(FOTO) Statuia lui Iuliu Maniu din Cluj, dată jos cu excavatorul

Statuia lui Iuliu Maniu din Cluj a fost dărâmată cu excavatorul, iar soclul smuls din pământ, cu doar câteva zile înaintea comemorării a 70 de ani de la moartea sa, ca martir al națiunii române,
Europarlamentarul Cristian Terhes  a postat o serie de fotografii, condamnând gestul. La fel și Ana Blandiana şi Fundaţia Coposu. În replică, Emil Boc vorbește despre lucrări.

Ana Blandiana şi Fundaţia Coposu: „Gest reprobabil”

„PROTEST

Am aflat cu stupoare că statuia (bustul) făuritorului de țară, Iuliu Maniu, de la Cluj-Napoca a fost dată jos cu excavatorul pentru lucrări în zona respectivă, despre care Primăria Cluj-Napoca nu a dat până la această oră nici o explicație.

IULIU MANIU este un exemplu și un model pentru toți cei care pun pe primul plan principiile și valorile adevărate pe care a fost clădită această țară și această națiune. În anul în care se împlinesc 150 de ani de la naștere și 70 de ani de la moarte, a împieta asupra memoriei lui IULIU MANIU este cu adevărat un gest reprobabil.

Ignoranța și lipsa de educație morală este la fel de gravă ca și tortura în sine, de aceea, în numele memoriei, al responsabilității față de istoria noastră și al datoriei față de generațiile următoare cerem administrației locale din Cluj-Napoca să dea explicații și să dispună cât mai repede posibil repunerea la loc a monumentului din strada Baba Novac.

Semnatarii:

Fundația Corneliu Coposu – președinte executiv, Ion-Andrei Gherasim

Fundația Academia Civică – președinte, Ana Blandiana

Asociația Casa Memorială „Iuliu Maniu”, Bădăcin – președinte, Pr. Cristian Borz

Fundația Culturală Memoria – președinte, Nicolae Constantinescu

Clubul Monarhiștilor Clujeni – președinte, Cornel Jurju

Asociația 21 Decembrie 1989 – președinte, Teodor Mărieș

Fundația Doina Cornea – președinte, Leontin Iuhas

Biblioteca Centrală Universitară Cluj-Napoca – director, Valentin Orga

Familia Boilă M. – strănepoți Iuliu Maniu

Ce zice Boc:”Statuia va fi păstrată”

In primul rând as dori sa ii asigur pe toți clujenii cu privire la faptul ca statuia lui Iuliu Maniu reprezintă un monument valoros al orașului nostru și statuia va fi păstrată pe același amplasament.

Avand in vedere proiectul european aferent străzilor din zona Centrala( Kogalniceanu, Baba Novac etc) , Statuia a fost luată de pe soclu si așezată lângă zidul bastionului învelită intr-o protecție de pânza , pentru ca prin prin proiect se reface cota solului și soclul statuii , după care se repune pe pozitie.

La fel s-a procedat cu statuile lui Eminescu și Blaga in cadrul proiectului din fata Teatrului Național.
Luni vom comunica întregul calendar de lucru in zona pentru informarea tuturor celor interesați.

Va asiguram , încă o data , de întregul nostru respect și apreciere fata de marea personalitate a politicii românești, Iuliu Maniu.
( specialiștii nu au recomandat mutarea statuii luate de pe soclu, pe perioada lucrărilor , in vedeta evitării oricărui risc de deteriorare. )
Cu respect, Emil Boc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

50 de Comentarii

  1. Boc Emil a fost liderul tinerilor comunişti de la Universotatea din Cluj-Napoca, la sfârşitul anuilor 1980. Adică, este bun de gură şi face puţin.

