Fosta administrație liberală, în marș spre DNA

Foto  Adrian Pâclișan  

Fosta administrație liberală a celui mai mare oraș, din vestul țării, este cercetată penal pentru comiterea mai multor infracțiuni, într-un dosar de fraudare a unor fonduri europene și pe care procurorii antocorupție îl au în lucru de 7 ani.

Învinuiții, care au fost și șefi peste liberalii timișeni, au calitatea de urmăriți penal din 2018, dar procurorii anticorupție au așteptat să treacă alegerile locale, din toamna anului trecut, ca să comunice ce calitate au aceștia în afacerea, cunoscută sub numele de ”Anveloparea blocurilor”.

Astfel, Robu Nicolae, fost primar al Timișoarei și fost președinte PNL Timiș, este acuzat de abuz în serviciu, folosire, sau prezentare cu rea-credință de documete, ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedept de fonduri europene, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals. De același tratament penal se bucură și Dan Aurel Diaconu, fost viceprimar liberal al Timișoarei, dar și fost șef al organizației municipale PNL. Îl urmează în penal și Chiș Culiță, un personaj controversat din primăria municipiului de pe Bega, directorul Direcției Generale Drumuri Poduri Parcaje și Utilități. Alături de ei mai sunt urmărite penal alte două persoane și anume Ioan Zubașcu, șeful Serviciului Energetic și consilierul Ana Georgiu, dar și Bogdan Nemeș, patronul unei firme private. Toți cei menționați fac parte și din Raportul Departamentul pentru Luptă Aanti Fraudă – DLAF, raport aflat în dosarul deschis la DNA, Serviciul Teritorial Timișoara, încă din anul 2014 și care certifică infracținile de care sunt acuzați suspecții, în legătură cu anveloparea unor blocuri din Municipiul Timișoara.

De menționat că Robu Nicolae, cel care a pierdut lamentabil alegerile locale desfășurate în 26 septembrie 2020, avea, încă din anul 2012, printre prioritățile primului mandat de primar, anveloparea a peste 200 de blocuri de locuințe pe an. El nu a reușit însă, să amvelopeze, în două mandate consecutive, nici măcar jumătate din blocurile promise în campania electorală, pentru doar un an. Imensa păcăleală cu anveloparea, alături de multe alte zeci de minciuni i-a atras fostului primar Robu, catalogarea pe rețelele de socializare de ”Cel mai mincinos primar pe care l-a avut Timișoara de la 23 august 1944 și până azi”. Robu este cercetat penal în mai multe dosare, deschise în urmă cu peste 5 ani, dar trecute la sertar de către procurorii anticorupție, de la DNA Timișoara, datorită simpatiilor liberale pe care aceștia le au. Dosarul ”Anveloparea blocurilor” a fost deschis în anul 2014, dar el a parcurs greu drumul de la sertar la instrumentare și se află, în lucru, la cel de-al treilea procuror de caz, dar, probabil nu cel din urmă.

Pe masa procurorilor anticorupție de la Serviciul terirorial Timișoara, al DNA, se mai află alte patru dosare importante despre care nu se știe nimic, deși, unele dintre ele datează din anul 2013. Este vorba de afacerile ”Acvariul”, Retim, Finanțarea ACS Poli( echipă inventată de fosta alianță politică PNL+PSD = USL, acolo unde Robu a vrut să fie finanțator, impresar și chiar antrenor, dar care a eșuat lamentabil, undeva, prin liga a III-a), dar și ”Afacerea autorizații ilegale de construcții” pentru copii primarului. Despre aceste dosare DNA spune, într-un răspuns transmis ca urmare a unei solicitări pe Legea 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, cum că persoanele care conduceau adminstrația Robu, la momentul apariției plângerilor împotriva lor, ”nu (!) dețin calitatea de suspect, sau inculpat în vreun dosar instrumentat de către procurorii anticorupție”. Despre aceleași dosare DNA nu spune, însă, că ar fi clasate, așa că Robu ar putea să bătătorească, în viitorul apropiat, drumul aceluiași DNA-ului.

Anul trecut, fostul primar și președinte județean al PNL Timiș, Robu Nicolae, a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție, Structura Centrală, în dosarul fraudării Legii 112/1995, acolo unde are calitatea de inculpat. El trebuie să răspundă în fața judecătorilor pentru că a încălcat legea atunci când a vândut, ilegal, două locuințe aflate în proprietatea Primăriei Timișoara către două persoane fizice.

