Florin Cîțu este acea persoană care fiind chemată în fața Parlamentului, a preferat să fugă de confruntare, nu foarte diferit de modul în care este evitată întâlnire cu alegătorii trași pe sfoară.
Lipsa de curaj a primului ministru, de la acel moment, l-a descalificat mai mult decât dosarele americane, și îl anunță ca pe o persoană foarte posibil șantajabilă.
Pe de altă parte, agenda pe care și-o arogă electoral primul ministru este una în principiu corectă dar care necesită o cu totul altă persoană spre ducerea acesteia la îndeplinire.
Florin Cîțu s-a exersat mai mult în calitatea personajului de conjunctură și nu sunt indicii că poate depăși acest minus decredibilizant.
La fel, Traian Băsescu era un vorbitor aparent imposibil de contrazis dacă faptele din realitate nu i-ar fi anulat alegațiile de jucător la două capete.
În timp ce condamna “științific” comunismul, printr-o formulă suspectă presupus juridică, fostul președinte era implicat în construirea cărămidă cu cărămidă a statului paralel, dând serviciilor o putere și o inspirație tipică loviturii de stat.
Din start, Traian Băsescu nu avea ce să caute în structurile de vârf ale statului democratic, cu atât mai mult cu cât confunda rapoartele personale către Securitate cu sarcinile de serviciu.
Dosarele americane ale lui Florin Cîțu nu îi pot umbri ceea ce acesta nu dovedește a avea în inventarul personal: capacitatea de lider, pe care manipulatorii săi încearcă să i-o creioneze zadarnic.
Traian Băsescu rămâne unul dintre cei care au fracturat statul român pe termen incert, printr-o operațiune care nici astăzi nu este anulată, perturbând legalitatea, legislația și, nu în ultimul rând, siguranța publică sub varii aspecte.
Florin Cîțu este un alt cinic, demagog, cu propozițiile altora la butonieră. La fel ca înaintașul său politic, Traian Băsescu, fiind un personaj cu agendă dublă, calitatea sa de supervizor a îndatorării externe netransparente nu poate fi considerată decât un pericol care ar trebui preîntâmpinat.
Fiind unul dintre artizanii îndatorării României, în fond pentru a susține sistemul mafiot, Florin Cîțu promite o reformă, fără să își precizeze autocritica față de acțiunile în care a fost angrenat și care vor fi continuate în consecința păstrării sale în expertiză.
Basescu ar trebuii sa primeasca distinctia de – Mare Clanta cu colan si prezervativ – ca a lins clantele Ambasadei Americii la Bucuresti
Catu este un penal care a fost pus sa joace Romania la ruleta zarafilor internationali.
Nici BAsescu Petrov n-a indraznit sa puna un penal ca premier,asa cum indrazneste Ficuusl din deal si el penal .
Ficusul din deal nu respecta legile, legislatia ORNISS nu permite accesul favoritului sau CAtu,oricit o cer CIA SI AMerlocii de a-i da o fata de legitimitate tovarasului broker de bursa si speculant de moneda nationala.CAre si asa abia isi duce duhul.A-l face sef peste liberali pe un infractor inseamna a permite santajul si santajarea finantelor tarii,santajare pe orice problema, deci CAtu a acceptat tot si va accepta tot,omul este „evoluat,in plin progres al epocii”, restul sunt „nationalisti jalnici”-Asa zic lautarii de curte ai Ficusului,ai UE si NATO etc.Tinind un drogat premier, satanistii inving crestinismul, credinta,inving cu pedofilii,homosexualii si „genul”normele de convietuire sociale morale,cu manechinul Catu impus la butoane,este posibil orice,el reprezinta un pericol politic,ec,financiar.Nu a dovedit nici-o reforma,praf si pulbere ca si Fcusul care a mintit ca aduce 87 de miliarde,si a adus zero absolut !Doi excroci PENALI!
USR este viitorul. Asta e partidul cu oameni scoliti si care traiesc in prezent si in viitor. Studii adevarate facute in afara si viziune europeana adevarata.
Individul asta – Cutu – are scoala Securitatii
Romania va ajunge o miniatura, o bagi in buzunar si fugi
Mafaldo, Citu e de fapt numele tau adevarat?Sau esti taticul catastrofei Florin Citu?Sau vreun sinecurist/vreo sinecurista cu scoala putina si dubioasa care tine de ciolan ca altfel moare de foame?Primesti tainul per comentariu!
PRINCIPALUL efect al indatararii Romaniei , este acela ca pensiile uriase , salariile uriase , stipendiile si sinecurile uriase de care beneficiaza o anumita categorie de cetateni romani bugetari ( cu precadere cei din institutiile de aplicare a legii ( POLITIE , MAGISTRATURA , SERVICII ) dar nu numai , sunt platite cu regularitate , in fiecare luna . Acesti cetateni se imbogatesc cu mii de euro in fiecare luna !!! Pt. curmarea acestei nedreptati incredibile , romanii vor fi obligati sa iasa in strada ( ca la OUG 13 ) si sa-si faca singuri dreptate ! In cele din urma , caci PM Citu pare ca nu intelege gravitatea situatiei !
