Statele Unite ar trebui să ia noi măsuri de susţinere a creşterii economice, consideră Fondul Monetar Internaţional. Potrivit unui raport publicat astăzi la Washington, FMI sugerează că sunt necesare măsuri suplimentare care să ducă la o creştere stabilă pe termen mediu.
Reprezentanţii Fondului arată că situaţia bugetară pe termen lung şi sistemul financiar constituie în continuare „mari provocări”. Raportul FMI pare mai puţin optimist decât concluziile preliminare publicate la începutul lunii, când experţii Fondului spuneau că Statele Unite răspund crizei puternic şi eficace şi că reluarea creşterii economice este tot mai sigură. Acum, ei cred că economia americană este doar „pe cale să se recupereze”