Rechizitoriul DNA spune că Robu trebuie să răspundă pentru un prejudiciu de 60.000 de euro, cauzat bugetului local. Majoritatea declarațiilor publice date de Robu în legătură cu plângerile penale instrumentate impotriva sa, încep, invariabil cu cuvintele :”sunt ultracinstit și nevinovat”. Dar el mai spune ceva:”DNA trebuie să-și facă datoria”. Corectă remarca fostului primar, dar ea rămâne valabilă cu condiția ca procurorii anticorupție să-și facă datoria corect, nepărtinitor și apolitic.

credit foto: Adrian Pâclișan

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Sergiu Miat 307 Articole
Author

13 Comentarii

  1. Pentru ca niste IMPOSTORI isi zic penele, n-ar trebui sa folositi termenul LIBERAL cand e vorba de IMPOSTORI. Astia NU au NICI-O TANGENTA cu ceea ce a fost, CU ADEVARAT, PNL, acel partid care avea ca sintagma calauzitoare PRIN NOI INSINE. Impostorii de azi nici n-au auzit de sintagma asta, dar NICI NU-I INTERESEAZA. Ei au drept far calauzitor sintagma DOAR PENTRU NOI INSINE.

  2. Se amplifica lucrarea securitatii de demonizare publica a PNL-ului in antiteza cu angelizarea partidelor sale. Pe langa mafiotul Robu inlocuitorul fritz este un salvatorul mesianic al urbei manelistilor. Secu o face cu slugile sale din justitie, cu predilectie cu analfabetii din DNA. Reteta a fost probata cu succes ani la rand pe gainarii din PSD iar acum pesedeul este un partid disciplinat aflat la ordinele securitatii. Concluzia este simpla, singurele partide ce se vor bagate in constiinta romanilor ca fiind curate si de viitor fiind USR si PLUS, adica exact partidele noi create de securitate pentru juniorii ei. Ingramaditul de la Cotroceni si le va insusi fara obiectii si va da un sut in c_r liberalilor sai.

  3. Dosare tinute la dospit 5-7 ani.Oare nu le e rusine acestor procurori care cerceteaza la
    comanda politica ?.
    Ganditi-va ca acesti indivizi beneficiaza de :
    -salarii si pensii nu mari ci imense,
    -asistenta medicala si medicamente gratuite ptr toata familia.
    -avionare la spitale din strainatate ,daca afectiunea nu se poate
    trata in tara.
    Aveti un exemplu in care un astfel de individ a platit ptr abuzurile
    comise(oameni purtati in instante ,apoi achitati,joburi,afaceri distruse,
    familii distruse etc.) ?Ptr abuzurile lor noi toti platim (adaugam aici
    si deciziile CEDO).

  4. „Fosta administrație liberală, în marș spre DNA-Timisoara „ca si „Fosta administrație psd, Sector 1 Bucuresti „ca si
    Fosta administrație social democrata de la PMG ” în marș spre DNA Bucuresti
    Coruptia nu e partinica,partizana,etc ,hotul ramane hot indiferent la ce partid e membru…

  5. Nu vor pati nimic. Sunt toti din clica escrocului de la Cotroceni. Banii furati au fost folositi in parte ptr campaniile electorale ala PNL si ale escrocului la presedintie……[Leo]

  6. Irosești total aiurea timpul cu ale tale comentarii. Postează, că sunt adeptul libertății de
    exprimare, dar e suficient să scrii doar „PSD” și vom înțelege cu siguranță ce vei fi vrut să
    spui.

  7. Taraieti papucii bai nebunule, sa vina toti sa iti tina cald la spate si sa acopere furaciunile! Desi, cred ca toti suntem constienti ca de ei/politicienii sunt facite legile strict in favoarea lor si a clanurilor din orice domeniu! Eu m-am convins de prin 2010 cu debut furtunos de dezinformare intentionat si negare pana la intimidare si violenta ca este legal totul, ceea ce s-a si intamplat! Omul serios pierde in fata clanurilor din orice domeniu strict din cauza legislatiei interpretabile(nu exista norme limita privind respectarea legii)!

  8. ANAF-UL verifica toate tranzactiile din conturile membrilor PSD sau si ale celorlalte formatiuni politice hoate/bandite? Inclusiv ale lui Petrov?

  9. Dupa sapte ani de zile uite ca se trezesc niste pocurori ,in timp ce alti colegi au luat bani degeaba 7 ani sa le spuna Romanilor ”povesti”.Acelor procurori ,neindendificati inca,ar trebui sa li se spuna simplu….MARSH…din dna.

  10. Sa verifice si PMB Primăria Muncipiului București din anii 90 pana in 2021. Si sa nu sara 2000-2004.

  11. Fumigene,prejudiciu de 60000 euro,aia sunt banii de tigari si cafea…Apoi sa iesi la interval dupa 7 ani,te duce cu gandul ca sunt dosare de sertar scoase atunci cand trebuie.Incet, dar sigur,epoca lui Ceasca reapare imbracata altfel,insa cu metehne similare !

  12. Sigur ca este o gainarie, dar DNA a primit ordin sa compromita PNL-ul. Vor urma si alti clienti liberali.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.