Flămânzi, fără apă

Crescătorii de animale de pe raza oraşului Flămânzi sunt în imposibilitatea de a-şi adăpa oile sau vacile, ca urmare a secării pârâului Miletin, a declarat, pentru Agerpres, primarul Dan Oloeriu.

Potrivit acestuia, pârâul reprezenta principala sursă de apă pentru animale, însă, pe fondul temperaturilor foarte ridicate şi a lipsei precipitaţiilor, acesta a secat.

„Avem o problemă gravă cu animalele, pentru că Miletinul a secat şi oamenii caută fel de fel de soluţii, pe la fântâni… Îi mai ajutăm noi cu diverse bazine… Noi avem undeva la peste 10.000 de capete de ovine, pentru care trebuie să aducă apa cu cisterna, cu bidoanele de o tonă. Miletinul era unica sursă şi acum trebuie să caute alte surse de a procura apa, de la iazuri, fântâni care sunt mai la şes şi care au apă mai multă”, a afirmat Oloeriu.

Acesta susţine că în satele Prisacani şi Chiţoveni sunt probleme şi în asigurarea apei menajere pentru populaţie, în condiţiile în care fântânile au rămas fără apă.

În acelaşi timp, patru comune din judeţul Botoşani – Drăguşeni, Văculeşti, Suliţa şi Cristeşti primesc apă pentru populaţie cu ajutorul maşinilor de pompieri, au anunţat, joi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Măsura a fost luată pe fondul secetei excesive care afectează judeţul, după ce prefectul Sorin Cornilă, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a dispus punerea în aplicare a Planului de măsuri de prevenire şi reducere a riscului de manifestare a situaţiilor de urgenţă pe perioada sezonului estival, precum seceta şi canicula.

„La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale au fost înfiinţate puncte de acordare a asistenţei medicale de urgenţă şi de distribuire a apei potabile. Totodată, a fost informată populaţia cu privire la măsurile ce se impun a fi luate pe timpul caniculei şi secetei şi au fost identificate persoanele vulnerabile”, mai precizează oficialii ISU Botoşani.

Foto Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

10 Comentarii

  1. Nu va faceti griji, NATO și-a făcut fond unic.!!..va ieși pe sticlă guvernatorul coloniei si va spune”..dragi români nu mai cosumați apa,.. beți bere,vin,țuică!!..De vină sunt războiul, planetele,pandemia de covid,flancul, marea,sarea,conductele, răul, ramul,.”..de spălat, vă spălăm noi pe creier conform programului stabilit de guvernul meu!!!

  2. Si iar imi amintesc versurile, imbunatatite zilelor noastre:
    „Flamanzi si goi,
    Far’ adapost,
    M-ai dus pe umeri cat ai vrut(mintit/furat),
    Si m-ai scuipat si m-ai batut
    Loial si sclav considerat.

  3. Si asta-i de abia inceputul dar nu e nici un bai o sa ne hraneasca NATO cu tunuri, bombe si ghiulele. Si o sa ne saturam pe vecie. Un obuz grilat e foarte gustos si sanatos si ne fereste de orice boala cand dam coltul.

  4. pai vine cu nucleara, bolovanu’ transpirat, eroul de la nasiria va salva situatia, negresit! aveti incredere in fruntea ingusta a purtatorului de valiza a lui hayssam, ne va scoate din mocirla, ne va aduce prosperitate iar premiatu de la hellmanstat va stropi cu intelepciune si asigurari de bine. flamanzi, stati flex bre! vine nucleara!

  5. n-avem bani de irigatii si de forat un put mai de adancime pentru oameni… dar avem bani de armament

  6. Cu o retea hidrografica cum nu are nimeni in lume,sa mori de sete numai un PROST poate pati asa !Maciucaca,Cacitu,Cioroilacu,Ioha,Isarescu,si muuuulti altii precum acestia au sabotat si saboteaza o tara a carei popu-la-tie asista nauca/habauca la acest spectacol criminal!Revolta este singura solutie pe care o mai avem pina nu e prea tirziu!

  7. A inceput Resetarea Divina a Pamantului de catre Sfantul Bunul si Rabdatorul Dumnezeu. Care inseamna in fapt arderea prin toate mijloacele a neghinei satanice ce vrea sa puna stapanire pe Pamant. Seceta e doar la inceput si in toiul ei oamenii se vor ucide pentru o gura de apa.

  8. unde sa te revolti?! ca ei au TOATE armele, ai uitat ce spunea „trimisu americii” cand batea jandarmii protestatarii in 2012 pentru mentinerea securistului base=petrov la butoane: „sa fiti recunoscatori ca nu sunt lunetisti pe cladiri ca in kiev”, asta ca sa intelegem si ce s-a intamplat din 2014 incoace si cine ne-a copt-o, citez pe khazara nulanda : „Fuck the EU”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.