Fost ministru PSD s-a înscris în PNL

„Am decis să mă întorc în arena politică. Și asta pentru că vreau să pun în slujba comunității albaiuliene toată…

De (S.P.)
Fost ministru PSD s-a înscris în PNL

„Am decis să mă întorc în arena politică. Și asta pentru că vreau să pun în slujba comunității albaiuliene toată…

Fostul ministru al Culturii, Daniel Breaz, care a demisionat din PSD în 2020, revine în politică. El s-a înscris în PNL Alba Iulia.

Daniel Breaz a anunțat, luni, că a decis să se întoarcă în politică și s-a înscris în PNL Alba Iulia.

„Am decis să mă întorc în arena politică. Și asta pentru că vreau să pun în slujba comunității albaiuliene toată experiența și maturitatea politică dobândite de-a lungul carierei mele. Politicile publice bazate pe evidențe sunt cele care ar trebui să stea la baza fiecărei decizii. Am găsit în echipa PNL oameni politici care îmbrățișează aceeași idee, dispuși să pună comunitatea și binele acesteia pe agenda de priorități. Am credința că alături de Partidul Național Liberal voi avea șansa de a construi”, spune Daniel Breaz, pe Facebook.

Valer Daniel Breaz, rectorul Universităţii „1 Decembrie” din Alba Iulia, a fost senator PSD şi ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale. El a demisionat din PSD în august 2020.

Mega-abuz si mega-escrocherie cu Tipografia Ardealul

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.