Preşedintele Francois Hollande a avertizat, vineri, că Franţa va avea creştere economică zero în primul trimestru din 2013 şi că şomajul va continua să crească.
Vorbind la Europe1, Hollande a repetat încă o dată că este “preşedintele tuturor francezilor”. “Vreau ca toată Franţa să reuşească. Avem nevoie de toate straturile societăţii, de cei care fac eforturi, care se trezesc dimineaţa şi se duc la muncă. Dar avem nevoie şi de antreprenori, de talentele noastre. Nu vreau să-i învrăjbesc pe unii împotriva celorlalţi, ci să-i reunesc. Trebuie să arăt că Franţa va fi mare dacă va fi pacificată.”
Întrebat despre impozitul imens pentru marile averi, adoptat joi de către parlament, o dată cu bugetul pentru 2013, Hollande a spus: “Dacă iubim Franţa, trebuie să o slujim”, o aluzie la bogatii Frantei care se exilează fiscal începând de la victoria socialiştilor.
“La un moment dat, fiecare trebuie să facă un efort. Este o mândrie sa fii francez. Niciun cetăţean francez nu poate fi stigmatizat de către presedinte. El este preşedintele tuturor.”
Preşedintele a facut apel la un compromis în ce priveşte reforma pieţei muncii. “Le-am spus partenerilor sociali: ‘Aceasta ocazie nu trebuie ratată.’” Hollande şi-a exprimat încrederea că va fi găsit un compromis până la sfârşitul anului, dar că întelege că sindicatele mai au nevoie de timp.
Hollande se aşteaptă la un an “foarte greu” pentru Franţa in 2013, pentru că “creşterea va fi zero in primul trimestru” şi pentru că şomajul va continua să crească. În schimb, preşedintele a menţinut obiectivul său de a reduce curba şomajului la finalul lui 2013. “Le-am spus francezilor că timp de un an va fi foarte dificil. Dorinţa mea este ca la finalul anului 2013 să apară o inversare a tendinţelor.” Hollande a mai spus că doreşte să reducă deficitul bugetar la 3% din PIB.
Hollande s-a apărat în faţa celor care spun că este prea discret. “Nu pot să fiu cel care se exprimă tot timpul”, a spus el, adăugând că-şi asumă nepopularitatea măsurilor care urmează. “Va fi greu, dar vom iesi din asta. Ceea ce vreau să evit este de a avea dubii în privinţa Franţei. Este o mare naţiune. Nu este momentul să spui că s-a terminat cu ea. Nu, totul abia începe!”.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.