FMI cere săptămână de muncă de şase zile în Grecia

Un email trimis Ministerului Finanţelor din Grecia şi scurs către presă arată că FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială sugerează că angajaţii din Grecia ar trebui să lucreze şase zile pe săptămână şi un număr mai mare de ore de lucru pe zi, prin reducerea timpului legal de odihnă la 11 ore si eliminarea restricţiilor privind pauzele dintre tura de dimineaţă şi cea de după-amiază.

Potrivit scrisorii, aşa-numita troică doreşte ca Ministerul Muncii de la Atena să implementeze noi măsuri, printre care durata preavizului dat angajaţilor în cazul concedierii şi reducerea cu pâna la 50% a plăţilor compensatorii pentru concediere.

Troica a trimis acest document pe 31 august, înaintea întâlnirilor dintre premierul elen Antonis Samaras şi colegii săi din coaliţie (socialiştii şi Stânga Democratică), scrie publicaţia Imerisia.

“Se cere şi desfiinţarea inspectoratului de muncă, care este responsabil pentru aplicarea legislaţiei muncii. Deci, nu este vorba doar despre flexibilizarea pieţei muncii”, spune profesorul universitar Panagiotis Sotiris, citat de Russia Today.

Creditorii Greciei cer o reducere suplimentară de 14,16 milirade de dolari a cheltuielilor publice.

Modificarile legislative cerute de FMI pot duce la creşterea tensiunilor dintre guvern şi sindicate, care au ameninţat deja cu proteste de stradă împotriva măsurilor de austeritate adoptate până acum.

„Este important ca oamenii din ţări ca Grecia, Spania sau Portugalia să nu iasă la pensie mai repede decât în Germania, astfel încât toată lumea să facă eforturi cât de cât egale. Nu putem avea o monedă comună, iar în unele state oamenii să aibă multe zile de concediu, iar in altele foarte puţine. Aşa ceva nu funcţioneaza pe termen lung”, le transmitea Angela Merkel grecilor, în urmă cu un an.

„Dacă nu ştii te învăţăm, dacă nu poţi, te ajutăm, dar dacă nu vrei, nu te mai obligă nimeni. Daca nu vrei, te abandaonăm. Mi se pare extrem de realist acest principiu. România nu poate spune că nu a fost ajutata, că nu a fost învaţată, dar daca clasa ei politică nu vrea, UE o va abandona”, a rezumat Traian Băsescu, cu o zicere din perioada comunistă, relaţia cu UE, nu se stie încă dacă la fel de premonitoriu ca şi Angela Merkel.

În acest an, economia Greciei se va contracta cu 7%. Economia României va creşte cu circa 1%, însă salariul minim in Grecia este cu circa 20% mai mare decât salariul mediu de la Bucureşti.

Săptămâna de lucru de şase zile este legală în Franţa, unde numărul de ore de lucru pe săptămână este 35 de ore. În Marea Britanie, timpul de lucru este monitorizat la 17 săptămâni, interval în care angajatul nu trebuie să lucreze mai mult de 48 de ore pe săptămână.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.