Franța: Blocaje în transportul aerian

Sindicatul controlorilor de trafic aerian din Franța a anunțat grevă pentru intervalul 16 septembrie, ora 6.00 – 17 septembrie, ora 6.00.

De (R.C.)
Franța: Blocaje în transportul aerian

Sindicatul controlorilor de trafic aerian din Franța a anunțat grevă pentru intervalul 16 septembrie, ora 6.00 – 17 septembrie, ora 6.00.

Sindicatul controlorilor de trafic aerian din Franța a anunțat grevă pentru vineri și sâmbătă. Greva va genera blocaje, urmând să se asigure doar jumătate din zborurile prevăzute. Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța că sindicatul național al controlorilor de trafic aerian a anunțat intrarea în grevă pentru intervalul 16 septembrie, ora 6.00 – 17 septembrie, ora 6.00.

În perioada menționată, traficul aerian va fi perturbat atât în Franța metropolitană, cât și în teritoriile de peste mări, avându-se în vedere asigurarea a doar jumătate din zborurile prevăzute.

Pentru a urmări eventualele modificări apărute în orarul de zbor și pentru a verifica informațiile oferite de operatorii și companiile aeriene prin intermediul cărora au planificate călătoriile, cetățenii români sunt rugați să consulte site-ul aeroporturilor din Paris: https://www.parisaeroport.fr/passagers/les-vols sau ale aeroporturilor din localitatea de destinație/plecare.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 și +33147052755, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 și Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcție de zona în care se află.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.