Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat marţi că, în urma expertizei genetice efectuate de INML, s-a stabilit că persoana decedată, găsită într-un sac din plastic în lada canapelei unei locuinţe din Sectorul 4 al Capitalei, este o fată de 12 ani.
„La data de 06.06.2023, în baza concluziilor expertizei genetice judiciare efectuate de Institutul Naţional de Criminalistică, s-a stabilit că persoana decedată, găsită într-un sac din plastic în lada canapelei unei locuinţe din municipiul Bucureşti, Sector 4, este o minoră în vârstă de 12 ani, identificarea având loc prin compararea profilului genetic al cadavrului cu profilul genetic al tatălui minorei”, a transmis Parchetul într-un comunicat de presă.
În măsura în care vor fi obţinute şi alte date relevante pentru anchetă, acestea vor fi făcute publice dacă se va considera necesar.
Precizările vin după ce, luni, informaţiile difuzate în spaţiul public indicau că ar fi vorba despre o femeie.
„La data de 03.06.2023, poliţiştii Secţiei 16 au fost sesizaţi de proprietarul unui apartament din municipiul Bucureşti, Sector 4, cu privire la faptul că, după plecarea unor chiriaşi, a găsit în lada canapelei un sac din plastic, ce emană un miros de putrefacţie. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor. În datele de 3 şi 4.06.2023, procurorul criminalist, poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri şi cei din cadrul Serviciului Criminalistic au efectuat cercetarea la faţa locului, fiind ridicate mai multe mijloace de probă ce urmează a fi valorificate în cauză”, spunea Parchetul cu o zi în urmă.
Tot pe 3 iunie, sacul din plastic a fost transportat la INML, unde a fost desfăcut, constatându-se că „în interior se afla cadavrul unei persoane de sex femeiesc, aflat în stare de putrefacţie. Autopsia medico-legală a stabilit că moartea persoanei neidentificate, de sex femeiesc, a fost violentă”.
Fata de 12 ani şi mama sa fuseseră date dispărute. Fostul soţ al femeii, care este tatăl fetei, a anunţat că nu mai poate lua legătura cu ele. Femeia și concubinul acesteia ar fi părăsit țara.
Mama fetei a fost depistată în Catalunya – Spania, în urma unei alerte emise de poliţişti la nivelul Uniunii Europene, potrivit unor surse judiciare.
Femeia se află în custodia autorităţilor spaniole, urmând să fie demarate procedurile în vederea trimiterii ei în România.
Fata a fost omorata de concubin, in complicitate cu concubinul recidivist. Au vrut sa scape de fata ptr ca fata era in relatii bune cu tatal biologic.De aceea concubinul nu putea sa o suporte pe fata.
Eu stiu un caz de concubina din Maramures (zona Seini) care prin anii 1980 si-a omorat ea singura trei copii, din cauza ca concubinul nu voia sa se casatoreasca cu ea ptr ca avea copii din casatoria anterioara……[Rumburak]
,,A fost omorata de concubinul recidivist in complicitate cu mama”…….[Rumburak]
Este bine ca au identificat-o si retinut-o pe mama minorei in Spania. Urmeaza circul obisnuit al pasarii vinei de la ea la concubin si invers.
Din nou ”organele ” au dormit cu gândul la pensiile lor!
Tatăl avea custodia minorului (fiind divorțat de mama minorului), el a anunțat de 2 luni (spune romania tv) dispariția minorului. Păi, legea spune că imediat (”de îndată”) se emite mandat de răpire de minor, ȘI SE CAUTĂ MINOR și părinte (respectiv mama), este infracțiune, se dă în consemn la punctele de trece frontieră, …, este o procedură clară. Ce au făcut ”organele” in aproape 60 de zile??!!!
bla,bla,bla:
-dupa A.D.N au stabilit poate A CUI ERA fata,
dupa dantura si dezvoltarea oaselor secheletului (cu raze X)
se afla varsta….
(cica legistii in cazu loviturilor „la cap”
se apucau sa fiarba craniul, ca sa elimine scalpul….)
alerta,alerta:
pana si t.butoi a ignorat,
cica stabilirea varstei se face cu analiza adn
-tembeliziunea minte si prosteshte!
Haha, e buna asta cu procurorii! Ce sa stabileasca un burtos sau vreo sleampata din birou, neica?! Muncesc gaborii de la omoruri ca minerii, ca apoi boierii mangaiati de rezist sau serei sa si aroge merite…Jenant
Patzakina de mama este vinovata.
Face parte din specia aceea numeroasa de patzakine care pleaca in strainatate la ,,munca”, iar acolo se cupleaza cu orice lepra intalnita. Uita de sot si de familia ramasa in Romania.
Am niste cunostinte care au patit la fel: mama plecata in Spania, sotul (om serios si de treaba, ce a mai plans dupa javra) si baiatul, ramasi in tara.
In Spania kokota s-a cuplat cu un rromulan. Venea in tzara, dar tragea la satra concubinului, pe la Bacau. Rromulanul a trait cu ea cativa ani, apoi i-a dat papucii. Pe urma se cuplase cu altul tot in Spania.
In cazul copiilor varsta poate fi stabilita destul de precis dupa dantura si dupa dezvoltarea scheletului.
ADN doar ptr inrudire……[Rumburak]
Fata i s-a plans tatalui biologic la telefon ca era hartuita sexual de dl Concubinu, iar ma-sa n-o credea cand ii spunea aceasta.
tudorel butoi
-parca debita ceva in „cazul Caracal”……..
🙂