Fraţii Musulmani revendică victoria în prima etapă a alegerilor din Egipt

Formaţiunea islamistă Fraţii Musulmani susţine că s-a clasat pe primul loc în prima etapă a alegerilor legislative din Egipt, conform rezultatelor preliminare, transmite Mediafax.ro, citând AFP.

„Primele rezultate arată că listele Partidului Libertăţii şi Dreptăţii (PLJ – Fraţii Musulmani) sunt pe primul loc, fiind urmate de partidul Al Nur (salafist) şi de Blocul egiptean (coaliţia liberală)”, informează formaţiunea într-un comunicat.

PLJ susţine că a obţinut cele mai bune scoruri electorale la Fayyum, oraş situat la 130 de kilometri sud de Cairo, şi la Assiut (sud).

Prima etapă a alegerilor parlamentare egiptene s-a desfăşurat luni şi marţi într-o treime din guvernoratele ţării.

Scrutinul, organizat în trei etape, se va desfăşura în restul regiunilor până pe 11 ianuarie pentru desemnarea membrilor Adunării Poporului (Camera inferioară a Parlamentului) şi până pe 11 martie pentru desemnarea membrilor Shura (Camera superioară).

Aproximativ 40 de milioane de alegători vor votaîn cadrul primului scrutin legislativ de la înlăturarea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak, în urma unei revolte populare, la 11 februarie, relatează AFP.

Ei vor trebui să aleagă 498 de membri ai Adunării Poporului (Camera Deputaţilor), în timp ce alţi zece vor fi numiţi de comandantul armatei şi şeful statului de facto, mareşalul Hussein Tantawi.

O treime dintre mandatele Adunării Poporului vor fi atribuite prin scrutin uninominal cu două tururi, iar celelalte două treimi vor fi atribuite prin scrutin proporţional pe liste. Egiptul este împărţit în 27 de guvernorate divizate în trei grupe, care vor vota succesiv, în două tururi.

La 28 noiembrie, scrutinul va debuta la Cairo şi Alexandria cu alegerea deputaţilor, urmând ca al doilea tur să aibă loc la 5 decembrie. La 14 decembrie, vor merge la urne locuitorii din Suez şi Asswan, iar la 3 ianuarie cei din Sinai şi regiunea Deltei Nilului.

Egiptenii care locuiesc în străinătate vor putea vota pentru prima dată în aceste alegeri, al căror rezultat final va fi cunoscut la 13 ianuarie.

Ciclul electoral va continua în perioada 29 ianuarie – 11 martie cu alegerea Shura (Camera superioară consultativă), a doua Cameră a Parlamentului egiptean.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.