(VIDEO/FOTO) Imaginile iadului din sectorul 5

UPDATE Un puternic incendiu distrus în noaptea de vineri spre sâmbătă un bloc cu peste 50 de apartamente din sectorul 5 al Capitalei.

Incendiul a izbucnit la o locuinţă situată pe strada Iordache Năstase, flăcările extinzându-se la un bloc învecinat, au informat reprezentanţii ISU Bucureşti Ilfov.

Nouă persoane au fost asistate medical, iar două dintre acestea au fost transportate la spital, potrivit unui nou bilanț transmis de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Două dintre persoanele cărora li s-a acordat primul ajutor sunt pompieri.

Peste 100 de salvatori au acţionat pentru localizarea şi stingerea incendiului care a afectat și podul unei case.

„S-a intervenit atât de la înălţime, prin intermediul autoscărilor, cât şi de la nivelul solului, pentru limitarea propagării incendiului la vecinătăţi. Primordială a fost evacuarea tuturor persoanelor surprinse de incendiu. În acest sens, au fost constituite echipe de căutare-salvare pentru evacuarea locatarilor şi verificarea spaţiilor interioare”, precizează IGSU.

Blocul nu ar avea autorizație de construcție. Blocul nu avea autorizație ISU la incendiu, au declarat surse apropiate anchetei, și, având în vedere că era prevăzut doar cu o ieșire, e posibil să nu dețină nici autorizație de construcție.

Oamenii ar fi cumpărat aparatmentele dar dezvoltatorul nu le-ar fi făcut nici acum acte. Un locatar le-a declarat televiziunilor că au reclamat situația la Primăria Sectorului 5, dar oamenii nu au fost ajutați.

„Blocul este atipic. Are o singură scară în interior, în mijloc, iar la dreapta și la stânga ei sunt apartamente la fiecare etaj”, a declarat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență noaptea trecută.

Sâmbătă, primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a mers la blocul care a ars și le-a promis locatarilor că vor fi cazați într-un cămin, fiecare familie va avea unde să stea și se va face o listă cu problemele lor.

”Nu rămâneți pe drumuri, calmați-vă. Diseară ne întâlnim și le rezolvăm pe toate. Prioritatea mea este să rezolv problema oamenilor”, a spus Florea la fața locului.

Incendiu strada Iordache Năstase

Publicată de ISU Bucuresti-Ilfov pe Vineri, 7 septembrie 2018

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Cum adica nu avea autorizatie de constructie? Blocul s-a construit in ani de zile si cei de Inspectia de Stat in Constructii au inchis ochii, nu au vazut, nu au auzit. „Na, stat mafiot, eu stiu ce spun…”(Basescu).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.