  2. Acuma,că tot a venit de la Viena ultimatumul ca până la 15 iunie să fie „predată”Transilvania,aleșii clujenilor au început -harnici cum îi știm-să ajusteze fața orașului,să nu deranjeze viitorii stăpâni;nici cu Avram Iancu nu se prea împacă pe acolo…

  3. In Clujul ocupat de dinastia dobiBocilor asa este normalul. Demolarea statuii lui Maniu parte a programului national Romania Educata. Cum e corect politic cu manele.

    Boc in tinerete era pe la trupele de securitate.

  4. Un tradator, agent platit al englezilor

  5. Trebuie ridicată imediat statuia lui Miklos Horthy ,erou ntional și patriot hungaro transilvan !

  6. Iuliu Maniu a fost un Criminal de Razboi ramas nejudecat, la fel ca alte mii asemenea….. Marea Unire de la 1919 NU are nicio o
    treaba cu Maniu. Marea Unire a fost posibila prin urmatoarele. 1. Rusia in 1917 a bagat in secret Romania in Antanta victorioasa in WW1. 2. Revolutia rusa de la 1917 a dus la caderea monarhiilor, Tarului, Kaiserului, Sultanului, Imparatului austro ungar. fapt ce a lasat Transilvania fara Stapan…. Sacrificiul celor 1 milion de romani in razboi a fost decisiv pentru atribuirea ei Romaniei…. Monarhia de la Viena cade definitiv in noiembrie 1919. De aceea se aduna si romanii in mult mediatizata Adunare de la Alba Iulia din decembrie 1919, adunare initiata de socialistul Josif Flueras, scos pe tusa ulterior de gasca Maniu….Atentie, inainte de Razboi, majoritatea ardelenilor nu dorea Unirea cu Romania. Prim ministrul Petre Carp declara in Consiliul de Coroana ca ….ardelenii nu ne vor… Romania regala aderase intre 1883…1917 la Tripla Alianta cu Germania si Austro Ungaria abandonand Transilvania la Viena. Tripla Alianta a fost facuta contra Rusiei….Restul e propaganda construita dupa 1920.

  7. Mutarea în Turda a statuii lui Avram Iancu din capul pieței într-un dos “La lebede”, dărâmarea statuii lui Iuliu Maniu, batjocorirea casei din Sibiu unde a poposit Avram Iancu în drumul spre Munții Apuseni în anul 1848, singura casă în paragină ocupată de romi, la 100 m de Primărie, tot în Sibiu transformarea parterului clădirii în care funcționat Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria în “împinge tava” în contrapartidă cu ridicarea de statui Brukental, de personalități de unguri anti români, de renovare a castelelor grofilor care au împilat secole de-a rândul pe români din Transilvania fac dintr-un program elaborat la Budapesta și pus în practică mascat de eternul UDMR de la Guvernare sub numele “reamenajarea locului”. Cu o statuie grof ungur. Tot ce este românesc în centrul orașelor din Transilvani trebui ras și puși unguri. La fel au transformat Centrul vechi din Baia Mare in Centru Milenium de la venirea hoardelor lui Arpad în Câmpia Panonică. Serbări cu lozinci în maghiară, ghirlande de tricoloruri maghiare, că nu-i așa Miklós Horthy era de Nagybánya. Biroul primarului din Cluj mai are geamuri???

  8. Maniu a fost un politician cu lumini si umbre, nu un sfant.
    Pe de alta parte partile lui pozitive si moartea in chinuri NU justifica in nici un fel mizeria intamplarilor actuale. Dar Boc este doar o sluga mica la propriu si la figurat. Discutati cu stapanii lui…

  9. Satana să te ia piticul dracului!…vezi ai grija pe unde mergi, s-ar putea să-ți cadă o țiglă în cap jigodia dracului…

  10. Asta denota si arata cat de importanta e Romania, Istoria Romaniei si Limba Romana pe acest plai mioritic poreclit Gradina Maicii Domnului pentru ca, doar politicienii si caposii infecti moral curata prin import deseuri de orice fel din strainezia ca donatii plus sponsorizari si Maica Domnului le primeste fortat in sanul Romaniei! Asa DA respect fata de tara, fata de patria mama in care s-au nascut, crescut, au invatat la scoli si, crapa in ei luxul plus nesimtirea detasarii de realitate! Pe mecle si gat, le curge unsoarea din slanina adunata pe oriunde.

