Franța, îndemn adresat Rusiei privind conflictul din Siria

Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, a îndemnat Rusia

Franța, îndemn adresat Rusiei privind conflictul din Siria

Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, a îndemnat Rusia

Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, a îndemnat Rusia să se alăture eforturilor pentru soluționarea politică a conflictului din Siria, după ce SUA, Franța și Marea Britanie au lansat atacuri împotriva regimului de la Damasc ca urmare a atacului chimic din Duma,potrivit Associated Press.

În cadrul unui interviu publicat duminică de cotidianul Journal du Dimanche, ministrul francez de Externe a transmis Rusiei că ”ar trebui să ne unim eforturile pentru promovarea unui proces politic menit să pună capăt crizei siriene”.

Le Drian a precizat că Parisul a purtat cu regularitate dialoguri cu Rusia, chiar și în contextul tensiunilor dintre Moscova și Occident.

O alianţă formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat, sâmbătă dimineaţă (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc. Anunţul bombardamentului a venit de la președintele SUA, Donald Trump, într-o declaraţie de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor „bombardamente punctuale” asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale „dictatorului” Bashar al-Assad. Preşedintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum şi Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. De la o vreme vestul a inceput sa practice intentionat o strategie de ruptura totala intre vorbe si fapte. Bombardeaza o tara si in acelasi timp vorbesc mieros ca nu doresc decat pacea. Nu mai poti sa ai nici o incredere in ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate