Franţa adoptă o lege împotriva ingerinţelor străine

Deputaţii francezi au adoptat definitiv miercuri o lege pentru a consolida arsenalul legislativ împotriva ingerinţelor străine, într-un moment de tensiuni crescând pe fondul războaielor în Ucraina şi în Fâşia Gaza, potrivit France Presse.

Cu patru zile înaintea alegerilor europene din 9 iunie, proiectul de lege din partea partidului Renaissance (RE, Renaşterea, majoritatea prezidenţială) a fost adoptat de Adunarea Naţională (camera inferioară) cu 138 de voturi pentru şi 10 împotrivă.

Proiectul de lege prevede în special să creeze un registru naţional de influenţă, o procedură de îngheţare a activelor financiare şi să consolideze, cu titlu experimental, această luptă printr-o supraveghere algoritmică rezervată în prezent combaterii terorismului.

„Adoptarea acestui text oferă arme eficiente serviciilor noastre de informaţii pentru a-i face faţă”, a salutat într-un comunicat deputatul Sacha Houlie.

„Este crucial să fie întărit arsenalul nostru”, a declarat ministrul delegat al comerţului exterior, Franck Riester, evocând o „democraţie atacată din interior ca şi din exterior”.

Mai multe cazuri recente a zguduit Franţa pe fondul suspiciunilor de manipulare din străinătate, precum stelele lui David pictate pe ziduri în regiunea pariziană, mâini roşii pe memorialul dedicat Holocaustului din Paris şi „sicriele false” depuse sub Turnul Eiffel.

Moscova este suspectată că s-ar afla în spatele acestor acţiuni de destabilizare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

29 de Comentarii

  1. milioanele de musulmani din Franta n-au nicio legatura cu ura fata de Israel care face ca pana si catedrala Notre Dame de Strasbourg sa fie pazita de legionari! numai Rusia poate fi de vina, evident :)))

  2. Mai multa putere pentru serviciile secrete saracutele de ele. Pai zi mai nene asa ca mi-era frica sa nu fie o lege pentru drepturi cetatenesti la libera exprimare mai putina supraveghere si mai putin neo stalinism !

  3. Auoleu? unde e UE, Borell, Ursula, Michel sa deplanga trecerea acestei legi pro-ruse in Franta? a da, orice lege care interzice agenturile straine e pro-rusa numai in afara „vestului civilizat” si protejeaza „independenta” statelor cand e in UE… ma intreb cand o sa fie promulgata asa o lege si in rromania? si sub ce forma… probabil directionata strict impotriva FR, Chinei, etc. si lingand/promovand agentii CIA, MI6, Mossad, etc

  4. de ce legea impotriva ingerintelor straine din franta e buna si cea din georgia e rea?
    in fapt este acelasi tip de lege, cum e si in rusia si in usa.

  5. Macron ăsta devine tot mai micron și pupinkoorist al amerlocilor!

  6. ….asa o tampenie!!! Se vede ca Europa este condusa de imbecili!

  7. „Moscova este suspectată că s-ar afla în spatele acestor acţiuni de destabilizare.”
    -din partea noastra Franta nu are decat sa suspicioneze Bucurestiul
    e un oras mare si de aici pornesc „semnale”.

  8. Aidoma legii pentru declararea finantarii ONG-urilor (pre-existenta in USA)
    data si in RUSSIA pentru ONG-urile finantate american dupa reuista finantarii MAIDAN-ului de catre DOD cu 5 miliarde de koko ne-declarate la Kiew
    si recent data si in GERORGIA desi precum USA s-ar fi opus de era cazul, inainte MAIDAN-ului finatat de americani daca Kiew-ul ar fi dat o lege prin care …inaintea MAIDAN-ului …se vedea ca cineva din afara Ukrainei voia rasturnarea guvernului ales democratic al lui Ianukovici, pentru ca o asemene lege BLOCA MAIDANUL
    a linistit
    si RUSSIA relativ al influente si finantari straine ( a la USR)
    si va linisti si GEORGIA spre furia manipulativa a UE , ramansa fara mijloc de finantare ! (metoda SOROSH)

    In ROMANIA se stie cine finateaza ONG-urile din afara … in folosul pentru afara ?

    IQ>145 … SHALOM !

