Câțu redivivus

Fără să îți storci memoria prea mult îți pot vei în minte numele unor oameni politici care, în urma unor anchete penale sau chiar condamnări, au dispărut din viața politicii românești. Unii dinte ei au eliberat scena sastisiți de lumea coruptă în care erau cufundați, lume care i-a abandonat pentru a-și salva propria piele, iar cei mai mulți dintre ei s-au îngropat de vii de teama unor noi urmăriri penale. Dacă pot să-mi aduc aminte bine, cei arestați și condamnați au fost în marea lor majoritate condamnați pentru nimicuri, ci nu pentru „mari fapte de corupție”, cum îi place unui mare procuror să numească însușirea a milioane de parai în nume propriu, al partidului sau al vreunui grup de interese.

Sistemul de urmărire penală a fost și este unul dintre cele mai bune instrumente de dirijare a voinței politicului, deosebit de eficient în curățarea propriului partid sau a unei opoziții prezente sau viitoare.

Acestea fiind spuse, încă nu pot realiza pe cine a supărat Câțu…

Nu mai auzisem de el de ani buni. Stătea cuminte fără a apărea în public, fără a supăra vreun penelist sau pesedist. Pe ce bec o fi fost călcat?!

În fruntea PNL-ului tronează un bunicuț cu bun simț, încă sensibil la lumina din studiouri. Nu țipă, nu dă cu pumnul în masă, nu știe să facă tumbe sau glume, dar pare un om cuminte, ascultător, viitor candidat la prezidențiale care pare împins cu lama buldozerului către această funcție. Omul acesta nu pare că are capacitatea de a supăra pe cineva sau a fi supărat de către cineva. Este un simplu-simpluț, un veritabil „Ciucă al nostru” gata să moară pe redute din lipsă de ceva mai bun.

Premierul, dimpotrivă, este omul orchestră. „El face”, „el își asumă”, „el rezolvă”, „el reformează”, el creează normalitatea prin simpla frază „eu cred că este normal”. Nu are nevoie de partid fiindu-și propria locomotivă. Pare o ființă irascibilă stăpânită de un puternic caracter vindicativ propriu țăranilor regățeni, mai de pe la marginea regatului, care se văd în vis pe tronul de la Cotroceni. Dar, totuși, nu văd cu ce l-ar fi putut supăra Câțu de s-a trezit, săracul, așa amuțit cum era, cu o ditamai urmărirea penală pentru abuzul în serviciu săvârșit pe vremea când se legăna în poalele Ursulei și punea carpete roșii în fața mașinii de înghețată care aducea vaccinul prima oară în România.

În Europa Ursulei acest lucru pare imposibil. Pe cine mai important decât Ursula a supărat Câțu, el, premierul partener în campania de vaccinare al nimănui altuia decât al lui Klaus W. Iohannis?!

Ceva este putred pe Dâmbovița! S-au schimbat niște poli de putere în timp ce noi ne uitam la televizor antrenați în polemici sau este doar o mare făcătură al cărui schepsis nu-l deslușim încă?

Nu știu ce sorți de izbândă va avea această anchetă penală. Câțu, ca orice om politic dâmbovițean care se respectă, a suflat în fluierul Ursulei pentru a se alinia intereselor comunitare din dorința de a-și păstra funcția sau pentru a accede la ceva „mult mai superior”. A achiziționat vaccinurile care fuseseră contractate de duduia de la Bruxelles și care, în marea ei grijă maternă, ne-a rezervat un număr de doze care să nă ajungă pentru vreo 10 valuri. Aceste achiziționări sunt rezultatul unor contacte secretizate și nu văd cum ar avea DNA-ul posibilitatea de a folosi acele informații în urmăririle sale penale. O fi la mijloc doar curiozitatea unui procuror care, în momentul absurd al desecretizării acestor contracte, va realiza „că Câțu” a semnat nu numai din slugărnicie, ci și obligat de raporturile master-sclav care sunt impuse de uzanțele bruxelleze, uzanțe acoperite de cine știe ce reglementări birocratice. Unii bat câmpii spunând că este chiar mâna lui Câțu care ar vrea să reintre în politica de vârf la anul și are nevoie de dosar curat, fără vreo atârnătură de sabie a justiției deasupra capului.

Cert este că, la prima vedere, avem de-a face cu o premieră în viața plină de farmec a politicii românești: un om politic anost, care se dăduse la fund, a reapărut în luminile rampei în urma unei anchete penale. Toți omuleții care s-au perindat în trecut pe la Casa Poporului, care acum trăiesc pe brânci, se cutremură. Înțelegerea tacită, poate, între ei și procurori pare că a căzut.