(FOTO) Vandalizarea statuii lui Matei Corvin

Un bărbat de 41 de ani, din Satu Mare, este cercetat de polițiști, acuzat că a vandalizat statuia lui Matei Corvin, din Piața Unirii din Cluj-Napoca.

Bărbatul din Satu Mare a pus litera „T” cu culoare neagră în fața sintagmei „MATHIAS REX”, de pe statuia lui Matei Corvin, din Piața Unirii, din Cluj-Napoca.

Polițiștii l-au identificat pe sătmărean, joi seara, și acum este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

„Pe suprafața unui monument istoric din Piața Unirii a fost înscris un mesaj cu o substanță de culoare neagră”, spun polițiștii clujeni.

În acest caz a fost deschis un dosar penal.

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca Oláh Emese a anunțat joi că se vor instala camere de supraveghere în centrul Clujului.

„Vom depune plângere împotriva autorilor necunoscuți, deoarece este revoltător faptul că unul dintre cele mai iconice monumente din Cluj-Napoca este atacat din nou. Condamn profund actul și în perioada următoare ne propunem să amplasăm camere de luat vederi în jurul monumentului. Statuia va fi curățată cât mai curând posibil și readusă la forma sa originală”, a spus viceprimarul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

27 de Comentarii

  1. sint clujan,nici pe vremea LUI CEAUSESCU STATUIA NU A FOST VANDALIZATA
    minden jott

  2. Nu inteleg ce a urmarit cretinul ca Corvinii sint revendicati si de romani si de unguri . Sa fi fost vreun diversionist neamt facut manga ?

  3. Foare corect politic!!! Este în spiritul curentului mondial pornit din Statele Unite ale Americii sau Canada culminând cu dărâmarea statuilor celor care sute de ani au exploatat și privat de drepturi o parte a populație, în cazul de față pe românii ardeleni întotdeauna majoritari. Pe 2 iulie de Ziua națională a Canadei statuia reginei Victoria a fost stropită cu vopsea roșie înainte de a fi smulsă de pe piedestal. O statuie din apropiere a reginei Elisabeta a II-a a fost de asemenea dărâmată. Deci doamna viceprimar Oláh Emese să nu mai cheltuie banii clujenilor pe camere care să păzească statuia lui Mateiaș, ci să accepte cu maturitate și răspundere că există și români sincronizați la mult lăudatul și civilizatul occident, de care maghiarii integrați fâcând în continuare neîncetate eforturi ca românii să rămână marginalizați.

  4. Astora le trebuie un loc de dat cu capul.Cu Corvin ca,cu Corvin dar cu statuia ce-a avut?Munca in folosul comunitatii si le trece bantuiala statuilor sau stiu eu ce alte simboluri.

  5. Fapta este de condamnat pentru infractiunea de distrugere,iar politistii l-au identificat pe satmareanul de 41 ani! Acel T asezat inaintea REX vrea sa insemna TREX = dinozaur. Curios este ca politia din orasul Sfantul Gheorghe (covasna) nici pana in ziua de azi nu a descoperit cine este „autorul” vandalizarii monumentului istoric Mihai Viteazul,cu grafitti in culorile steagului ungariei.Aici erau instalate camere de supraveghere.!

  6. PAI URAM/HERR ACOLO LA SEPSI…II REPUBLICA AUTONAMA MAGHIARISTAN ENCLAVA IN TERITORIUL ROMANIEI
    ACOLO NU-I VOIE JUSTITIE ROMANA NUMI ARBITRAR BOZGORESC

  7. ati furat placuta lui Nicolae Iorga, hotilor, cum a fost?
    Iar jurnalistului trebuie sa-i explic ca se pune intai prenumele si apoi numele, chiar daca e vorba de o emese olah (cica, romanca…)?

  8. De unde stii atat de sigur cat de roman este Mateiasu’? Doar o analiza ADN ar putea stabili procentul real care ar putea sa-i desumfle pe multi ca tine. Este roman sau ungur in proportia faptelor sale de viata traita, inclusiv limba in care s-a simtit confortabil cand a ales-o.

  9. Matei Corvin a fost un roman,rege al Regatului Ungar.Ca si gluma trebuie sa recunosc ca e destul de reusita,mai ales ca T-ul este desenat ingrijit,probabil ca a folosit un sablon….pare o lucrare germanica

  10. S-ar putea sa ai dreptate. Dupa cum l-a batut de l-a rupt Stefan cel Mare la Baia incat era sa-l ia prizonier, nu prea a semanat nici macar a roman 50%. A mancat o bataie din aia tipic romaneasca precum au luat-o intotdeauna ungurii de la romani, de cand s-au inventat ungurii vecini cu romanii. Oricum insa, cele 3 sageti moldovenesti primite in fund si sulita din spate l-au mai romanizat putzin. Au fost ptr el niste vaccinuri de romanizare.
    Acum sper ca esti multumit Nagy Ursule.

