Elvețianul Joseph Blatter a fost mulți ani președintele FIFA, până când a fost nevoit să iasă din scenă urmare a unui mare scandal de corupție care a lovit ca un taifun structurile superioare ale forului conducător la nivel mondial în fotbal.
În 1998, cu el la conducere, FIFA a făcut un nou pas important pentru a crește gradul de interes precum și efectele financiare ale celei mai mari competiții la nivel de echipe naționale. A mărit la 32 numărul de reprezentative prezente la turneul final al CM. Prima ediție cu 32 de echipa naționale a avut loc în Franța, turneu la care a fost prezentă pentru ultima oară și România.
Numărul de 32 de echipe naționale s-a păstrat până la viitoarea ediție, din SUA, Mexic și Canada 2026, unde vor fi prezente nu mai puțin de 48 de reprezentative. Ajuns acum la 88 de ani Sepp Blatter consideră că începând de atunci, de la venirea lui lucrurile s-au schimbat radical și fără voia sa a creat un monstru, care după ce în locul său a ajuns Gianni Infantino abia acum arată fața groaznică, lipsită de orice scrupule, ultimul exemplu fiind primul CM al cluburilor cu 32 de echipe, totul pentru a produce cât mai multe venituri exorbitante.
El s-a confesat publicației elveține Watson, cuvintele sale semănând cu un adevărat rechizitoriu în care se include și pe el.
”Am creat un monstru. FIFA era săracă atunci când am început eu, sponsorii precum Adidas nu plăteau niciun ban, ci doar dădeau mingi și tricouri. Prima sponsorizare care a adus cu adevărat bani a fost cea cu Coca-Cola, în 1976. Apoi, a fost televiziunea publică, fapt care a permis ca fotbalul să devină un superprodus pentru posturile de televiziune.
Prima Cupă Mondială care a adus cu adevărat bani a fost cea din 2010 din Africa de Sud. Când Infantino a devenit președinte, în 2016, mașina de tipărit bani funcționa, acum funcționează într-un ritm tot mai intens.
Totul merge în direcția greșită în acest moment. Biletele devin din ce în ce mai scumpe. Odată cu creșterea comercializării, există mai multă violență la toate nivelurile, pe teren și în afara terenului. Fotbalul devine din ce în ce mai mult un câmp de luptă din toate punctele de vedere. Asistăm la vânzarea fotbalului. Luați asociația europeană UEFA, existau o cupă pentru campioni, una pentru câștigătorii de cupe și alta pentru orașele-târguri. Astăzi, există Champions League cu 36 de echipe, Europa League cu 36 și Conference tot cu 36. Și apoi, Liga Națiunilor.
Vor participa 48 de țări la următoarea Cupă Mondială, din 2026, ceea ce reprezintă aproape un sfert din toate țările membre FIFA. În plus, din 2025, va avea loc Campionatul Mondial al Cluburilor cu 32 de echipe.
Acum, toți aplaudă, pentru că vor fi și mai mulți bani pe fondul acestor extinderi. Dar aceste competiții extinse vor crea, la un moment dat, o suprasaturație și, de aceea, vom asista la prăbușirea fotbalului”.
Momentul ăla când fostul naş al FIFAMAFIA ne explică ce mafiotă e FIFAMAFIA…
Care sa fie creatia unui monstru, ghici ghicitoarea mea ?!
-Joseph Blatter e intr-o mashina cu inca 4 inshi,
cine conduce mashina?
-Politzia!
Nu mai e nimic de facut.Orice incepe bine se sfarseste rau.Si apoi, Blatter minte.Fotbalul era urmarit si mediatizat la cote inalte si in anii ’50 de exemplu. Era si atunci sportul rege, dar nu era un monstru, cum a ajuns de cand cu baietii destepti. Traiam intr-o lume in care se putea respira.