Fotografia publicată de Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a transmis un mesaj, duminică, cu prilejul Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste, arătând că regimul comunist a încercat să-i îngenuncheze pe „păstrătorii conştiinţei societăţii”, care „au stat în picioare, cu preţul vieţii lor”.

„Ziua martirilor din temniţele comuniste. În 14 mai cinstim memoria deţinuţilor din temniţele comuniste. Unii au murit. Alţii au intrat tineri şi au ieşit peste 10 sau 15 ani. Întemniţându-i, regimul comunist a încercat să îngenuncheze păstrătorii conştiinţei societăţii. Să ne oprim o clipă şi să ne gândim la cei care au stat în picioare, cu preţul vieţii lor”, a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.

El a ataşat două fotografii ale lui Corneliu Coposu, una din tinereţe, din 1942, iar cealaltă din 1964, după eliberarea din domiciliul obligatoriu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

20 de Comentarii

  1. „…eliberarea din domiciliul obligatoriu”?
    NU, bre! Corneliu Coposu a fost eliberat în 1964 după 17 ani de închisoare politică, ultimii doi ani fiind de „domiciliu obligatoriu” lîngă Brăila, la stuf!
    Apoi i s-a impus să rămînă la Bukale, ca să-l țină separat de Ardealul lui (fiindcă Corneliu Coposu era greco-catolic, iar Bukale BORît, și atunci ca și acum, era și este adversarul de moarte al greco-catolicismului pe care l-a interzis în 1948, iar în 1964 miticii nu voiau o solidarizare greco-catolică ardelenească în jurul lui Corneliu Coposu)!
    Nu mai scri’ți prostii!

  2. Coposu a ieșit din pușcăria comunistă viu și nevătămat. Ion Costache Frimu a ieșit cu piciorele înainte și mâinile
    pe piept din cea democrat capitalistă! IC Frimu nu-i martir al temnițelor capitalist democratice? Țăranii arestați și torturați în 1907 nu-s și ei martiri ai temitelor burghezo-moșierești ,capitalist democratice.

  3. Dan e un ipocrit și un mărunt. Ați văzut ce priviri piezișe, prin colțuri are cînd e la vreo emisiune cu vreunul. Nu se uita clar în ochii interlocutorului. Parcă e un câine încolțit. Iar tu ardelene ești o lepră. Iar marele Coposu a fost un miop politic, el l a ales pt candidatura pe gargaragiul penibil Constantinescu. Un moș ranchiunos, cum colcăiau la vremea aia in penetze. Cu Diaconescu, cu baba nevasta sa, coana jeni care se ocupa cu traficul de influență, cu șpăgara Zoe Petre! Ați uitat !

  4. Paaai…arata foarte bine . Dupa 22 ani…ar vrea foarte multi sa arate la fel de bine dupa 22 ani si cate doua pachete de tigari pe zi !

  5. Am vazut in zilele noastre, oameni care au iesit din puscarie, dupa 2-3 ani, care aratau cu muuuult mai rau decat caposu. Nu arata deloc rau caposu dupa „crancena” puscarie comunista: nu mai era obez.

  6. @ „Gigione”, 14 mai 2023 la 20:41
    „Constantinescu […] Diaconescu, cu baba nevasta sa, coana jeni care se ocupa cu traficul de influență, cu șpăgara Zoe Petre”…
    TOȚI, papagali DE-AI VOȘTRI, mitici.
    „Un moș ranchiunos, cum colcăiau la vremea aia in penetze”…
    Corneliu Coposu a fost unic acolo (pe la noi mai aveam, MII, preotul meu greco-catolic a făcut și el 14 ani pușcărie politică pentru credința lui, și n-a cedat), de-aia a și rămas în analele morale și politice ale acestor 33 de ani, papagalule! Tu ce calități ai, în comparație cu el? …de mitic?
    „marele Coposu a fost un miop politic, el l a ales pt candidatura pe gargaragiul penibil”…
    Ambasada l-a ales pe gargaragiul VOSTRU, Coposu doar a aplicat ce i s-a transmis de „dincolo”! …doar nu-ți închipui că un bătrin la 80 de ani trecut prin închisori politice, care a lucrat pe șantiere și în 1990 a adunat în spatele lui foști deținuți politici dintre care mulți erau SIFONARI la Secu’, fără fonduri și fără putere politică reală, putea decide soarta unei țări unde Departamentul de Stat era direct interesat (cum se vede și azi că-l protejează pe Ilici, ca să nu fie judecat – cum a făcut și cu Pinochet). Probabil îi poți reproșa defunctului Coposu că l-a eliminat din „joc” (tot prin Ambasadă!) pe Manolescu, fiindcă l-a știut prea apropiat de structurile Secu’. Băga-ți-aș le pra’N gît…

  7. De ce in Romania sunt celebrati numai detinutii politici din anii de dupa 1944? Au existat detinuti politici si INAINTE de 1944. Despre aia de ce nu se vorbeste? Pentru ca romanii sunt POLITRUCI.

  8. Pentru toti sustinatorii criminalilor brutali bolsevici si scarboseniilor comuniste autohtone, am un mesaj: o sa muriti si voi, curand. Niciodata nu veti mai veni inapoi voi mai starpiturile pamantului ! Prostii si scursurile planetei, organisme mononeurale brutale si decerebrate !