  9. „Proiectul de lege prevede în special să creeze un registru naţional de influenţă, o procedură de îngheţare a activelor financiare … ”

    Continuarea articolului compactata corrct ar fi dupa GENIUL MISHTEAUX asa , repet si COMPLETEZ ARTICOLUL:

    „Proiectul de lege prevede în special să creeze un registru naţional de influenţă, o procedură de îngheţare a activelor financiare” … (+) a ONG-urilor cu finantare anonima , eventual externa pe territoriul francez !
    ____________

    Dupa USA, RUSSIA, BIELORUSSIA … recent GEORGIA
    acum si in FRANTA …😎
    (FRANTA cu griji la Le Pen si „ONG”-ul ei)

    FRANTA care striga din motive de BLOCARE a finantarii ONG-urilor a la „CLOTTLDE” si „gruparea francofona 😉 la BUKALE” ( mai ales 😉 😉 😉 increngatura primariilor Bucurestiului … „mic-paris” CLOTILDE+NICUSOR+ cumnatii 😀 !
    Care striga la GEoRGIA ca nu e bine ce face cu LEGEA anti-anonimat la ONG-uri … face ea insa asta ?

    HAHAHA ! MDA ! DEMAGOGI PERFIZI n-asa ? 😛

    SHALOM !

  10. Cred ca sti ca PROPAGANDA nu e pentru mintea celor cu IQ>145 pentru ca desi e posibil sa-i pacalesti PUNCTUAL pe destepti
    statistic n-ai fi inteles de PROSTIMEA MAJORITARA
    PROPAGANDA e facuta dinadins ieftina si absurda geniilor … pentru ca e pe mintea majoritarilor …unde ideile-s simple, proaste si prin emotionalitate ILOGIC-RIDICOLE … exact ce asteapta de ma mass-media MASSELE !
    O propganda pe nivelul celor cu IQ>145 ar fi complicata pentru ca ar presupune constructia unor sisteme logice indeajuns de generale care prin axiome bine alese sa permita istetiilor … spre manipularea lor… taman condensarea logica a ideilor de propagandizat observate prin coherenta si reductie logica la sisteme … ca LOGIC-NECESARE(!).

    Nu poti prostii prostii cu aceleasi idei cu cares de prostit istetzii si … viceversa !
    PROSTII pot prostiti doar cu idei simple, ilogic-de-simplificatoare si EMOTIONALITATE ! Atat inteleg si pentru ca-s multi 60% din populatia unei natii e talamb-mediocra … desteptii se vad ofensati de tampenia care le e servita prostilor !

    PROBLEMA e ca PROPAGANDA GLOBALA PENTRU MASSE a devanit oribil de proasta … si din motive de lipsa de investitii ramasa in urma cu evolutia prostilor societatii in timp -> prostii de azi sunt mai isteti decat prostii de ieri … propaganda insa e cu frana trasa 🙁 !
    etc.
    SAHLOM ! … FIREA castiga ! 🙂

  11. „138 de voturi pentru şi 10 împotrivă” din cei 577 de membri ai adunării naționale franceze. Democrație 100%.

  12. Frumoasă e democrația care ni se oferă și tot mai închisori secrete spre care ne îndreptăm. Urmează în anii 70, 80 când câțiva protestatari care demonstrau pentru te miri ce au fost ridicați de ordine și condamnați că au perturbat circulația. Francezii lui Macron și americanii lui Biden au găsit formula pentru cine nu-i de acord cu cei de la putere și protestează “destabilizează” ca atare se “oferă ARME eficiente serviciilor noastre de informaţii”, “Este crucial să fie întărit ARSENALUL nostru”… De altfel brutalități ca ale poliției franceze contra protestelor “vestelor galbene” nu s-au mai văzut.

  13. Conducatorii occidentali au dezvoltat o frica paranoica fata de perspectiva pierderii cascavalului si vor face totul pentru blocarea alegerilor prezidentiale, respectiv parlamentare (in republicile parlamentare). De ce oare vor razboi cu Rusia? Culmea e ca-si inchipuie ca ciupercutzele nu-i vor afecta personal. Panica ii face sa riste chiar extinctia rasei umane, doar doar sa nu piarda controlul. Gurile rele spun ca la „petrecerea” Bilderberg de la Madrid s-a hotarat deja pornirea WW3.

