Filmul românesc care a câştigat un premiu la Cannes

Un premiu alternativ acordat în fiecare an la Cannes unui lungmetraj care abordează „personaje sau tematică LGBT”

De (V.S.)
Filmul românesc care a câştigat un premiu la Cannes

Un premiu alternativ acordat în fiecare an la Cannes unui lungmetraj care abordează „personaje sau tematică LGBT”

Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii„, selectat în competiţia oficială pentru Palm D’or la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, a câştigat vineri seara Queer Palm, un premiu alternativ acordat în fiecare an la Cannes unui lungmetraj care abordează „personaje sau tematică LGBT”.

Filmul, regizat de Emanuel Pârvu, spune povestea lui Adi, un adolescent de 17 ani care îşi petrece vacanţa de vară în satul natal din Delta Dunării. Într-o seară, este atacat violent în stradă. A doua zi, lumea lui este complet bulversată, părinţii săi nu se mai uită la el ca înainte şi aparenta linişte a satului începe să fie afectată.

În această dramă, „am vrut să întruchipez societatea românească, aşa că avem biserica cu preotul, legea cu poliţistul şi mica societate cu familia. Mi-am dorit ca mama să întruchipeze societatea în sens larg, iar tatăl sfera familiei”, a declarat pentru AFP regizorul, de asemenea actor.

Juriul competiției de anul acesta, în care au mai fost incluse filme semnate de Jaques Audiard, Marcelo Caetano sau Karim Aïnouz – a fost compus din: Lukas Dhont (regizor), Paloma (câștigătoarea Drag Race France), Jad Salfiti (jurnalist), Juliana Rojas (realizatoare de film, editor), Sophie Letourneur (regizoare, actriță).
Premiul i-a fost înmânat regizorului Emanuel Pârvu de către Lukas Dhont care a citit și motivația juriului: „O descompunere dură și prețioasă a unui sistem al violenței. Perspectiva sa dezvăluie încet lumea patriarhală în care au crescut personajele noastre în care spațiul de a exista pe deplin este făcut imposibil de structurile ideilor adânc înrădăcinate. […] În acest film hipnotizant, oamenii par să fie ținuți de sfori care îi îndepărtează de lumină, până când unii dintre ei încep să se elibereze.”
Filmele laureate anterior cu Queer Palm au contribuit la promovarea cauzei LGBTQ+ în cinema, printre ele numărându-se titluri precum: Monster (r. Kore Eda Hirokazu), Girl (R. Lukas Dhont), Portrait de la Jeune Fille en Feu (r. Céline Sciama), 120 Battements par Minute (r. Robin Campillo), Carol (r. Todd Haynes), Pride (r. Matthew Warchus) sau Laurence Anyways (r. Xavier Dolan).

Filmul „Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d’Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d’Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick, în 2011.

„Acest film este magnific, plin de umanitate, ne-a încântat, ne-a frânt inimile”, a spus Greta Gerwig, preşedinta juriului, în discursul său, înainte ca premiul să fie înmânat de George Lucas.

„Ştiu că voi continua să lupt pentru cinematografie. Trebuie să ne luptăm pentru a face filme care să fie lansate în cinematografe. Lumea trebuie să îşi amintească faptul că vizionarea unui film pe telefonul mobil sau acasă nu este modul în care se pot vedea filme”, a afirmat cineastul american în vârstă de 53 de ani. Filmul „Anora” spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh rus.

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Astea-s filme taraf. Ati vazut cum se adaptează cobzarul functie de friptura vin si banchet? E sunt filme care merg tintit sa castige și ele temir cate ceva iar daca bagi si dosnici castigul e asigurat 95% ca ratacitu cu fustita de la Eurovision. Dar daca eu ca hetero prezint un documentar de dragoste dintre un baiat si o fata genetica la un festival Lgbt sunt linsat și aruncat în strada ca o hartie de eugenie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.