Fostul premier își explică „greșeala”

Fostul premier italian Matteo Renzi a admis duminică la Roma că a „făcut greșeala de a politiza referendumul” privind reforma constituțională, text masiv respins de italieni, și că „s-a înșelat” în această privință, relatează France Presse, citată de Agerpres.

„Nu doar că am pierdut, am ultra-pierdut”, a spus Renzi, în această luare de poziție, la tribuna adunării naționale a Partidului Democrat (centru-stânga) pe care îl conduce, prima după demisia sa din funcția de prim-ministru.

„Am făcut greșeala de a politiza referendumul: nu am văzut că se întâmplă, am greșit”, a recunoscut fostul șef al guvernului italian.

„Am pierdut tinerii, mai ales cei de 30-40 de ani. Am pierdut acasă și aceasta doare”, a spus el.

Matteo Renzi a estimat de asemenea că înfrângerea reformei sale s-a jucat și pe internet.

„Am lăsat web-ul celor care, în acest moment, trec în ochii lumi drept difuzori de minciuni”, a afirmat Renzi, referindu-se clar la Mișcarea 5 Stele (M5S, populistă), care calcă pe urmele Partidului Democrat în ceea ce privește intențiile de vot și cere alegeri anticipate după victoria taberei „Nu” la referendumul de reformare a Constituției.

Mișcarea 5 Stele și liderul său, bloggerul Beppe Grillo, sunt deosebit de activi pe internet, mijloc pe care această formațiune l-a utilizat pe scară largă în campania sa împotriva reformei promovate de Matteo Renzi. Acesta din urmă a demisionat din funcția de premier, după respingerea fără apel de către italieni a textului reformei promovate de el, la referendumul din 4 decembrie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.