Cererea de urmărire penală, la Comisie – s-a stabilit termen

UPDATE Biroul permanent al Senatului a trimis vineri Comisiei juridice solicitarea DNA în dosarul vaccinurilor, referitoare la începerea urmăririi penale în cazul fostului premier, senatorul PNL Florin Cîţu, acuzat de abuz în serviciu, în dosarul vaccinurilor.

Comisia juridică are termen până miercuri, 29 noiembrie, în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joi, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu.

Sunt vizaţi fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

13 Comentarii

  1. Secretarul general al Senatului Statului Manelist se numeşte Mario??? 😂😂😂😂😂 Mario de unde? Mario de la Craiova? Mario de la Ploieşti? Mario de la Piteşti? Orice manelist respectabil trebuie să fie „de la” de undeva ca Klaus de la Sibiu sau Marcel de la Buzău.

  2. In toata aceasta manarie securista Catu este doar iepurele. Cei vizati pentru a fi compromsi daca se urmaresc personaje politice sunt cu totul altii. Desi pare ca actiunea pe tipar vechi Coldea-Coveshi are cu totul alt scop.

  3. LUDOVIC ORBAN PREMIERUL PANDEMIEI? NU IL CAUTA PUSCARIA? SECURISTII INCA II TIN PALMA?! PENTRU HAITUIALA CRESTINILOR, INCHIDEREA BISERICILOR SI DEZLANTUIREA AUTORITATILOR CONTRA ROMANILOR CINE MERGE LA PUSCARIE? P.N.L. CIUMA GALBENA…ATATEA INFRACTIUNI CATE A FACUT LUDOVIC ORBAN SI INCA STA LINISTIT…NELU IORDACHE SI COTERIILE LUI CU LUDOVIC ORBAN NU AU CAZUT INCA SUB OCHII VREUNUI PROCUROR?! PUTOARE JUSTITIA ASTA…

  4. Marcel Vela care era gestapovistul MAI in pandemie ar trebui legat cu puscaria pentru jigodismul propagat in pandemie! (editat) a dezlantuit asupra poporului asuprirea si a confiscat PAȘTELE! MARCEL VELA LA PUSCARIE! CUM SE GATEA EL PRECUM NAZISTII IN GEACA DE PIELE SI FACEA ABUZ IN SERVICIU NON STOP. HELLO MINISTRUL TATARU AFACERISTUL DIN SANATATE NU IL CAUTATI, PROCURORILOR? ABUZ IN SERVICIU LA EI! TOATE GUVERNELE DIN PANDEMIE LUATE LA PUSCARIE! CIUCA? DORMI LINISTIT PENTRU CE AI FACUT POPORULUI IN PLANDEMIE? (editat)(editat)

  5. Ordinea urmaririi penale pentru pandemie ar trebui sa fie: 1. Criminalii 2. Nazistii, cei care au limitat drepturile si libertatile individuale. 3. Hotii,si gainarii ca cei trei din articol.

  6. Și trolacii vachsiniști de pe forum ce Zic ?
    Nimic despre Oamenii Cavernelor ? Despre Lingătorii de Moaște ? Despre Ăia de cred că Pământul e plat ?
    Unde e Mihnea ? tibi1 ? ghițanul de Marghita ? elena popa GENIALU’ ?
    HAI, buey, 🌈aj !
    măRog…🤮

  7. Securiștii sj Dna in campanie, catu pus de Klaus , peneleul și jaful din pandemie și din energie

  8. Dosar Dna , catu a aprobat o cerere după ce a avut toate semnăturile, a deranjat , miliția securista a Dna l-au executat înainte de alegeri. S a furat in draci în achiziții în pandemie dar mai mult în energie unde au fost firme care au făcut profituri de miliarde de euro cu ajutorul lui Virgil secureanu de la peneelu, acolo Dna de ce n u se autosesizează 😂😂😂

  9. Si Arahat de ce nu face Parte din trupa asta? Ca doar el era cu gura cea mai mare! Dar „izoletele” unde au disparut? Ati furat bugetul national dupa bunul plac si acum va da-ti nevinovati!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.