Fost adjunct al directorului STS, trimis în judecată

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.

De (A.T.)
Fost adjunct al directorului STS, trimis în judecată

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.

Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie după ce ar fi cerut de la administratorul unei firme 75.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra unui alt om de afaceri cu care administratorul avea mai multe litigii comerciale, în scopul stingerii acestora, a informat, miercuri, DNA.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul este generalul în rezervă Florin Mihalache, fost adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în perioada 2001-2005.

DNA a anunțat într-un comunicat că procurorii Secţiei de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui bărbat, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare a banilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Procurorii susțin în rechizitoriu că, în perioada august 2021 – ianuarie 2022, bărbatul ar fi pretins, în mod repetat, de la administratorul unei societăţi comerciale (martor în cauză), iniţial, un autoturism de lux, ulterior contravaloarea acestuia, de 75.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra reprezentantului a două societăţi comerciale cu care martorul avea mai multe litigii, în scopul stingerii acestora.

Concret, arată anchetatorii, „intervenţia” bărbatului trebuia să se finalizeze cu încheierea unei tranzacţii privind stingerea tuturor litigiilor aflate pe rolul instanţelor din Bucureşti şi achitarea de către una dintre societăţile reprezentate de persoana menţionată mai sus către societatea martorului a unor datorii în cuantum de aproximativ 1.500.000 euro.

„Pentru a disimula provenienţa sumei pe care ar fi urmat s-o primească pentru ‘serviciile’ sale, la data de 6 ianuarie, inculpatul ar fi încheiat cu martorul un contract fictiv de împrumut. În contextul menţionat, la data de 12 ianuarie, inculpatul ar fi primit cei 75.000 de euro pretinşi, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.”, menţionează procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Atiti firmele romanesti cat si cele straine sa spuna ce bani li se cere si sa demonstreze ca lucrind legal au fost impiedicate, de pilda de „bărbatul este generalul în rezervă Florin Mihalache” si de alti barbati la fel de „barbati” pt.dragoste de euro,venituri si bogatie – ca este „epoca”!
    Taxa de protectie, de asta avem „import” excesiv, de asta avem balanta comerciala excesiva-
    Ce producem, ce exportam ?
    Mafia taxelor de protectie putea oare fi destructurata de acele structuri securiste ce dubleaza institutiile, din moment ce ele isnusi practica taxa de protectie/
    Ce poate face o Gabriele Scutea cu procurorii ei neputinciosi si nepregatiti fata d e vasetele retete cu care este instesat sistemul, asaltat de „capitalism”?
    De fapt este asaltata asa zisa „economie romaneasca”care nu Mai EXISTA!
    DOAr „felicitari”pt.prabusirea „propasirii”

  2. Da,asta face parte din specialistii cu partenerii in suflet!
    Cei cu tara nu au nici o sansa sa acceada in astfel de functii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.