Firmele pot depune declaraţia fiscală în perioada 7-25 februarie

Firmele vor putea depune începând cu data de 7 februarie declaraţia unică privind plata contribuţiilor sociale şi a impozitului pe venit aferente lunii ianuarie, data limită fiind 25 februarie, a anunţat luni Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează că depunerea declaraţiei unice privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate (Formular D112) poate fi făcută de la data de 7 februarie, ora 9.00, termenul limită fiind 25 februarie pentru obligaţiile declarative aferente lunii ianuarie 2011”, se arată într-un comunicat al ANAF.

Conducerea ANAF a decis ca firmele să poată simula depunerea D112 în perioada 31 ianuarie (începând cu ora 8.00) – 4 februarie (până la ora 14.00), declaraţia urmând să fie procesată ca şi când operaţiunea ar fi reală astfel încât să se permită verificarea tuturor elementelor depunerii electronice.

Potrivit ANAF, orice operaţiune realizată înainte de data de 7 februarie nu va fi considerată depunere efectivă. La încheierea perioadei de exersare, sistemul informatic va fi reiniţializat, respectiv vor fi şterse fişierele şi golite bazele de date create în perioada simulării.

ANAF reaminteşte că, începând cu obligaţiile declarative aferente lunii ianuarie, cu termen de declarare la 25 februarie 2011, contribuabilii care au calitatea de angajatori sau asimilaţi vor utiliza un singur formular (D112) privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, formular ce va fi transmis numai autorităţii fiscale competente.

Până la data de 1 iulie 2011 contribuabilii vor putea depune noul formular fie prin intermediul internetului, fie la ghişeu prezentând o anexă semnată şi ştampilată, iar celelalte informaţii livrate pe suport electronic.

Procedura declaraţiei unice a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2011.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.