  9. Ceaușescu a fost arestat la 16 ani pentru că împărțea manifeste.
    Ghiță Dej a stat 17 ani în pușcărie pentru că a organizat o grevă. La fel Doncea, Teohari Georgescu, Pavel Câmpeanu, Gheorghe Stoica, Firmu și mulți alții. Închiși de guvernul țărănist. Ce voiați să le facă după ce comuniștii au ieșit învingători? Să-i pupe?
    Istoria se joacă pe ambele sensuri.

  10. Daca esti computerul, te iert, ai milioane de scuze din partea cetatenilor Ro., care nu sunt interesati despre….” mecanismele/procesele/procedurile, gandirii tale!!!!”.
    Daca ai timp, wikipedia, are multe date: Constantin Paulescu/ Grigore Moisil/etc. .. urmasii lor, cine /cui a adus cinstire/sau nu, neamului romanesc; daca „NU”, de ce? care au fost cauzele?.
    Ps. in politica esti expert. Ce zici de expirarea patentului insulinei, neacordat lui Paulescu, si dupa expirare, care este expertiza ta, in domeniul hipoglicemiantelor insuficient testate, dar introduse in piata? Esti cumva, Ioane, semnatar al autorizatiei de introducere in piata?…. Asta ca sa stim si noi pe cine sa actionam in justitie.
    Tara asta , pe care o urasti si tu, precum multi, multi altii, nu traieste din ura. Doar din paradox: uraste ura! Renaste. Tu, biet”robot uman”, nu ai aflat, inca!
    Zile frumoase, Ioane!
    Altfel, multa sanatate tuturor, celor care ati postat azi.

  11. Uite cum si-a adus aminte usristul sorosist de Corneliu Coposu! Toti sorosistii astia atei care se dadeau de drepata inclusiv „marii” nostrii intelectuali nu au ajuns in PNT-CD ci in partide si ong-uri sorosiste sau basiste ale unui turnator la securitate nume cod Petrov. Si de acolo ii vezi pe „crestinii” nostrii progresisti indignati impotriva bisericii ortodoxe :”da ce nevoie avem noi de o catedrala a neamului si de atatea biserici?” Asa o fi gandit Coposu si taranistii nostrii de dreapta? Evident nu.

  12. cine uita istoria este condamnat sa o repete. Dumnezeu sa-i odihneasca sufletului.

  13. Penibilul Nicusor Dan USR ist jegos, si-a inceput campania personala electorala, sperand, nesimtitul, ca bucurestenii l-ar baga iarasi in Primaria Capitalei, asa ca, nesimtitul s-a agatat de amaratii cu puscarii grele comuniste. USR istul care a distrus Capitala, sa-si ia adio ! de la scaunul din PMB, impreuna cu Clotilda, Mihaiu sect.2, Fritz Timisoara si toata adunatura usr ista incompetenta si infractoare.

  14. „Tartalaul” (combinatie intre tartan si tantalau) de la PMB, zice ca le-a rezolvat pe toate (incepand cu apa calda) si acum se sparge in figuri geometrice, din pozitia de istoric/analist politic.

  15. N-ar fi stricat sa ne puna si o poza cu infatisarea actuala a marelului luptator ptr democratie.

  16. Ce observ cu usurinta din poze este ca domnul Coposu dupa 22 de ani de parnaie politica arata mai bine decat Macovei, Gusseth sau Pippidi dupa zeci de ani de sorosism.

  17. Nicusor e un sifilitic nefericit, care, cu mintea lui incetosata de pastile si ciuperci, crede ca mai pupa un mandat. Adio, cretule, mars inapoi la salon si vezi ti de tratament.

  18. Petre Țuțea: După 23 august țărăniști și liberali au voit să mă aresteze, dar Pătrășcanu, ca ministru de justiție, a intervenit spunînd să nu se atingă nimeni de mine, că sînt un cavaler fără reproș.
    Gabriel Gheorghe: Puțină lume știe că cele mai sinistre demascări împotriva unor personalități ale culturii noastre au apărut inițial și în principal în „Drepatea, organ de presă al PNȚ, sau au fost ințiate cu aprobarea conducerii PNȚ de către cei ce o reprezentau în presă. ( pg 62, Petre Țuțea, Între Legendă și Adevăr, Fundația Gândirea, 2003)
    Dreptatea, 11 din 17.IX.1944: Liviu Rebreanu…trădător și vînzător de țară, care în loc să se spânzure a intrat în Gestapo.

  19. @ Calin 10:16 Sa nu uitam ca, in pofida declaratiei profesate de apartenenta la familia partidelor crestin-democrate, sigla PNT era…UN OCHI, exact ca la marile loje. Loje…de la opera, se intelege.
    Cat despre impotenta si servilismul politicienilor actuali: cum sa votezi in Parlament pe banda rulanta legi criminale, liberticide, si in acelasi timp sa plangi cu lacrimi de crocodil victimele comunismului? Cand e clar ca asistam la impunerea de legislatie pe stil anii ’50, tu Nicusoare lacrimezi gandindu-te ce greu a fost in comunism? Stai sa vezi ce vine…comunismul ti se va parea o boare de primavara fata de sistemul inchis, controlat electronic care vine!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.