  11. Cind va veni vremea tot la fel vor fi dati jos cu escavatorul toti tradatorii de tara!

  12. a fost un dobitoc!
    (i-a dat Editat pironu in gat la Sighet,
    in consecinta)

    d. 5 februarie 1953 , Sighetu Marmației, Maramureș, România

    nasol,
    nu a mai prins 5 martie 1953
    cand si-a furat-o si Stalin
    (pentru ca relattile cu mai noul Pizreal „fusesera intrrupte”)

  13. De cand a căzut în cap de pe scenă la ProTV, piticania nu si-a mai revenit !
    Normal era sa prezinte calendarul lucrărilor ÎNAINTE de a le începe, dar pentru dobiBOC era prea mult…?

  14. „Am aflat cu stupoare că statuia (bustul) …”

    Am vazut pentru prima data un bust cu picioare. Multumesc domnului care a permis asta, aprind o lumanare la Vii. Nu va luati de Boculetz, el a fost cel mai mic, din Cluuuuj, membru CC al UTC, filiala pe Romania. Toti pe care i-ati vazut in functii din Cluuuj au fost tineri comunisti de frunte, turnatori la secoritatea ceausista si au pupincurit in Viata Studenteasca pe dictatorul iubit. Acum, fostii la VS din Coti cenzureaza, dovada ca au inteles la ce au participat si le este rusine !

  15. In completarea postarii mele anterioare… Am avut ocazia sa calatoresc frecvent la Cluj si comportarea lui Boc reflecta de fapt atitudinea clujenilor, in special a generatiilor mai tinere, carora le e rusine ca sunt romani. Ei se considera „europeni” si nu cetateni ai Romaniei.
    Este exact aceeasi atitudine ca si a timisorenilor, alti mari „europeni” carora le pute sa fie romani.
    „Banatenismul”, boala grea care merita o discutie mai aprofundata…

  16. La prima vedere am crezut că-i statuia lui Lenin și apoi să constat că-i a lui Iuliu Maniu! Acesta este respectul naziștilor pentru marii înaintași și care au ajuns la putere vrenelnic! Bine că Bocciul a ridicat mai sus steagul Ucrainei! Ce javre au ajuns la putere la Cluj de-și rade in barbă și Bode!

  17. Terhes nu stie sau se preface ca Iuliu Maniu a fost agent britanic?

    • Terhes dezbinatorul catolic stie ca si e ce a fost tradatorul maniu….iar acum se straduieste sa dezbine si sa ia Biserica de la Sapanta, asa cum fac slujitorii satanei in Ucraina…

    • Stie, cum sa nu stie.. Dar mai inainte de toate era catolic (de rit grec).

  18. Nicio demisie, ca la eșecul Schengen. În toată primăria, normal era să știe cineva și istorie, chiar și la Cluj Napoca. În Capitală, Muzeul Național de Istorie stă în reparații din 2002. Nu mai e pe net Biblioteca Digitală a Bucureștilor, cu istoria și literatura clasică pentru Diasporă, iar reforma educației nu pune accent pe patriotism, nici măcar în contextul de război în zonă.

  19. Cel mai pupa in dos pe Petrov, facuse pasiune pentru el

  20. bocu-i Boc , tuta blandiana-i Tuta/nem tudom, nem akarom !
    Dara cu Iuliu Maniu … ce’avura’muptitii dreak ?

