Fost ofițer SRI, afirmații incendiare (Video)

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, devenit cunoscut după ce a fost arestat în dosarul Black Cube, susține că rechizitoriile prezentate de procurorii DNA în instanţă erau scrise, de fapt, de ofiţeri ai serviciului secret, și totodată erau aranjate complete de judecată.

„Ofiţerii SRI făceau rechizitoriile, iar bravii procurori DNA le luau, le contrasemnau şi le trimiteau în instanţă. Sperau ca cei din câmpul tactic să dea decizii favorabile. Cei din SRI dădeau bileţele şi erau dictate complete de judecată. Erau relaţii personale între judecători şi ofiţeri care erau implicaţi în câmpul tactic. Dumbravă sprijinea judecătorii să ajungă în poziţii. A fost şi prin şantaj cum ar fi fost arhiva SIPA. Au fost şi ofiţeri acoperiţi în justiţie. Când vorbim de ofiţeri acoperiţi între procurori şi judecători se încalcă grav Constituţia”, a afirmat Dragomir la România TV.

Potrivit acestuia, fostul său șef Florian Coldea a ordonat arestări: „Coldea avea nevoie de un braț armat în justiție. Coldea a ordonat arestări și în prezența mea. În fața comisiei parlamentare care îmi va ridica această opreliște a secretului, voi vorbi”.

Fostul colonel SRI a susținut totodată că întâlnirea din „sufrageria” lui Gabriel Oprea, din noaptea alegerilor prezidenţiale din anul 2009, a fost una reală. „Aceste întâlniri erau de domeniul evidenţei. Se ştiau în SRI. La întâlniri merg şoferi, acele persoane raportează. Ele au foi de parcurs. Toate activităţile există. Se pot identifica cu uşurinţă”, a spus Daniel Dragomir.

Recomanda
Ioana Radu 1331 Articole
Author