Francois Hollande îl sfidează pe Donald Trump

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, au evidenţiat necesitatea unei atitudini unite la nivelul Uniunii Europene, în contextul ascensiunii populismului şi ameninţărilor Administraţiei Donald Trump de abandonare a liberului schimb, transmite Mediafax. Declarațiile vin în contextul în care Casa Albă a anunțat că președintele SUA, Donald Trump, va avea sâmbătă convorbiri telefonice cu președintele Franței François Hollande, cu cancelarul german Angela Merkel și cu președintele rus Vladimir Putin

„Europa se confruntă cu provocări interne şi externe majore pe care le putem contracara doar prin colaborare”, a declarat Angela Merkel într-o conferinţă de presă organizată alături de Francois Hollande. „Avem nevoie de un angajament comun clar la nivelul Uniunii Europene faţă de ceea ce am realizat, faţă de valorile liberal-democrate ale democraţiilor noastre”, a subliniat Angela Merkel.

„Pe plan internaţional, observăm că lumea se schimbă în mod radical şi rapid; trebuie să facem faţă unor noi provocări. În acest context, soluţiile europene sunt preferabile soluţiilor naţionale”, a insistat Angela Merkel.

Ascensiunea populismului reprezintă o provocare majoră pentru Uniunea Europeană, a atras atenţia Francois Hollande.

„Ca să fiu foarte sincer, ameninţările la adresa Europei nu vin doar din afară. Vin şi din interior. Acest lucru înseamnă ascensiunea extremiştilor care utilizează factori externi pentru a provoca daune în interior”, a precizat Hollande.

„Există şi provocări din partea Administraţiei Donald Trump la adresa reglementărilor comerciale şi la adresa poziţiei noastre privind soluţionarea conflictelor la nivel internaţional”, a subliniat Francois Hollande, citat de site-urile TagesSchau.de şi LeVif.be.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.