  21. Julius/Thomas Mann-iuiu a fost „martir al natiunii COMINTERNISTE”…cand scrii Natiune o faci cu majuscula…Reiterez Mann a fost
    comandantul a unui contingent din 50.000 de mercenari bolsevici din intreaga Lume care a „pacificat Praga, Viena si Budapesta”, contribuind decisiv la DINAMITAREA Imperiului austriac, cel mai DEMOCRAT IMPERIU pe care l-a cunoscut istoria, un Imperiu condus FEDERATIV de PARLAMENTE ale TARILOR componente si daca e sa fac o comparatie cu prezentul, UE-ul a fost gandit initial DUPA ACEST
    MODEL pana la COLHOZIZAREA BOLSEVICA de dupa 1990!!!Membru EKKI/PCUS-Comintern/URSS, Mann aparea public sporadic fiind in misiuni
    euro-asiatice sub acoperirea „vegetarii” la Badacin…Impreuna cu seful bandelor de partizani romano-ucraineni ce la 1907 Ion Mihalache a unit partidul „national” cu partidul „taranesc”, dupa care a fost artizanul INCALCARII Constitutiei ROMANIEI GENERICE
    din 1923 prin aducerea ILEGALA si impunerea prin LOVITURA DE STAT ca rege a lui Carol II in locul FIULUI SAU Mihai I de ROMANIA care conducea sub REGENTA!!! A creat la ORDIN COMINTERN conditiile pregatirii celui de-al DOILEA MACEL BOLSEVIC MONDIAL care a condus la BOLSEVIZAREA ROMANIEI GENERICE si A UNEI JUMATATI DIN Europa!!! Ofiterul sau de legatura cu Moscova atat cand se afla
    la Bucuresti, cat si la „Badacin” a fost secretarul personal Caposul, organizatorul INSCENARII Secu bolsevice neoficializate, din 1947, „Operatiunea Tamadau” ce a dat semnalul ARESTARILOR IN MASA ale membrilor ELITEI NEBOLSEVICE PNT, dar si a membrilor simpli
    facand posibila instaurarea „republicii bolsevice”! A murit de batranete nonagenara in URSS dupa retragerea din VILA CONSPIRATIVA
    din 1953, cu o luna inaintea TATUCULUI Stalin!!! Demolarea trebuia facuta oficial de statul mioritic!!!

  22. @Ileana Rollason ; Terhes e agent SIE cu acoperire „pastor”mai sunt cativa in toate cuibarele, inclusiv seful lor, don ghinarar SIE Marian Jean Marinescu
    Doar nu e parlamentul UE de capul lui ,tarla fara caini
    ca se dau in spectacol nationalist cand le cade bine,e altceva…

  23. Mult zgomot pentru absolut nimic. O furtună într-un pahar cu apă.

    E cât se poate de normal ca reparații să se facă, cu protejarea monumentelor din zonă. După care, la încheierea lucrărilor, sunt puse la loc.

    Inflamarea cotoroanței de Blandiana & Co. e absolut stupidă.

  24. nu se ”repara” strada mai auzea cineva de Blandiana cu debutul artistic si promovarea comunista vol Noi, devenita mare burgheza si liberala cu ochii pierduti in aburi in timpul revolutiei din ’89, cand la fel de ravasita era cu sarmana Zoe care isi astepta sfaritul asemeni parintilor si care traia o tragedie atunci cand ziaristii o linsau mediatic? Nu stiu cat de ”valoros” a fost Iuliu Maniu, dar stiu ca daca in nov. 1918 nu ar fi fost armistitiu si daca Austria nu avea probleme pe front el tot ar fi luptat pt binele Austriei ca si Iuliu Hossu, deveniti eroi si martiri desi ei au fost loiali si devotati Austriei si au luptat impotriva Romaniei si a tarilor precum Cehoslovacia care isi declarase independenta fata de imperiu.

  25. Din imaginile care însoțesc articolul, se vede limpede că e vorba de o statuie (=reprezentare integrală, de la cap la picioare a personajului). Semnatarii protestului scriu, in mod hilar, „statuia (bustul)”! Ce sa mai zici in fata acestei inepții, dovada de crasă incultura? Bine că n-a fost vorba de o statuie ecvestra, că ar fi ieșit din aceeași pană… „bust călare”!

