Fost primar, găsit împușcat

Un fost primar al comunei Husnicioara, județul Mehedinți, a fost găsit împușcat, joi seară, în bucătăria locuinței sale. Fostul edil și-ar fi pus capăt zilelor cu o armă de vânătoare.

Poliția din Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată, joi seară, de către un bărbat de 43 de ani, că l-a găsit pe cumnatul său mort în locuința sa din comuna Husnicioara.

Polițiștii au stabilit că bărbatul decedat, în vârstă de 43 de ani, locuia singur, în localitatea Husnicioara, iar în ultima perioada nu mai păstra legătură cu apropiații.

„Cadavrul bărbatului a fost găsit în bucătăria locuinței, așezat pe scaun, prezentând o plagă prin împușcare la nivelul gurii, iar pe picioarele acestuia se află o armă de vânătoare, pe care acesta o deținea legal. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”, informează Poliția Mehedinți.

A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Potrivit unor surse locale, este vorba despre fostul primar al comunei Husnicioara din perioada 2012 – 2016.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Abundenta, stabilitatea si narcisismul isi spune cuvantul cert in cei care nu se pot controla, nu se abtin de la a face propriul bine prin altii! Aviz amatorilor care practica asemenea metode, toti se vor cara, pentru ca, ulciorul nu merge de multe ori la apa!

  2. …”Radio iErevan” răspunde…
    Oare cum de toți primarii, melețienii, porcurorii, judecătorii, gonzilierii, șParlamentarii, șî alte putori poolitruce asemenea lor, „dețin legal” arme?
    O fi la cererea ye$$pre$$ă a Asocației Mistreților, Cerbilor șî Urșilor dîn Mioritistanu’ ioropenis, mă gîndesc…..[Rumburak]

  3. scheleti prin dulapuri gogule?sper sa gasesti scaparea din „spirala” reincarnarii perpetue…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.