Firea: Au fost reluate lucrările la Spitalul Gomoiu

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că lucrările la Spitalul de Copii ‘Dr. Victor Gomoiu’ au fost reluate și a estimat că vor fi terminate în câteva luni.

„Spitalul de Copii ‘Gomoiu’ e un obiectiv de investiții pentru care bucureștenii au plătit în timp aproximativ 46 de milioane de euro. Am găsit și acest șantier blocat, s-a dat un ordin de sistare a lucrărilor în decembrie 2014. Am găsit de asemenea o datorie către constructor și consultant împreună și o sumă globală aproximativ 8 milioane de euro și anumite păreri divergente între constructor, consultant și proiectant, dar ele nu erau din cauza faptului că persoanele nu doreau să se implice și să muncească pentru finalizarea spitalului, ci pentru că au fost foarte multe greșeli sau lucruri care nu au fost luate în seamă chiar la semnarea contractului. După ce împreună cu constructorii, consultanții, proiectanții și managerul acestui spital de copii am avut mai multe întâlniri și grupuri de lucru, am deblocat și acest șantier, de astăzi se lucrează în Spitalul de copii ‘Victor Gomoiu’, chiar ieri (…) s-au votat și noi indicatori tehnico-economici, pe baza cărora această lucrare va putea să fie finalizată în câteva luni”, a explicat Firea la Spitalul ‘Gomoiu’, potrivit Agerpres.

Ea a menționat că la spital vor putea veni pacienți din toată țara, nu doar din București.

„Este vorba despre un spital (…) cu 210 de paturi și încă 20 de paturi pentru zi. Va cuprinde toate specialitățile (…), vor lucra în jur de 300 de medici și asistenți, iar în ceea ce ne privește, ca Primărie Generală, s-a făcut o plată, jumătate din datorie, aproape 4 milioane de euro. Până la sfârșitul anului plătim și datoriile către consultant și ultima parte din datorie către constructor”, a afirmat edilul.

Potrivit acestuia, clădirea este gata în proporție de 85-90%, iar apoi va urma dotarea spitalului.

„M-aș bucura foarte mult ca, nu în mai mult de 6 luni, cuprinzând 3-4 luni finalizarea clădirii în sine și câteva luni pentru dotarea și de asemenea pentru funcționalitatea acestui spital, să putem să ne bucurăm de cel mai mare și mai modern spital de copii din țară la București”, a declarat Firea.

Managerul Spitalului ‘Gomoiu’, Doina Anca Pleșca, a precizat că vor fi trei secții de pediatrie — cardiologie, patologie respiratorie, patologie gastro-intestinală.

„Vom avea compartiment în cadrul acestor secții referitor la bolile alergice (…), locuri pentru nutriție și departament care se referă la patologia endocrinologică, o secție de neurologie pediatrică, o secție de ORL, una de ortopedie și secție de chirurgie generală”, a spus Pleșca.

Ea a menționat că spitalul funcționează într-o clădire din 1928, situată lângă noua construcție. Ea a subliniat că se impune relocarea paturilor și a întregii activități în noul sediu, după ce va fi gata.

„Vechea clădire va intra într-un program de expertizare, pentru a fi siguri că acolo putem dezvolta o bază de cercetare, de învățământ medical (…). Ne dorim să dezvoltăm un laborator de genetică performant”, a adăugat Pleșca.

CGMB a aprobat, joi, creșterea cu aproape 45 de milioane de lei a investiției la Spitalul ‘Gomoiu’.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.