CÂȚU nu a prezentat situația cheltuirii zecilor de miliarde imprumutate! Omul acesta care minte cu buna știință trebuie obligat de parlament să prezinte clar,amănunțit pe ce a cheltuit si a îndatorat foarte mult România.
In caz contrar sa meargă la DNA.
CÂȚU E UN PERICOL !
„fără să își precizeze autocritica”
-tovarashul vieru a avut un derapaj de la linia camuflata a Partidului….
(„autocritica” azi se numeste C.V…..)
De ungurul Ludovic nu spuneti nimic, va place Sa vina altul fara bube
Basescu a fost reprezentantul unui CAPITALISM de cumetrie ROMANESC de CENTRU DREAPTA – un CAPITALISM ticalosit printr-un stat de tip MAFIOT.
Catu este reprezentantul unui CAPITALISM feroce de EXTREMA DREAPA de sorginte AMERICANA – un CAPITALISM MAFIOT, NEMILOS si PROFUND antiROMANESC!!!
Și pentru că Citu a ajuns sa fie băgat in categoria de „Băsescu cel mic”, avem tot dreptul să tragem concluzii cu scuipăturile de rigoare. Băsescu – căpitanul Hook! Citu – Muc! Da, Muc cel mic cu aerul unei bufnite speriate de o lumină prea puternica. Lumina adevarului…Citu nu este idee, o cauza, un ideal, un lider, un Liberal. Avem de-a face cu un chip cioplit ad-hotz, hidos și derizoriu.
Singurulpolitician roman ce iese la atac (deranjeza pe multi )in acest moment este Citu .Este simplu de inteles . Citu are sprijinul presedintelui , sprijinul filialelor, cu citeva mici exceptii la care nici nu existau pretentii de mai mult , sprijinul UE , sprijinul SUA , sprijinul banilor din PNNR , sprijinul votantilor PNL care nu il mai vor pe fostul premier ce a gresit decisiv cind a pierdut alegerile , sprijinul nehotaritilor ce acum au pe cine vota . Dealtfel nu putem sa nu remarcam toptanul de atacuri de tot felul indreptate impotriva actulaklui premier . Citu trece pese tot si peste toti ca un tavalug . Nu poate fi oprit oricit ar incerca unii politicieni ai trecutului sa il sustina pe fostul premier . Aiasta nu-s poate
Diferența dintre Băsescu și Citu este următoarea: primul spune minciuni in mod deliberat și doar in joaca; cel de-al doilea spune minciuni și își închipuie că spune adevărul.
@marius/I-ai omis pe sefii si sefutii din SRI si SIE printre care sunt multi pe din dos. Asa ca funtea tarii pe din dos va duce pas cu pas Romania oe cele mai pedindosnice carari de progres si civilizatie LGBT cu chilotii in vine.
Valorile dreptei: Traian Basescu- turnător la securitate, consumator înfocat de gheață cu Wisiky. Werner Jhoannys- hot de case, intermediar in vanzarea copiilor. Citu Florin- mincinos, amnezic, consumator de prafuri de copt si alcool simplu rafinat; Ludovic Orban- sugativa cu sciatica, fiu de securist si aplaudac al abuzurilor DNA.Rares Bogdan- fiu de comunist, securist prin relații si demagog de cea mai joasă speță. Mai nou INALBITOR DE Rufe si caractere josnice; Valceanu- fiul de prefect Psdist, afacerist de facturi fără acoperire, traseist de centură fără prezervativ la purtător. Si lista ar putea continua cu Câmpeanu, de pe centura prostituatele minoritare, Turcanu, Alinuta lui Bogdan, etc. Nu mai unul si una sau unul pe fata unul pe dos, aici incluzandu-i pe cei din latura lgbtiq-ista a securitatii, USR+.
Citu e actor johanis actor basescu actor samd cine trage sforile?
foarte buna asemanarea dar de ce ” in miniatura” ?
Daca Tr Basescu detinea o inteligenta sclipitoare in politicasi avea limite impuse de o puternica opozitie ,
Fl Citu este dur , inflexibil , arogant si nu are scrupule in inaintarea in cariera iar opozitia este lesinata de tot , aproape inexistenta .
Consider ca Fl CITU va fi mult mai nociv decit fostul marinar .
Da-ti peste bouchon , acum cand „PMP a semnat un protocol cu PSD si Pro Romania pentru „inlaturarea regimului PNL-USR”adica PMP face alianta la nivel national cu „ciuma rosie” (presa 21 AUGUST 2021), te iei de Sfintia Sa Traian Crucis Statatorul?Non,non
Vive veuve clicquot !
Nu este un Basescu in miniatura cu bune si rele Basescu avea macar un pic de sange in vene, Catu este un globalist odios ce vrea LGBT, migranti si supunere, de aceea e perfect pentru a distruge Romania si a oferi Frontului Valah posibilitatea de a obtine independenta Valahiei