  26. O sa puna in loc statuia lui Miklos Horthy sau Bela Kun……[Rumburak]

  27. Rollasonata nu stie ca Mann-iuiu a fost AGENT COMINTERN MULTIPLU, sef INO-CEKA pentru Europa Centrala, inclusiv „republica de la Weimar”!!! Fiind AGENT COMINTERN MULTIPLU opera si ca AGENT ENGLEZ…Stalinista Rollason isi blasfemiaza camarazii legendati ca „nationalisti”…Maharul Comintern Mann a fost primul „national-comunist/bolsevic legendat in Romania…Blestemul lui Marx, Lenin si Stalin asupra Romaniei este crearea OAMENILOR NOI care sa se INCHINE UNOR MITURI FALSE!!! Ei ii proslavesc pe DUSMANII ROMANIEI GENERICE creaturi ale susnumitilor GENOCIDARI!!!

  28. Uite ca mai traieste mama dizidentului anticomunist Arpagică, ridicată prin munca la domiciliul Gogu Radulescu

  29. In urma unor tampenii pe care le-am citit am ajuns la concluzia ferma ca nu trebuia facuta nici o schimbare in Romania.Tarile din fostul bloc estic,era mai bine daca ‘deschideau umbrela’cand s-a pus in discutie solidaritatea cu noi.(adica se faceau ca ploua).Ne lamentam,injuram ca la usa cortului,toti sunt agenti,noi suntem buricul pamantului,oculta ne ia totul,ne ponegrim istoria.Cei pe care unii ii califica,macar au avut coloana vertebrala.

  30. Da` tu, Rashelo, a cui agenta ai fost? Am intrebat la COMINTERN si mi-au zis sa incerc la rabinu` din Buhusi.

  31. si S R I nu l-a luat inca in obiectiv pe Emil BOC ??

    Transilvania va fi cit de curind independenta . Din pacate .

  32. Romania a fost si continua prigoana impotriva patriotilor.
    Este ordin sa se distruga tot, istorie, economie, cultura, educatie, tot!
    Somn usor, natiune romana!

  33. Ce jigodii au ajuns în jilțuri la Cluj! Javra ordinara de Răchițele care a pierdut in copilărie gaștile pe prund și apoi a încurcat facultățile pe la Cluj, a ajuns cu adeverință falsa de la C.A.P. sa fie mare constituțional! Mai jigodie care predai cu soția ta cu tot la prostii de la UBB, cum poți să te comporți in așa hal cu istoria poporului român când toți îl preaslăveau pe Iuliu Maniu? Cum ne spunea Coposu că Iuliu Maniu a fost mare liberal și patriot, tu javra ce-ai făcut pentru poporul român în afara decât sa-o pupi in fund pe javra de Petrov!

  34. ,,Grupul de la Cluj” este cloaca fetida care patroneaza miscarea secesionista din Transilvania si ideea bolnava ca romanii transilvaneni sunt superiori rasial romanilor din Valahia si Moldova. Aceste lepre tradatoare asteapta momentul favorabil cand ii veti vedea pupandu-se in bot cu Victor Orban……[Rumburak]

    • Ei, atunci sa-i vedeti cand vor fi la mijloc intre unguri si romani! Dupa cate magarii au facut romanilor dupa 1989, nu vor mai pupa ajutor de la moldo-valahi. Dar nici oagarii nu-i vor ierta pt. 1918. Atunci, numai ardelean sa nu fii, dar vezi, prostia bate orice alte virtuti.

