(VIDEO) Bombardamentul de lângă Polonia: „Până la 180 de mercenari străini” uciși

UPDATE Moscova anunţă că au fost ucişi „până la 180 de mercenari străini”, relatează AFP.

De (A.T.)
(VIDEO) Bombardamentul de lângă Polonia: „Până la 180 de mercenari străini” uciși

UPDATE Moscova anunţă că au fost ucişi „până la 180 de mercenari străini”, relatează AFP.

Forţele ruse au bombardat duminică o bază militară în regiunea Lvov, în vestul Ucrainei, situată în apropiere de frontiera cu Polonia, la care lucrau instructori străini și unde ucraineni s-au antrenat cu forțe NATO.

UPDATE În urma atacurilor de duminică dimineaţă, asupra localităţii Starichi şi a bazei militare Iavoriv, din apropiere de graniţa poloneză, Moscova anunţă că au fost ucişi „până la 180 de mercenari străini”, relatează AFP.

„Ca urmare a acestor atacuri, au fost eliminaţi până la 180 de mercenari străini şi o cantitate semnificativă de arme străine”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

UPDATE Guvernatorul regiunii, Maksim Koziţki, a anunțat că cel puţin 35 de persoane au murit şi 134 au fost rănite în atacul aerian de duminică al forţelor ruse asupra bazei militare ucrainene de la Iavoriv, în apropiere de frontiera cu Polonia.

Inițial, oficialii au anunțat că nouă persoane au fost ucise și 57 rănite în atacul aerian.

Potrivit guvernatorului, Rusia a lansat 30 de rachete asupra bazei militare.

Ministrul ucrainean al Apărării, Olekssi Reznikov, a spus că la baza militară de la Iavoriv lucrau instructori militari străini, dar că nu este clar dacă vreunul dintre ei era prezent acolo la momentul atacului.

Centrul a fost folosit de țările NATO pentru a efectua exerciții de antrenament, Rusia avertizând zilele trecute că liniile de aprovizionare ale NATO vor fi vizate.

„Ocupanţii au efectuat un atac aerian asupra Centrului internaţional pentru menţinerea păcii şi securităţii. Conform informaţiilor preliminare, ei au lansat opt rachete. În prezent adunăm informaţii despre potenţiale victime”, a informat anterior administraţia regională din Lvov într-un comunicat.

Această bază militară este situată la Iavoriv, la circa 40 de km nord-vet de Lvov şi la circa 20 de km de frontiera cu Polonia, ţară membră a NATO.

Ea a servit în ultimii ani ca bază de antrenament pentru forţele ucrainene sub coordonarea unor instructori străini, în special americani şi canadieni.

Baza din Iavoriv a fost de asemenea unul din principalele centre folosite pentru exerciţii militare comune între forţele ucrainene şi cele ale NATO. Trupele străine au părăsit Ucraina cu puţin timp înainte de invazia rusă.

De asemenea, prin această bază ajunge o parte din ajutorul militar livrat Ucrainei de ţările occidentale.

Explozii au putut fi auzit duminică dimineaţă la periferia oraşului ucrainean Liov, situat în apropierea frontierei cu Polonia, relatează CNN.

 

Distribuie articolul pe:

65 comentarii

  1. Oare ce interese (istorice !) are Polonia in Ukraina ???
    A se vedea … poate de pe wiki …ISTORIA Ukrainei … si „conflictele inghetate” dintre Polonia-Rusia-Germania-Ukraina !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.