Agenţia de evaluare Fitch a avertizat vineri că o ieşire a Greciei din zona euro va avea un impact negativ asupra ratingurilor celorlalte state din uniunea monetară, transmite Reuters.
Potrivit Fitch, este probabil ca toate ratingurile ţărilor din zona euro să fie puse sub supraveghere, iar statele care au deja perspectivă negativă sunt cele mai expuse la o retrogradare imediată.
Ţările cu perspectivă negativă a calificativelor sunt Franţa, Italia, Spania, Cipru, Irlanda, Portugalia, Slovenia şi Belgia.
„În eventualitatea că Grecia va părăsi zona euro, fie ca rezultat al actualei crize politice, fie mai târziu, dacă economia nu se va stabiliza, Fitch va plasa ratingurile tuturor statelor din regiune sub supraveghere cu perspectivă negativă, reevaluând implicaţiile sistemice şi de ţară”, se arată într-un comunicat al Fitch.
Majoritatea grecilor vor să rămână în zona euro dar duminica trecută au votat partide care resping termenii severi ai acordului de salvare negociat cu creditorii internaţionali.