Valerie Trierweiler, despărțită recent de președintele Francois Hollande, a sosit în noaptea de duminică spre luni pe aeroprtul din Mumbai în India pentru un voiaj umanitar, relatează AFP.
Jurnalista, îmbrăcată sobru, a trebuit să aștepte mai multe minute în șir pentru a putea ieși din aerogară și a-și croi drum până la mașina care o aștepta prin mulțimea fotografilor veniți s-o pozeze.
În pofida prezenței polițiștilor, mașina a fost blocată apoi mult timp de paparazzi. Fosta parteneră a lui Hollande nu a făcut declarații presei despre despăţire.
Însoțită doar de actrița Charlotte Valandrey la Mumbai, Valerie Trierweiler a venit să susțină organizația neguvernamentală acțiunea împotriva Foamei.
În agenda ei figurează luni vizitarea unui spital, asistarea la o ședință de formarea personalului medical, iar apoi un dejun împreună cu soții ale șefilor întreprinderilor locale, destinat colectării de fonduri. Un dineu caritabil este prevăzut, de asemenea, la hotelul Taj Mahal.
„Ținând seama de prezența importantă a presei, situația era mai dificil de controlat, ceea ce ne-a obligat să revizuim organizarea” sejurului, a explicat totuși purtătoarea de cuvânt a ONG înainte de a pleca.
Potrivit anturajului său, Valerie Trierweiler rămâne „în termeni buni” cu Francois Hollande.