Franța și Spania, sub asalt – recorduri absolute!

Au fost înregistrate 91.608 de cazuri noi, sub efectul celui de-al cincilea val şi în contextul în care varianta Omicron se răspândeşte în…

De (G.Z.)
Franța și Spania, sub asalt – recorduri absolute!

Au fost înregistrate 91.608 de cazuri noi, sub efectul celui de-al cincilea val şi în contextul în care varianta Omicron se răspândeşte în…

În Franța, joi infectările cu COVID-19 au depăşit 90.000 de cazuri noi înregistrate în 24 de ore, un prag niciodată atins şi un record absolut în această țară de la începutul pandemiei în martie 2020, potrivit datelor publicate joi de Agenţia franceză de sănătate publică, citate de AFP.

Au fost înregistrate 91.608 de cazuri noi, sub efectul celui de-al cincilea val şi în contextul în care varianta Omicron se răspândeşte în Franţa. În ultimele şapte zile, media este de 61.274 de cazuri. Precedentul record absolut, 86.852 de cazuri, data de la începutul lui noiembrie 2020, la vârful celui de-al doilea val pandemic.

Guvernul şi Consiliul său ştiinţific estimează că numărul ar urma să depăşească rapid (până la sfârşitul lui decembrie) 100.000 de cazuri noi zilnice odată cu răspândirea variantei Omicron.

Presiunea continuă să crească şi asupra serviciilor de terapie intensivă, care au 3.208 de pacienţi faţă de 3.147 de marţi, cu 323 de noi internări.

În prezent, 16.060 de persoane sunt internate în spital, faţă de 16.118 cu o zi înainte, cu 1.347 de noi internări.

Numărul deceselor de la începutul pandemiei a ajuns la 122.295, cu 179 mai mult decât cu o zi înainte.

De la începutul campaniei de vaccinare în Franţa, 52.686.872 de persoane au primit cel puţin o injecţie (78,1% din populaţia totală) şi 51.585.838 de persoane au în prezent o schemă completă de vaccinare (76,5% din totalul populaţiei).

Şi de la începutul campaniei de rapel, 21.742.825 de persoane au primit o doză suplimentară, mai scrie AFP.

Și autorităţile sanitare spaniole au raportat joi, pentru a treia zi consecutiv, un număr record de noi contaminări cu SARS-CoV-2

Pentru ultimele 24 de ore au fost anunţate 72.912 cazuri şi 82 de decese asociate. Acesta este acum cel mai mare număr înregistrat în ţară de la începutul pandemiei.

Bilanţul este de 5.718.007 cazuri de contaminare şi 89.019 decese asociate, potrivit TVE.

 

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. nu stiu, dar ma gandesc ca vaccinatii au acces mai larg si mai multa incredere, ceea ce ii face sa fie mai putin precauti decat altii care sunt cenzurati, nu au acces in magazine. Nu ma refer la Mall unde e o prostie sa mergi chiar si fara pandemie, pt ca este aglomeratie si implicit cozi, dar si in magazinele mici unde intra cativa? Ganditi-va la mamele cu venituri mici si la copiii lor care vor umbla cu ghetutele rupte sau mici pt ca parintii nu pot intra fara vaccin chiar si intr-un magazin cu vechituri…ei nu exista pt ”lumea buna”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.