Fondul Proprietatea (FP) intenţionează să vândă în acest an o parte din pachetele de acţiuni deţinute la companiile de gaze naturale şi electricitate, a declarat miercuri, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), managerul Fondului, Greg Konieczny.
„Tot ce avem este de vânzare. Intenţionăm să explorăm posibilităţile de a vinde participaţii în acest an, este foarte posibil să vindem înn acest an. Sunt companii din sectorul gazelor şi electricitate, distribuitori şi furnizori. Vom face un anunţ când va fi cazul”, a spus Konieczny, citat de Agerpres.
Fondul Proprietatea deţine participaţii importante la companii precum OMV Petrom, Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica, Enel Distribuţie Muntenia.