu, un album care aduce împreună poezia, mișcarea, amintirea, dansul, culoarea, trecutul în prezent și dorința de a continua în viitor.

„Suntem onorați că acest album s-a lansat și în cadrul TIFF. Îmi aduceam astăzi aminte de mari actori, muzicieni, oameni care și-au deschis sufletul aici, la Cluj. Asta mi se pare cel mai important pentru că ajungem să îi cunoaștem cu vulnerabilitățile, cu fricile, cu bucuriile lor, să ne dăm seama că sunt oameni. Îi iubim, au deja piedestalul făcut, dar mai presus de toate sunt oameni și cred că în special pentru cei tineri sunt dovada că dacă crezi în visul tău și dacă muncești pentru el, ajungi departe,” a spus directorul TIFF, regizorul Tudor Giurgiu.

 

Seara a continuat cu proiecția filmului documentar „Bobbi Jene”, regizat de Elvira Lind, o poveste impresionantă a dansatoarei care a renunțat la Batsheva Dance Company și a pornit în căutarea propriului echilibru și a identității sale artistice. „Regizoarea Elvira Lind încearcă aproape nevrotic să surprindă măcar o moleculă din universul interior și exterior a lui Bobbi Jene, o frumusețe simplă cu o tristețe lăuntrică. Totuși, mușchii dansatoarei se încordează din nou, și din nou și continuă, în ciuda oricărui dezechilibru.”(Cosmin Popa, APERITIFF)

 

„Cred că toată lumea își aduce aminte, de la școală, definiția liniei: cel mai scurt drum între două puncte. Dar, definiția dată dansului de Gigi Căciuleanu este: cel mai frumos drum între două puncte. Filmul din această seară este, ca toate proiecțiile JTI de la TIFF, despre dans. Însă, el reprezintă un drum între mai multe puncte. Acum un an am prezentat la TIFF un documentar despre Ohad Naharin, apoi i-am oferit o stea lui Ohad Naharin la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, iar anul acesta, la TIFF, prezentăm un film despre una dintre dansatoarele lui Ohad Naharin, care a avut puterea să se rupă de marele coregraf. O tensiune dramatică incredibilă ce îmi aduce aminte de una dintre dansatoarele lui Gigi Căciuleanu de la Baletul Național din Chile care mi-a spus: dacă aș avea de ales între a mai dansa o lună cu Gigi și a trăi o viață fără Gigi, eu aș alege să mai dansez o lună cu Gigi și apoi să mor,” a declarat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România.

 

De-a lungul timpului, JTI și-a asociat numele cu cele mai desăvârșite expresii ale dansului. Întâlnirile JTI, eveniment anual devenit un reper cultural de excepție, reprezintă o marcă națională a calității pentru dansul contemporan. În cadrul TIFF, JTI continuă tradiția Întâlnirilor și prezintă la fiecare ediție filme de artă, legate de lumea dansului: Mr. Gaga în regia lui Tomer Heymann, La Danse în regia lui Frederick Wiseman, Pantofiorii roșii, în regia lui Michael Powell și Emeric Pressburger, Pina lui Wim Wenders, premiera, în România, a proiecției 3D, Ballroom Dancer, regizat de Andreas Koefoed și Christian Holten Bonke, Dancing on broken glass, regizat de Marek Ťapák, Păsări rare, în regia lui T.M. Rives sau Polina, regizat de Angelin Preljocaj și Valérie Müller, sunt câteva dintre proiecțiile memorabile.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.