
Intrarea Mântuitorului în Ierusalim sau Floriile, sărbătorit cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti, amintește de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale.
În acea zi, Hristos a fost întâmpinat de o mulțime de oameni: bărbați, femei și copii care aveau în mâini ramuri verzi de finic și care își manifestau bucuria, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 13).
Iisus a fost primit de mulțimile călare fiind pe un mânz de asină
„Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: «Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei»” (Ioan 12, 14-15).
De ce a ales Hristos un asin, asociat de cele mai multe ori cu povara, încăpăţânarea sau neștiința – și nu un alt animal?
Mânzul asinei simbolizează Biserica şi poporul cel nou
„Intrarea în Ierusalim, şezând pe asin, mai indică şi blândeţea Împăratului veşnic al Împărăţiei Cerurilor. Nu forţa, ci iubirea va caracteriza relaţiile în acea Împărăţie. Membrii ei vor fi nevinovaţi asemenea copiilor. Trupul nostru este numit de Sfântul Maxim Mărturisitorul asin, în măsura în care slujeşte sufletului şi poartă poverile şi ostenelile faptelor pentru dobândirea virtuţii. Însăşi mintea poate deveni un asin blând, ca să urce Domnul pe ea şi să intre purtat de ea în Ierusalimul de sus, împărtăşindu-se de slava Lui. Mintea noastră nu mai trebuie să rămână nimănui ca un asin fară stăpân”. (Părintele Dumitru Stăniloae, în notele sale despre Comentariul Sfântului Chiril al Alexandriei la Evanghelia după Ioan).
Ramurile simboluri ale biruinţei
Încă din cele mai vechi timpuri, ramurile de finic erau considerate ca fiind simboluri ale biruinţei și, de aceea, romanii își întâmpinau câştigătorii la întreceri sau biruitorii în războaie cu astfel de ramuri. Odată cu Intrarea Domnului în Ierusalim, acestea capătă o semnificaţie mult mai profundă, devenind semn al biruinţei asupra morţii pe care Iisus Hristos a învins-o prin învierea lui Lazăr din morţi, dar mai ales prin Învierea Sa. Tot cu acest înțeles sunt amintite ramurile de finic și în cartea Apocalipsei:
„După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic” (Apocalipsa 7, 9).
Până în zilele noastre, urmând modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, la finalul Sfintei Liturghii din această Duminică, preotul să se binecuvânteze ramurile de salcie. Deși în Sfânta Scriptură citim că Mântuitorul a fost întâmpinat la intrarea în Ierusalim cu ramuri de finic, în funcţie şi de clima ţării în care s-a statornicit această tradiție, s-au folosit şi alte ramuri: de salcie, măslin sau chiar liliac. Tradiţia spune că poporul român a ales salcia, deoarece ea imită cel mai bine gestul de plecare smerită în faţa Mântuitorului lumii.
Având în vedere că aceste ramuri poartă binecuvântarea lui Dumnezeu în urma rugăciunii preotului, cel mai potrivit ar fi ca, după ce se usucă, ele să nu fie aruncate la gunoi, ci arse sau îngropate în pământ, pentru a se „întoarce” din nou în natură. În satul tradiţional, gospodarii păstrează salcia binecuvântată chiar și după ce se usucă, împodobind cu ea icoanele, uşile sau ferestrele caselor.
Sursa: doxologia.ro
Predică rostită Mănăstirea Prislop, 17.IV.1949 la sărbătoarele Floriilor
Faima învierii lui Lazăr străbătuse toată Iudeea şi o aflaseră toţi pelerinii care veniseră în Ierusalim şi împrejurimi, pentru praznicul iudeilor, al Paştilor. Toţi voiau să vadă pe Iisus şi pe Lazăr.
Deci când toţi cei simpli fericeau pe Iisus, cărturarii şi fariseii se umpleau de venin, vrând să-L omoare şi pe Iisus şi pe Lazăr.
Momentele acestea le-a ales Iisus începătură a pătimirii Sale.
Cei simpli şi curaţi, aflând că Iisus vrea să vină în Ierusalim s-au hotărât să-L primească deosebit de până acum.
Iisus le-a preţuit dragostea. Şi-a împrumutat un asin – că era sărac. (În tot răsăritul asinul are cinstea pe care o are la noi oaia.)
Aceasta e intrarea triumfală în Ierusalim.
Toată gloata aceasta, noroadele, aveau o bucurie ca niciodată.
Numai fariseii nu se bucurau, ci bucuria tuturora le învenina şi mai rău inima.
Nici Iisus nu se bucura, dar cinstea bucuria pe care o vedea. Toţi care-L cunoşteau în Ierusalim ieşiseră întru întâmpinarea Lui.
In Ierusalim rămăseseră numai cei ce nu-L cunoşteau. Aceştia Il primesc rece şi cu suspiciuni.
Dar şi Iisus i-a provocat.
A mers la Templu şi l-a găsit prefăcut de slujitorii lui în „peşteră de tâlhari”. „Tâlharii” negustoreau suferinţele şi păcatele poporului. Compromiteau şi pe Dumnezeu şi suferinţa. Mai marii şi mai micii Templului „tâlhăreau” poporul obidit speculându-i suferinţele în numele lui Iehova. Zarafii făceau bursă neagră. Aceştia erau slujitorii lui Mamona. Parcă acuma erau anume toţi adunaţi în ziua aceea la Templul din Ierusalim.
La toţi aceştia Iisus a luat biciul.
