De la Cotroceni, la Electrica, via Realitatea tv. Și cu zvonuri că ar fi fost favorită la șefia TVR. Este parcursul din ultimii ani ai Mădălinei Dobrovolschi, fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Klaus Iohannis. Dobrovolschi a ajuns acum senior consultant al Corinei Popescu, CEO-ul companiei de stat Electrica anunță, în exclusivitate economedia.ro
Ce face o jurnalistă la Electrica?
Informația a fost confirmată pentru Economedia de către Mădălina Dobrovolschi, care a precizat că deține funcția de senior consultant al managerului Corina Popescu, funcție pe care a ocupat-o prin concurs în urmă cu aproape două luni.
Dobrovolschi se ocupă practic de conturarea unui proiect al viitoarei fundații a Electrica, care va avea activități de filantropie corporativă, principalii piloni care sunt luați în calcul fiind educație, mediu, societate, sărăcie energetică, învățământ dual sau alte zone care țin de profilul companiei.
„De două luni am conceput un proiect de statut al fundației și este în dezbatere. La nivel de consiliu de administrație au aprobat conceptul fundației, ideea că își dorește compania să facă o fundație. Dar deocamdată nu este un acord final, pentru că nu este gata nici statutul. Deocamdată nu există fundația, e doar un proiect pe care îl construiesc din interior”, a mai spus Dobrovolschi.
În ceea ce privește salariul încasat de la Electrica, Mădălina Dobrovolschi a precizat că acesta este „conform grilei de salarizare”, care nu este publică.
Marea majoritatea a ăstora care se pretind a fi de „driapta” sunt mari iubitori de bani publici si job-uri la stat.
O fi descoperit fata o noua planta.
Mi-e scârbă de jegurile regimului johanist!
Ipoteză-bombă: Și tu, Mădălina Pușcalău? https://www.cotidianul.ro/ipoteza-bomba-si-tu-madalina-puscalau/
Multă nesimțire încape în anumite persoane. Să fii ditamai femeia și s-ăți maschezi statul de “acoperit” în tot felul de funcții plătite regește ca să nu faci nimic. Un cerșetor sănătos este mai corect. Nu există încă fundație doar o gargară cu un Proiect de statut care este în dezbatere, “proiect pe care îl construiesc din interior” zice doamna Mădalina.
Cel mai șocant, este că Electrica, companie de stat care a ținut lunile de iarnă abonații pe a uși în stradă pentru noul Contract scumpind prețul energiei în prima fază cu 30%, ne spune că ține de profilul companiei: “activități de FILANTROPIE corporativă, lând în calcul piloni: Educație, Mediu, Societate, SĂRĂCIE energetică, Invățământ dual sau alte zone. Domnule prim ministru Câțu și ministru al energiei Virgil Popescu șu bătutul de joc de cetățenii României plătitori de impozite și taxe are o limită!
Nu cumva se face o fundatie/asociatie a Electrica, care apoi se autoimproprietareste cu compania de stat? O fi modelul Flutur cu asociatia ‘composesoratelor” din Bucovina pentru preluarea padurilor din nordul tarii? Ia vedeti?
toate toapele de prezentatoare s-au coafat ca aceasta ….
De ce proasta lui Petrov, cea cu „succesuri” sa stea pe un scaun caldut si proasta asta nu? Ca doar si asta are famelie, are nevoie de bani multi si provine din marea famelie cacanie! „Sunt senior consultant al managerului, sunt consultantul Corinei Popescu în zona de comunicare și zona asta de CSR – corporate social responsibility(…)” Ce o „consulta tuta senior” scrie in stele, important ca „dorința mea s-a intersectat cu planurile Corinei Popescu de la Electrica”! Ce intersectie!!!!!!!!!!!!!!!1
Daca chilotul nu mai zboara din motiv de pandemie, fomita e mare. Asa ca trebuia gasit un coledzi si pentru aceasta fatuca,vorba lui Cristoiu. Pai,nu ? Apropo,cand s-a dat concursul la Electrica s-a anuntat ceva,undeva,poate pofteam si noi? Iata o intrebare.
“ Dobrovolschi se ocupă practic de conturarea unui proiect al viitoarei fundații a Electrica, care va avea activități de filantropie corporativă, (???), principalii piloni care sunt luați în calcul fiind educație, mediu, societate, sărăcie energetică (???), învățământ dual sau alte zone care țin de profilul companiei.”
CETĂŢEANUL (şovăind): Cioclopedică! (sughite) Comportativă! (sughite.) Iconomie! (sughite) Soţietate care va să zică… (râsete şi rumoare mare.) (O scrisoare pierdută I.L. Caregiale)
Pe vremea cand citea prompterul la latrina3 era plasata dupa ora 24 din considerente de sanatate publica, scolarii si adolescentii neadormiti pana tarziu sa nu fie traumatizati de gratioasa faptura.
Poate vom afla ce unchi are si aceasta fatuca. Face parte din echipa.
Nesuferita mai era cand incerca sa ne convinga ca tembelismele lui Iohannis erau adevarate opere ale gandirii umane!
si-a găsit o gâlmă-n priză si una in dulie…..
Ce nu știe populimea,e că prompterista a studiat(la fară frecvență) și conservatorul,sectia instrumente de suflat
Aga – exact pudoarea e punctul forte al dreptei. Pudoarea si pudelul zerodoct cu balanta înclinată spre reziduurile conștiinței.