  11. Parca il chema „Matia”,nu „Mathias”,nu?sau s-a vrut sa fie confundat cu eroul basmelor unguresti,Mathias Gascarul? Acuma,nu-l dam noi jos de pe piedestal daca ne intrebam de ce oare Ghorghe Sincai zicea despre Rex ca era „numa fala goala”…cat despre sagetile cu pricina,au fost cu mare bucluc-se pare ca au pricinuit grele urmari in materie de mostenitori-i locul acelui „T”,trebuia sa mazgaleasca o sageata, satmareanul

  12. La recensamantul din anul 2011 numai 532 de etnici din Romania au preferat sa se declare SECUI.Le-a fost RUSINE de originea lor stramoseasca ,renuntand la numele de SECUI si autonumindu-se maghiari.Putine etnii in istorie au „SCUIPAT” pe adevarata lor identitate stramoseasca asa cum au facut SECUII din Romania.Asa se scrie uneori istoria la secui.!!??

  13. @ „dancp”, 16 iulie 2021 la 15:27
    Du-te la școală, bă, balkanikule! Păcat că otomanii n-au avut în intenție (că timp au avut, 450 de ani, numai că voi ați avut imensul noroc să nu fiți exact pe direcția de înaintare a cuceririlor teritoriale către lumea germanică bogată) să facă cu voi ce-au făcut cu neamurile creștine din Asia Mică, din fostele Niceea, Smyrna, Iconium, Attaleia… Acum nu mai erați aici pe forum ca să vă arătați ignoranța și ura șovină pentru un teritoriu ce nu a fost al vostru, ci l-ați primit cadou! Acum erați pe forumurile de la ‘Stambul (pe unde își fack veaku’, din 1990 începînd, pă haine dă piele și pă lire tiurkești, fomeile voastre alea bronzate văpsite blonde, rele de muscă și doritoare de bani cîștigați ușor) și îl slăveați pe Erdogan, în lipsa ceaușeștilor, ilicilor, dragnilor și cîților voștri. Apropo, știi ce gîndesc italienii harnici din nordul peninsulei, despre putorile din sudul peninsulei și Sicilia? …că MAI BINE DACĂ S-AR SCUFUNDA ÎN MARE TERITORIILE ALEA…

  14. …iar altii au avut noroc de comandanti de osti precum cei doi Corvini,tata si fiu,care au tinut piept „osmanlailor”,alaturi de voievozii celor doua tari romanesti ;acuma,eu nu vreau sa-l amintesc (din nou ) pe Gh.Sincai -conform caruia adevarata rezistenta in fata valului otoman a fost a acestor voievozi,in special a lui Stefan cel Mare-ci ceea ce zicea dr.S.Fenyes : ca Ungaria a tinut piept puhoiului turcesc doar in timpul cat a fost condusa de doi romani ,tata si fiu : Iancu de Hunedoara si Matia Corvinul

  15. Tarul Nicolae al II-lea al Rusiei si familia sa,inclusiv tareviciul Alexei grav bolnav,au fost impuscati in subsolul Casei Ipatier din Ecaterimburg de un pluton de executie bolsevic format din soldati MAGHIARI,printre ei aflandu-se si viitorul lider comunist ungur Imre Nagy,in noaptea de 16.iulie spre 17.iulie 1918 (asta va deveni in mod neasteptat unul din eroii revoltei anticomuniste din Ungaria in 1956).La unguri cand esti CRIMINA!?..sau EROU!?. P.S. (VOX).

  16. Penal este numai cel nominalizat de eroul dreptății și al justiției (prin cum a scăpat hoț prins da albit prin dosalele NUP de multiple condamnări) domnul președinte Klaus Werner Iohannis. Așa cum până în prin 2008 erai suspicionat dușman al poporului, marginalizat și fără drepturi dacă erai membru PNL sau PNȚCD. așa acum serviciile au virat pe pohta occidentală și există suspiciune rezonabilă de penal și ca atare îi lucrează pe toți membri PSD.

  17. Daca unii nu accepta normele (scrise sau nescrise,dar norme) ale unei lumi in care au intrat asa cum au intrat(dar in care nu s-au integrat complet nici dupa 1000 de ani,cum se vede) ,de ce sunt obligat eu sa accept normele unor limbi asiatice (putine si alea)care folosesc ceea ce in toata lumea se numeste PRE-nume ca POST-nume (mai ales ca acestea nici nu au „radacina”in cultura europeana/crestina,ci in oaresce mitologie cu care au venit de pe unde au venit)?

