Fost adjunct al directorului STS, condamnat la închisoare

Generalul în rezervă Florin Mihalache, fost adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în perioada 2001-2005, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 3 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălarea banilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit deciziei instanţei, generalul în rezervă STS a primit 1 an şi 6 luni închisoare pentru trafic de influenţă, 3 ani închisoare pentru spălarea banilor şi 6 luni pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Pedepsele au fost contopite şi, prin aplicarea unui spor, a rezultat o condamnare de 3 ani şi 8 luni închisoare cu executare.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Florin Mihalache a fost trimis în judecată de DNA în mai 2022, fiind acuzat că ar fi cerut de la administratorul unei firme 75.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra unui alt om de afaceri, cu care administratorul avea mai multe litigii comerciale, în scopul stingerii acestora.

Astfel, în perioada august 2021 – ianuarie 2022, generalul STS a pretins, în mod repetat, de la administratorul societăţii comerciale (martor în cauză), iniţial un autoturism de lux, ulterior contravaloarea acestuia, de 75.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra reprezentantului a două societăţi comerciale cu care martorul avea mai multe litigii, în scopul stingerii acestora.

Concret, arată anchetatorii, „intervenţia” lui Florin Mihalache trebuia să se finalizeze cu încheierea unei tranzacţii privind stingerea tuturor litigiilor aflate pe rolul instanţelor din Bucureşti şi achitarea de către una dintre societăţile reprezentate de omul de afaceri către societatea administratorului a unor datorii în cuantum de aproximativ 1.500.000 euro.

„Pentru a disimula provenienţa sumei pe care ar fi urmat s-o primească pentru ‘serviciile’ sale, la data de 6 ianuarie, inculpatul ar fi încheiat cu martorul un contract fictiv de împrumut. În contextul menţionat, la data de 12 ianuarie, inculpatul ar fi primit cei 75.000 de euro pretinşi, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, menţionează procurorii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. Uitati-va prin declaratiile de interese ale parlamentarilor si guvrrnantilor sa vedeti cati au asemenea imprumuturi declarate. De ce nu le sunt verificate? Sau sunt verificate si la o adica, un vot ratacit, un nu cand nu trebuie, pac la Razboiu!!!

  2. Ei lasă, că ia cu suspendare în apel. A înțeles omu’ că a greșit, nu o să intre la zbârnă ditamai gheneraru pentru o sumă pe care 90% din români nici nu știu să o numere. Poate chiar îl achită instanța independentă și imparțială, după ce se asigură camarazii că amicu a înțeles cum e cu împărțirea pe viitor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.