  14. ca AFARĂ !
    Și voteZ Partidul ComaZat Român !
    PeCeRe = PeZeDe + PeNaLe = ❤
    CĂ COmuniZdii m-au făcut StatMajoriZd la GărZile Patriotice Tulcene, buey !
    Ba m-au mai și trimiZ să mă perfect MICȚIONEz la CEPECAca, buey !
    De 2 ori, măR🎯g …
    ●●● RumburKK ■■■

  15. Din ce in ce mai clar revine acel trist ; „Cine nu e cu noi e impotriva noastra” ! Probabil ca foarte curind vor aparea si comisarii poporului francez, procesele expeditive cu trimiteri in lagare de reeducare si Volga neagra care te salta in miez de nospte ca sa te trimita la Canalul Paris-Marsilia ! (ps1 : foarte ciudat e ca absolut toate mizeriile numite „partide franceze” sint antiruse, niciunul vorbind de discutii de pace intre cele doua parti ! ; ps2 : recent, la Paris linga Turnul Eiffel, trei baieti au depus niste false sicrie, ca apropo la soarta unor posibile trupe franceze trimise in Ucraina. Respectivii sint : un ucrainean, un bulgar si un neamt ! ha ha ! deci trei „aliati” ai Frantei !)

  16. Macron a dat ordin oamenilor de afaceri care activează în Rusia să păstreze bisnesul căci tot ce e posibil va trebui să se întoarcă totul cum a fost.. Afirmația a fost făcută de un fost consultant din Franța a lui Cristin Lagarde..

  17. E la mișto pentru acoperire multe măgarii deja implementate. Dacă era reală, automat trebuia și everso, adică, nici ei sa nu se implice în alte țări.

  18. Asta e o prostie și un posibil drum spre erodarea democrației. Garantează cineva că după terminarea războiului va fi abrogată această lege? Poporul francez e chiar atât de bătut în cap încât să creadă toate aiurelile propagandei rusești? Să vină în România că noi, care am trăit în comunism și cu rușii peste și lângă noi, îi învățăm.

  19. Boborul FranceZ să vină in România să vadă cum arată o Colonie Marginală Eșuată, cu aproape 200 miliarde koko datorie externă !
    Că in Niger e mai greu de mers acu’, măR😜g …
    ■)guitZă- eduKKatZia e PERNICIOASA -guitZă(■

  20. Daca ne uitam putin obiectiv vedem ca occidentul si-a extins imperiul catre est, nu Rusia a venit catre vest. In urma cu 10 ani Ucraina si Moldova erau sub influenta ruseasca, acum sunt sub influenta occidentala, iar armele occidentale lovesc teritoriul rus.Sa asigure bunastarea propriilor cetateni Putin nu e in stare. Poate doar sa isi omoare compatriotii si sa dea vina pe Occident pentru propria sa incompetenta.Putin,dau in scris,va fi mierlit in acest an.

  21. …În același timp, o lege oarecum similară ce a fost recent promulgată în Georgia, lege cu mult mai simplă, mai clară, mai obiectivă și infinit mai nevinovată decat aceasta, este considerată de „lumea civilizată” (inclusiv Franța) ca fiind …profund nedemocrată. Cu acest prilej, Occidentul (inclusiv Franța) pompează sume de bani în diverse ONG-uri din Georgia pentru destabilizarea situației politice locale.

  22. Câți locuitori va mai avea Pământul, după ce criminalii din SUA, Franța, Germania și alții ca ei din Occident, NATO și UE,vor declanșa,,iadul” pe planetă?

  23. Această lege este dictatorială când e adoptată în Georgia sau Rusia.
    Această lege este democratică când e adoptată în Franța sau SUA.

  24. @ clona 09:34
    Crezi că prostEȘTI pe cineva furând nick-uri străine ?
    Doar arăți ca ești un 💩 „progresist”, măR🤣g…

  25. „Colo Nelu spune:
    06 IUN. 2024 LA 10:01
    Această lege este dictatorială când e adoptată în Georgia sau Rusia.
    Această lege este democratică când e adoptată în Franța sau SUA.”
    ____________________
    TE duce bybylika ? 😀

    Imagineaza-ti ca Ukraina pe vremea presedinzelui ales democratic (nu i-a fost contestata de nimeni alegerea sau zisca: a trisat electoral) avea o stfel de LEGE
    care sa oblige ONG-urile „sa-si de-a arama pe fata” -> cine le finantaeaza
    … mai putea NULAND finanta pe ascuns ONG-urile ukrane pre-MAIDAN cu …:o ditamai 5 miliarde cum se lauda dupa LOVITURA DE STAT daca cu ajutorul ONG-urilor (un fel de „USR”-ri despre care nu stim nici azi cine le finateaza desi stim ca BARAN fura banii europeni 🙁 )