  18. Ce mare viteaz o fi fost acest rege, din moment ce mare branza n-a facut cu turcii?!
    El n-a fost capabil sa-l invinga nici pe Stefan, a patit-o foarte rau cand l-a mancat in fund sa se razboiasca impotriva moldovenilor.
    Desi se dadea mare antiotoman a incheiat cu ei o pace secreta. Vitejia lui a constat doar in cei doi romani cu adevarat viteji din vecinatate, Stefan cel Mare si Vlad Tepes, adevaratii eroi antiotomani. In rest a fost un circar, un prefacut si un individ care juca teatru in rolul de mare viteaz. Vorbe, vorbe, vorbe!
    A fost total departe de ceea ce a fost tatal lui, cu adevarat viteaz: Iancu de Hunedoara. (Kuku Bau)

  19. Regele Ștefan cel Mare l-a învins pe domnitorul Mathias Rex ( așa scrie în DEX )!!

  20. Deschizând mormântul de la Mănăstirea Putna, s-a descoperit că scheletul era în poziție normală, dar capul lui Ștefan era plasat separat ( ! ) pe niște bare de fier !
    Tipic pentru cineva care a fost decapitat !
    Ștefan a fost prins și decapitat de turci !
    Povestea cu rana de la picior e un fals de factură patriotică ,pus în circulație de B. S. Delavrancea în piesa de teatru ,,Apus de soare,,

  21. @din Ardeal, cu dragoste: Numai de dragoste nu poate fi vorba in mesajul tau ci doar de minciuna, rautate si prostie, componentele de baza ale propagandei hungariste. Daca Tarile Romane nu prezentau interes pentru expansiunea otomana, ce au cautat turcii pina sub zidurile Sucevei, ca sa-si lase oasele la Podu Inalt si Razboieni? In Ungaria, au avut succes deplin pe linia minimei rezistente. Acolo nu au intilnit un Mircea, Vlad, Stefan, Ioan, Mihai, Radu ci doar multa fudulie si tot atita prostie.

  22. Du-te mai desteptule cu inventia ta tembela de nanac bata in istorie!
    Istoria lui Stefan este f bine cunoscuta si consemnata in enspe zeci de cronici romane si straine. O decapitare a unui domnitor n-ar fi putut fi ascunsa sub niciun motiv, mai ales in cazul unei personalitati medievale uriase precum Stefan Cel Mare. Pe Stefan l-a plans atunci TOATA Moldova. Nici domnitorii mai tarzii si neimportanti maziliti de turci nu au putut trece neconsemnati conf realitatii, d-apoi uciderea unui erou ca Stefan.
    In al doilea rand, chiar cand o persoana ar fi fost decapitata si era de rang nobil, capul i se punea la locul lui, nu pe bare de fier, intre craci sau la cabana Durau. Ia intreaba-le pe nevestele decapitate ale lui Henric al 8-lea, daca le-a pus capul intre tzatze, in chiloti, sau la 1 m de corp.
    Inmormantarea celui executat era facuta de rudele lui nu de turci sau pekinezi, chiar si la cetatenii cei umili. Tu i-ai fi pus capul lui tac-tu alturi pe niste bare de fier?! Cand un sef era prins in lupta si decapitat, capul era infipt de obicei la ‘Stambul spre invatatura de minte, de unde nu-l mai lua nici dracu. Zacea acolo ani intregi infipt in teapa si atat ar fi trebuit sa indrazneasca cineva sa-l ia.
    Nu mai latra gogomanii, ptr ca asunt destui idioti capabili sa te creada! (Kuku Bau)

  23. Sa stii si tu hungure: turcii nu si-au permis sa faca in tarile romane ce au facut cu Ungaria (pasalac) ptr ca s-au convins de-a lungul istoriei ca mamaliga explodeaza foarte periculos daca intinzi prea mult coarda cu romanii. De aceea n-au indraznit sa islamizeze sau sa faca moschei si geamii in tarile romane desi am fost sub suzeranitatea turca aproape 1/2 mileniu. Daca Vestul crestin a trait relativ linistit, asta se datoreaza Tarii Romanesti si Moldovei care au fost in prima linie si le-au tinut piept osmanlailor. Crezi ca Papa de prost l-a numit pe Stefan ,,atletul crestinitatii”? Noi am fost primii cu fundul la bataie, nu leprele de vestici care doar promiteau.
    Nu din cauza ca pe turci nu-i interesau aceste meleaguri bogate in resurze si potential uman.
    Nu mai debita prostii ardelenesti tipice alora inceti la minte. (Kuku Bau)

  24. Stefan cei Mare moare in 1504 (2 iulie-marti-1 ora dupa rasarit soare) de PODAGRA.!!..”guta” la membre inferioare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.