  35. După slugăritul pupatul lui Băsescu peste tot, după diminuarea salariilor și după blocarea creșterii pensiilor prin nerespectare legii Pensiilor dată de Guvernul în care era prim ministru, după nenorocirea Învățământului prin Legile Învățământului, după sfidările UDMR de Cluj Napoca printre care interzicerea târgului cu produse tradiționale în Piața statuii lui Matias unde numai manifestări ale maghiarimii au voie, domnul Emil Boc are neobrăzare să pronunțe “cu respect”. Cum pot să nu-l pună la punct și să-i bată obrazul românii clujeni este de neînțeles!

    • Dar vezi, sluga e votata sistematic de clujeni, deci, cum e turcul – si pistolul.

  36. Scandal care sa fie scanteia .
    Si apoi vine armata austriaca si restabileste vechile granite cu iobagi maghiari si romani cu tot.
    Ati vazut portile alea masive de lemn de la palatul din Viena. Cat mi-am dorit sa trec cu tanku peste ele.

  37. @Charlie : Maniu n-a fost agent Komintern (desi, mai stii?!), agent americano-britanic, însa, a fost si ce-a mai fost!

  38. Băi aceștia veseli nevoie mare de știți cine ce agent a fost și la câte agenții a supt, poate dați și o trimitere bibliografică (poate să fie în engleză, franceză, germană, rusă, maghiară, Zanzibareză si Pemba) să știm și noi (popoolimea) că ce și cum. Vai de capul vostru…

  39. @axon: Ți-ai pierdut mintile și nu de carte, chit că te pretizi inginer și matematician, ba încă și fermier. Ia-te cu tovărașa ta întru bătut arăturile, vajnica Ileana Rollason. Poți să îl aduni și pe Charlie, ca să faceți un trio. Cîmpii vă așteaptă să îi cutreierați cu drag.

  40. agent britanic MI6UK aliata USA aliata USSR cu alte cuvinte din aceiaai tabara toti

  41. Acest troll rus , BOC , care apare in ultima imagine in fata romanilor ca premier in ,,slip” . Ceva hidos. Un submediocru din echipa altui submediocru , Basescu. Acest ghimizdroc își reneagă Ardealul si romanismul . Fara Iuliu Maniu , România este fara unul dintre părinți. Dar ce sa ii ceri unui neavenit in politica care dacă nu venea regimul comunist prelungit si dupa 1989 era un cosaș vesel care făcea cinste familiei lui . Nu degeaba tatal sau , țaran ardelean , prin 2005 era filmat când il lovea peste frunte pe minusculul fiu, ca sa- i vina mintea la cap. Dar România nu are timp sa aștepte dupa fiecare ,,chifla “ umană . România va avea cel mai înalt nivel de dezvoltare din Europa de Est si Centrală, 4,2 .Este ceva de așteptat dacă in țara încep sa se construiască autostrăzi – in sfârșit , dupa 34 de ani , contrazicând- l pe Basescu care declara ca ,,țara nu are nevoie de autostrăzi” ; ce ar merita azi din partea romanilor ? . Acțiune care dezvolta economia unei tari pe orizontala si verticala vieții economice.

  42. Comentariul de la 19:41 nu imi apartine.

    Va fi fost Maniu in contact cu serviciile britanice. A facut-o pentru tara sa, deci nu a fost agent britanic. Ei, daca ar fi fost in contact cu NKVDul, ce de osanale i-ar fi ridicat madam Rollason si axon, poate chiar si Al, admiratorul lui Stalin si al Rusiei.

    Ce ne facem insa cu agentii cominternisti ca Ileana Rollason, ics, axon, Al, care propaga stalinismul si tezele cominterniste, dupa care Romania este un stat artificial, in care ‘valahii’ (asa ii numeste ics pe munteni) au ocupat Ardealul si Moldova, unde traiesc nu romani ci alte popoare, carora le-a distrus identitatea, apud ics? Madam Rollason suspina dupa Stalin, la unison cu Al, si spune ca moldovenii sintvalf popor.

    Ce trupa unul si unul, coloana a 5-a veeitabila.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.