(FOTO) Cine e atacatorul de la metrou

Presupusul autor al atacului armat comis marţi la metroul din oraşul american New York a fost arestat, au anunţat miercuri seară autorităţile, conform postului public de radio NPR şi postului de televiziune CNN.

„A fost capturat”, a declarat primarul oraşului New York, Eric Adams.

Procurorul federal Breon Peace a declarat că suspectul, Frank James, în vârstă de 62 de ani, a fost prezentat deja unei instanţe din Brooklyn şi a fost inculpat.

Individul a fost arestat fără a opune rezistenţă în zona Manhattan din New York.

În total, 29 de persoane au fost rănite în atacul produs marţi la metroul din New York. Zece persoane au plăgi produse prin împuşcare, iar restul s-au intoxicat cu fum, după ce atacatorul a utilizat grenade fumigene. Cinci dintre persoanele împuşcate sunt în stare critică.

Autorităţile nu cunosc motivaţia autorului atacului. Incidentul a avut loc în staţia de metrou din apropierea Străzii 36, în cartierul Sunset Park din Brooklyn. Unele persoane au fost împuşcate pe platforma staţiei de metrou, iar altele într-un vagon, în timp ce trenul se deplasa spre staţia de metrou din zona Greenwood Heights.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

15 Comentarii

  1. se vede clar ca este rus get-beget din Siberia…E casus belli clar si evident ! deci sua pot ataca FRusa !

  2. Ba da se stie, pe social media pe care il avea inainte de a fi inchise spunea clar ca e pro BLM si uraste albii pentru felul in care africanii in SUA sunt tratati. Ceea ce este ironic este ca ales tocmai metroul unde marea majoritatea celor care il folosec sunt asiatici si alti oameni de culoare precum el. Mai bine se ducea la o cafenea mai scumpa daca chiar dorea sa ii elimine pe albi. Poate o sa invete pe viitor urmatorul extremist unde sunt de fapt albii in SUA si unde ar trebui sa atace daca chiar vrea sa faca pagube, pana atunci in schimb o sa fie uitat incidentul pentru ca nu respecta narativa mediei di SUA. Daca era alb tipul atunci ati fi vazut non stop propaganda impotriva albilor, altfel e liniste si bine

  3. politica lu’ corectu’…nu, tovarasi nu este colorat…e decat n eg ru de fum….

  4. Înainte de a-l aresta pe individ, i-au facut analizele ca să fie siguri ca nu face vreun infarct in momentul capturării, și să nu înceapă iar vreun protest tembel ” black lives metter”.

  5. Gras,apalat,curat,vorbind inteligent, dintr-o camera de hotel de 3-4 stele cu cearceafuri de un alb imaculat,nu pare a fi un om al strazii.Nu pare a fi un om al strazii daca el stie despre Ucraina si bineinteles face aluzie la calitatile lui Zelenski.In SUA ,informatiile despre faptele care se petrec pe glob sunt reduse,daca intrebi americani nu prea stiu nimic despre razboiul din Ucraina cu atat mai mult un om al strazii.Bineinteles ,in momentul atacului camerele de luat vederi de la metrou,ca sa vezi,nu functionau.

  6. Motivul se stie ca noi traim aici numai ca presa din Romania este foarte cenzurata,motivul este rasial acest individ a atacat persoane albe si asiatice si avea postarea pe facebook cu postari impotriva albilor ca rasa alba trebuie distrusa si asta este hate crime si este o actiune terorista

  7. Democracy, love black & white,lgbt+5g&blm,prosperity, liberty… Multă, multă, drogangeală și boschetareală nord americană, un imperiu în plină decădere, din păcate trage după el și pe bătrâna de moravuri ușoare coana ieuropa.

  8. CE FRUMUSEL BLM-UL ASTA! BINE CA NE-A FERIT AL DE SUS DE EI! AVEM SI NOI ! ALTA CATEGORIE,ALTA RASA! FARA NUMAR!!!!!!

  9. Editat din poza, buhait de mancare si de puturoseala, criminal ca-i merge sa ucida pe oricine, buhaitul puturos este, totusi, american…HA! HA! traieste bine merci, in Tara tutror posibilitatilor, iar, copii si tinerii inteligenti si scoliti din Europa de Est, rabda de foame…

  10. L-au capturat mai demult dar nu au avut traducator de limba ucraineana…Singurele cuvinte pe care le repeta mereu au fost „vreau in nato” !

  11. False Flag. Camerele din metroul New York-ului nu funcționau ca prin magie. Cât de convenabil. Asta sună foarte mult ca un antrenament Task Force 46.

  12. Nu mai faceti mishto … e de-al lui OBAMA !

    (ce ? nu se vede ? 🙁 )

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.