Florin Iordache despre abuzul în serviciu

Social-democratul Florin Iordache, fost ministru al Justiției, a afirmat, miercuri seară, la Sinaia, că Parlamentul va stabili „fără îndoială” un prag privind abuzul în serviciu, motivând că acesta este „obligatoriu”.

„Fără îndoială, da (este nevoie de un prag — n.r.). Dacă citiți decizia Curții în integralitate, se precizează acolo foarte clar că trebuie stabilit un prag. (…) Vedem ce propune, dar fără îndoială Parlamentul va stabili un prag. Putem discuta de mărimea pragului, dar e obligatoriu să introducem un prag”, a spus Iordache, răspunzând unor întrebări.

Proiectul de lege pentru punerea în acord a prevederilor Codurilor penale cu deciziile Curții Constituționale va fi trimis în dezbatere publică și în procedură parlamentară, a anunțat, miercuri, ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a reiterat că nu va propune un prag pentru abuzul în serviciu.

„Știu bine conținutul și rațiunile deciziei Curții Constituționale referitoare la abuzul în serviciu, pentru că eram încă judecător. Știu bine considerentele deciziei, pentru că am participat la redactarea, corectarea și până la urmă publicarea lor. Obiectivul pe care mi l-am luat în numele Guvernului (…) este de a transpune în Codul penal, în Codul de procedură penală deciziile CCR. (…) Eu voi da drumul la proiectul de lege fără prag, pentru că în dispozitivul deciziei Curții nu se vorbește de prag. (…) Proiectul de lege (…) îl voi trimite în dezbatere publică și în procedură parlamentară, nu va fi ordonanță. Va trece pe la Comisiile juridice. (…) Când va ajunge acolo, unde se va întâlni cu domnul ministru Iordache, dumnealui (…) poate să intervină, în limita competențelor constituționale, asupra textului de lege, pentru că noi suntem inițiatori, iar dânșii sunt decidenți”, a spus Toader într-o conferință de presă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.