E şi o minune în această sfântă mânie; mulţimea zarafilor, a negustorilor de porumbei – găinari -, geambaşi de miei şi boi, toţi, fără deosebire, fug în dezordine, înfricaţi de-un Om.
Conştiinţa lor pătată nu le da nici o rezistenţă.
Gestul lui Iisus a înfuriat pe mai marele Templului, pe bătrâni, cărturari şi farisei, care s-au sfătuit: „Cu orice preţ trebuie să-L ucidem fiindcă mulţimea se ia după El”. Când aceştia se sfătuiau să-L ucidă, orbii şi şchiopii se apropiau de El în Templu şi i-a vindecat. Iar copiii – copiii crescuţi de Templu, au venit cu ramuri în mâini, cântându-I „Osana, Fiul lui David !”
Acesta-i faptul impresionant, că singuri copiii, orbii şi şchiopii şi ucenicii Săi L-au primit pe Iisus în Templu, cu credinţă şi cu dragoste.
Auzind copiii, iarăşi s-au înfuriat iudeii.
„- Spune-le să tacă !”
„- N-aţi citit în Profeţi: «Am pus laudele în gura pruncilor şi a celor ce sug»?”
Cu acestea Iisus a părăsit Ierusalimul.
Cu ziua aceasta încep patimile Domnului.
În tot entuziasmul general Iisus tăcea, dacă nu chiar plângea.
Poporul acesta, care-L primea cu aclamaţii de împărat, peste trei zile va fi cumpărat de farisei pe nimic să strige lui Pilat: „Răstigneşte-L !!!”
Poporul, laş şi fricos, nu pricepe preţul iubirii şi o dă răstignirii.
Intrarea lui Iisus în sufletul nostru, să nu fie ca acea intrare în Ierusalim. Templul conştiinţei noastre să nu fie o peşteră de tâlhari, că atunci sigur şi noi vom vocifera în curtea lui Pilat: „Răstigneşte-L !!! Slobozeşte-ne pe Baraba !”
De aceea ne-am curăţit Ierusalimul şi Templul din Ierusalim: conştiinţa, făcându-ne iarăşi copii, singurii care L-au primit în Templu.
Copilăria: singura noastră vârstă care primeşte pe Iisus.
Deci, copiii mei, care primiţi astăzi pe Iisus în Sfânta Împărtăşanie, rămâneţi întru dragostea mea, care e dragostea lui Iisus!
Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Editura Charisma
Iisus Hrisos a fost un sectant iudaic, iar crestinismul a fost o secta iudaica. De aceea atat Iisus cat si secta lui au fost prigoniti de iudei.
Aceasta prigoana a fost un mizilic fatza de prigoana crestinilor in imperiul roman si a sectantilor crestini in Europa crestina (secta catarilor, protestantii, Inchizitia)……[R]
Realizați ce handicapați conduc Romania? La fel ca Mircea Badea ,Nicușor nu s-a însurat legal cu nevasta! Și soacră îl bleastama zilnic! Realizați ce leproși fara de Dumnezeu conduc Romania?
ooooooooo,
avem un citat,
„Dar Isus S-a întors și a zis lui Petru:
„treci Înapoia Mea, Satano, tu ești o piatră de poticnire pentru Mine!
Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.”
Sf Arsenie ne reamintește ce ne-a învățat fiul lui Dumnezeu: La toţi aceştia Iisus a luat biciul.
Aceștia: Tâlhari, Zarafii [nm ce] făceau bursă neagră. Aceştia erau slujitorii lui Mamona…mulţimea zarafilor, a negustorilor de porumbei – găinari -, geambaşi de miei şi boi…fug în dezordine, înfricaţi de-un Om. Conştiinţa lor pătată nu le da nici o rezistenţă.
gelu: esti primul aruncator de piatra. Mai ai multe experiente „aici”, poate, pana la urma, vei intelege. Crezi ca ajungi in „rai”?
Citat: Este ultima duminică din Postul Mare şi poartă denumirea de Staulele Florilor, în Banat, Duminica Florilor şi Staurile Florii, în Năsăud, Duminica Floriilor, în Bucovina; în Suceava, mai poartă numele de Duminica Vlăstărilor/gata
E o sărbătoare păgână. Paganus, în latină, înseamnă locuitor al satului, civil, nemilitar, nicidecum necredincios.
Templul Tatalui meu este in voi.
Exact cum spuneam si ma cenzurati: simbolul lui Isus NU este crucea – adica ce vor popii sa vedeti: salvarea prin sacrificu. NU. Singura cale de scapare sau „mantuire” este DRAGOSTEA – energia inimii. Avem 3 parti ale Constientului : creierul, inima si zona stomacului (gastrointestinal). De aceea oamenii suparati, tristi, speriati se imbolnavesc (rapid) in aceste parti ale corpului: depresie, boli cardiovasculare si dureri de matze. Un om care iubeste si este ranit (cand pierzi pe cineva care iti este suflet pereche: parinte, frati, prieteni etc.) va sfarsi de „inima rea”.
Lasa bai vrajale, cap de dat cu el in piatra. Urasti Crucea pentru ca-L urasti pe Isus Christos Nazariteanu.
La multi ani, Popcorn! Sunt floricelele adorate de Ponta in perioada alegerilor cu plăvanul nesimțit! Oare numele Serbia nu e floare, pentru recompense oprit inundații Ponta? Sa aibă ce adora la aceste alegeri, împreună cu Ciocușor ban plus restul!