Ps. Eu cred ca sub Aga se ascunde un bărbat aflat în chinurile facerii. Proverb: sufletele negre nu tin niciodata post negru. Si stii de ce? Din respect fata de BLM-ISTI si minoritarii care dictează agenda globalista si dispreț față de Creator.
Acum te rugam să ne vorbesti, puțin,despre meritocratia de dreapta,căci despre prostocratie si rezidocratie am vorbit noi suficient de mult. Noi, adică aia vechi si cu picioarele pe pământ.
Eu credeam ca de la cititoare de prompter s-a făcut cititoare de contor.
@ Aga
Cine draqu te pune sa citesti comentariile ???!!! Credeam ca esti dezgustat ca duduia, ajunge in functii bine platite de stat bineinteles,la fel ca si militianul ala de a fost prefectul capitalei,ajuns si el intr-o functie publica ,respectiv director al primariei Deva cumuland si pensia de militian cu cea de bagator de seama la Devei.Credeam ca dezcustul si chiar amarul te vor năpădi,ca sloganele paltonarului de la Cotroceni au dubla masura ,ai nostri ” e ” buni,aialalti sunt corupti.Iar de ai chef de maxime si cugetari,inscrie-te in cercul lui Gabriel Lingeanu ,sunt convins ca te va primi cu bratele deschise !
@ Marius,
Pur si simplu mai dezgustat prin comentariul tau. Eu cred ca sub numele tau de Marius se ascunde o femeie complexata. Seneca: „Quod non vetat lex, hoc vetat fieri pudor” (Ceea ce nu opreste legea, opreste pudoarea (buna-cuviinta).
MYSEBI – O femeie PRRZERVATIV pentru dreapta din România. Interesant e faptul că nu e de unică folosință, asa cum ar trebui să fie orice prezervativ, ci de folosință multiplă, până la epuizare. Si cum domnia sa nu da niciun semn de epuizare fizica si mai ales morala, ne asteptam sa fie folosita pe acelasi post, cu remunerație mare si foarte mare, după buget si mai ales după dimensiunea broastei lgbtiq-iste din grădină caselor de marcat ale ocultei pe care cu mândrie o deservește la orice oră din zi si din noapte a minții fără minte si a zilei fără sorginte, asa ca să rimeze cu ramele pe care le indrageste si carora le ridică moralul si tot ce poate fi ridicat la pătrat in conditii de frectii digitale si bucale.
o femeie reprezentativa pentru Dreapta politica din Romania …..
DIn nefericire, copii seriosi si bine pregatiti emigreaza, nu au loc de puto…, rile astea parazite, securistoide.
MAI BINE O LĂSA LA TVR CA SĂ ȘTIM ȘI NOI CE SALARIU ÎNCASA SECURISTA ȘI
PUPINCURISTA ASTA DE PUȘCĂLAU.
se va servi si licoarea samanilor in care s-a „specializat” fosta? In Nirvana comunicarea corporativa este excelenta.
Valorile trebuie protejate și plasate în posturi călduțe și bănoase!!!!!!
Cum, bre,n-are ce sa consilieze? Ce, băieții deștepți de la Hidroelectrica n-au nevoie de Ahayuasca ca sa prindă aripi? Altceva contează. Odată ce i-ai fost caine credincios ,,statului de drept”, n-ai cum sa mai lucrezi la privat. Afara de cazul în care te angajezi în firmele private ale ,,statului de drept” din Romania.
Fiind bani de la stat ,grila de salarizare a SC Electrica SA trebuia sa fie facuta publica,ca doar nu sunt securisti cu totii,nu de alta dar sa stie si poporul pe ce se duc banii pe care-i platesc pe energia electrica atat de scumpa. Ca sa vezi,sa plateasca statul salarii nesimtite la Electrica ,si ca sa nu se revolte poporul si pensionarii,le-au secretizat.Asta este democratia solida si profunda pe care o flutura presedintele Johannis? Furtul din banii statului sunt trecuti la secret de stat, ca sa nu se revolte ce-i multi saraci dar cinstiti?Tot la secret de stat au trecut si modul cum au cheltuit zecile de miliarde imprumutati in 8luni .,,PSD arată că ministrul Cîțu a împrumutat în 11 luni 85 de miliarde, ponderea datoriei în PIB crescând în mai puțin de un an de la 34,6% la 42,8%” Acesta este succesul democratiei profunde si solide a guvernului Johannis,si nici macar nu vor sa spuna pe ce au cheltuit banii,pentru ca furtul cu acte in tara noastra, e trecut la secret de stat ,ca sa nu se revolte poporul si sa-i puna la zid sau in tepele pe care le amintea pana nu de mult alt tartor al politicii Base.La tepe baieti,la tepe, zicea el cand era vorba de interesul sau personal,si iata ca nici pana astazi nu au ajuns condamnati definitiv,la tepe,doar circ de prostit poporul cu televizorul.Asta da democratie solida si profunda a la Johannis,cand hotii de la stat pot fura ce vor, cat vor,ca nu-i baga nimeni la puscarie,pana si lu i Vantu i-au prescris fapta. Multumim domnului Johannis ,fara contributia democratiei lui originale,nu ar fi fost posibil.
Mădălinei Aviator Dobrovolschi isi tine ouăle in mai multe cosuri:alea de rata la PSD(love Nastase,Liviu pop genunche,etc) alea de curca la PNL(love Iohannis,Orban)si alea de gaina sereista in cosul acoperitilor din media
Impartiala,ca tot romanaul
Nu prea vad ce ar putea să consilieze senior, când ea este doar o cititoare de prompter. PS: Pare si cam săracuță cu duhul!