    NASOL ! …pentru vestici …e la mintea cocoshului de ce URLA a durere in GEORGIA pentru o LEGE aidoma asteia data-n FRANTA !
    Odata legea data se face liniste in politica interna …vezi linistea stranie la rusi dupa ce-a fost data o astfel de lege !
    si LINISTEA ind RO dupa ce li s-au taiat ONG-urilor fondurile = „CIUMA ROSIE” e OK acum, n-asa ? (coruptia la fel ! nu mai e importanta ! HUNTER BIDEN ar cadea rau daca DNA … 😉 )
    _________
    De aceea zic: DEMAGOGIE !
    Pentru Ukraina afost si e OK anonimizarea celor care fondeaza statal-secret ONG-urile (alea periculose de la MAIDAN cu exact 5 miliarde conform NULAND) insa pentru FRANTA nu e … DE CE ?

    MISHTEUAX zice ca in FRANTA …in ONG-urile din FRANTA au inceput yankeii nualdieri sa investeasca „5 miliarde”
    pentru un MAIDAN la PARIS …pro-NATO 😀 !
    ATENTIE …ONG-uri a la MAIDAN, pro-NATO 😮 … la Paris ! 😐 (apropeaux: ce mai fac EXCROCII de la RENAULT ? 🙂 )

    IQ=?
    SHALOM !

  26. „PROBLEMA e ca PROPAGANDA GLOBALA PENTRU MASSE a devanit oribil de proasta … si din motive de lipsa de investitii ramasa in urma cu evolutia prostilor societatii in timp -> prostii de azi sunt mai isteti decat prostii de ieri … propaganda insa e cu frana trasa 🙁 !”

    vrei sa zici, pe scurt ca prostii sufera un 😎”efect Flynn”😎 societal in timp
    depasind propaganda ramasa ca …status quo … c-un verificat efect in trecut insa ne-mai-valabila DOGMATIZATA
    la prostii noi … afectati generational de …efectul FLYNN ?

    Esti tare nene ! Nu mai mir ca i-ai bagat pe cei de la PENTAGON (cu LEAK-urile lui si ulterior 😮 refuzul nemtilor de-a urma RAMMSTEIN-ul in privinta rachetelor REFUZATE UKRAINENILOR :D)

    MAGA ! TRUMP=POTUS !

  27. „Imagineaza-ti ca Ukraina pe vremea presedintelui ales democratic (lui Ianukowich nu i-a fost contestata de nimeni alegerea sau zis ca: a trisat electoral) avea o stfel de LEGE
    care sa oblige ONG-urile „sa-si de-a arama pe fata” -> cine le finanteaza
    … mai putea NULAND finanta pe ascuns ONG-urile ukrane pre-MAIDAN cu …:o ditamai 5 miliarde cum se lauda dupa LOVITURA DE STAT daca cu ajutorul ONG-urilor (un fel de „USR”-ri despre care nu stim nici azi cine le finateaza desi stim ca BARAN fura banii europeni 🙁 )”

    __________

    mai putea spune NULAND ca USA a investit (anonim!) 😀 5 miliarde de dollari in ONG-urile ukrane pentru a
    cumpara „oamenii” cu care sa faca LOVITU`RA DE STAT … daca si Ukrania lui ianukowich avea LEGE asta a

    ONG-urilor !

    PS: NULAND a practic zis ca prin ONG-uri ca samanta finantata (scump!) de-afara (USA)
    rastoarna guverne si ca
    acum ca GEORGIA a dat o astfel de lege (USA-CIA) va fi foarte greu de-a mai finanta (a la USR -ul mioritic)
    samanat de LOVITURA DE STAT
    pentru ca prin LEGE … ONG-urile (precum USR) trebuie sa-si de-a oficial sursele de finantare
    si …. 5 miliarde investitii in ONG-uri a la NULAND („Fuck UE!”❤️)
    ar fi greu de ascuns !
    PPS: In Bieloruasia „aia” aflasera toti capii ONG platiti sa faca (inaintea razboiului ukrano-NATO-Russia) o lovitura de stat
    a la MAIDAN (mai tineti minte 😀 ) pentru a avea Russia slabita in ce urma „24-joi” ’22 militar !
    PENTAGON-ul are LEAK-uri ca orice-i omenesc de turma !

    [UNICA PROPHETIE: -> in august „CUTREMUR” in CALIFOARNIA ! 🙁 ]

    MAGA ! TRUMP=POTUS !❤️
    IQ=?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.