Fostul fotbalist Roland Stănescu s-a sinucis

Fostul fotbalist Roland Stănescu, în vârstă de 32 de ani, s-a sinucis sâmbătă, aruncându-se de la etajul 4 al unui bloc din Voluntari.

IPJ Ilfov despre incident: „Astăzi, 2 iulie în jurul orei 15:38, poliţiştii oraşului Voluntari au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat s-a precipitat de la etajul 4, al unui bloc de locuinţe din localitate. Poliţiştii din Voluntari s-au deplasat la faţa locului pentru efectuarea activităţilor specifice din competenţă. De asemenea, la faţa locului s-au deplasat 2 echipaje medicale din cadrul SMURD, care au efectuat manevrele de resuscitare, însă din păcate, au declarat decesul victimei. S-a relaţionat cu Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la faţa locului pentru efectuarea de activităţi specifice. Cazul urmează să fie preluat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov pentru efectuarea activităţilor din competenţă”.

Nu mai era legitimat la nici un club începând cu anul 2019, când încheiase contractul cu Dacia Unirea Brăila. Ar fi suferit de afecţiuni psihice şi nu ar fi fost la prima tentativă de a-şi curma viața.

Roland Dedius Stănescu a evoluat în cariera sa de fotbalist la Juventus Bucureşti, FC Argeş, Minerul Motru, CS Ştefăneşti, CS Baloteşti, Petrolul Ploieşti şi Dacia Unire Brăila.

S-a împărțit între școală și fotbal. A luat 9,61 la BAC, a terminat Relații Economice Internaționale la ASE, totul în timp ce făcea pași spre fotbalul mare, notează Gazeta Sporturilor.

A trecut pe la Școala de Fotbal a lui Gică Popescu, s-a remarcat la FC Argeș, apoi a mai evoluat pentru Minerul Motru, CS Balotești, Petrolul sau Dacia Unirea Brăila. Din ianuarie 2019 era liber de contract.

„A fost o ambiție a părinților mei să mă țin de școală. Tata îmi spunea că pot merge la fotbal atât timp cât mă țin de școală. La examenul din clasa a 8-a am luat 10 la matematică, doar doi copii reușisem asta în Gorj.

Am intrat la liceu de matematică-informatică, la prima clasă. La BAC din cele 6 materii cum am dat eu atunci, la 4 dintre ele am luat 10 (biologie, engleza și română probele orale si sport). La limba română la scris am luat 9, iar la matematică 8.70, medie 9,61”, povestea Roland Stănescu pentru GSP, în anul 2017.

Roland Stănescu, fostul jucător al echipei noastre în perioada 2016-2017 (20 de meciuri jucate/11 goluri marcate), ne-a părăsit, astăzi, definitiv!

Rămas bun, Roli! Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace!”, este mesajul postat pe Facebook de FC Petrolul Ploieşti.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. S-a sinucis asa, din senin. Sa nu care cumva sa credeti ca ar fi putut lesinat si alunecat de pe balcon din cauza vaccinului experimental.

  2. cei care nu accepta inregimentarea satanei sunt cLar „depresivi” si cLar si dovedit prin „stiinta” ca au probleme cu pisihicul. lagar la tine acasa #oaie. „vaccineaza-te pana vei fi sanatos”. Dumnezeu sa ii odihneasca sufletul. Dumnezeul meu nu pedepseste. Ajuta.

  3. Daca era un scriitor, un artist, mai aveați loc de atâtea fotografii și detalii?

  4. Cazul e trist ,foarte trist.Dar tot asa de trista e si exprimarea „s-a precipitat de la etajul 4”. Ah,limba romana !

  5. Suntem cu toții devina pentru aceasta tragedie. Nu îl ajutam pe aproapele nostru când se află la necaz, depresie, neputința, îl lăsăm singur sa se chinuie. Omul ajunge la capătul puterilor, și se sinucide. Odihnească se în pace.

  6. O generatie distrusa de atacul hibrid asupra tarii, cu mesaje exclusiv defetiste si de neputinta, „nu mai e nimic de facut, tara e pierduta”.
    Aparatul de propaganda trebuie distrus, inainte sa ne distruga natia.

  7. In momentul cand a intrat pe mana specialistilor si a acceptat medicatia respectiva practic nu a mai avut nicio sansa. Antipsihoticele sunt droguri foarte puternice care transforma un om in zombie la modul real. Stiintific e dovedit ca aceste medicamente fac doar rau iar bine nu se ajunge mai la niciun rezultat. Din pacate sunt foarte multi Mengele in Romania care se joaca la propriu cu vietile oamenilor, grav este ca odata intrat pe mana astora esti doar un cobai. Se lucreaza in retea si cu alte institutii, gen politie si asistenta sociala, cu rude prieteni etc, respectivul devine un cobai daca nu este foarte atent ce se petrece cu adevarat cu el. Sunt studii si carti publicate care demonstreaza ca acest sistem este de fapt falimentar si face mai mult rau. S-a intamplat cu foarte multi. Responsabilitatea mortii acestui om o poarta fix cei care s-au ocupat de el si i-au administrat acele droguri, caci asta sunt droguri medicatie foarte puternica!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.