
Să fie clar pentru toată lumea: orice alegeri din lumea aceasta pot fi fraudate doar de către Puterea care le organizează! Ea are la îndemînă toate pîrghiile: autorităţi, servicii, bani. Dacă Opoziţia ar încerca să fraudeze, procurorii le-ar pune imediat cătuşele pe mîini sau s-ar duce cu Biblia prin localităţi să-i pună pe oameni să jure, aşa cum a făcut Codruţa Kovesi după Referendumul din 2012, de la suspendarea lui Traian Băsescu.
Or, ce vedem noi acum? PNL şi USR ţipă de dimineaţa pînă seara că PSD a fraudat alegerile, deşi cei care le-au organizat sînt PNL şi chiar Preşedintele României, implicat pînă în gît în această campanie! Dar nu numai în circumscripţiile în care alianţa PNL-USR a pierdut, ci şi în unele în care a cîştigat.
Culmea este că, în acelaşi timp, Iohannis ridică statuie „forţelor de dreapta” (observaţi că nu mai spune PNL) care au făcut această „revoluţie”, în care PNL-USR ar fi dobîndit o victorie istorică. Ştiu că Iohannis n-a stat niciodată bine cu logica, dar, chiar aşa, să se laude cu o victorie şi, în acelaşi timp, să vorbească despre fraudarea alegerilor?
De altfel, tocmai pe această logică şuie a Puterii, PSD reclamă şi el că a fost furat la alegeri în mai multe circumscripţii, profitînd de faptul că PNL le-a organizat, şi cere, nici mai mult, nici mai puţin, decît renumărarea voturilor, lucru cu care USR şi PNL nu mai sînt de acord!
Uitaţi-vă la Sectorul 1 din Capitală! Clotilde Armand a fost anunţată de Pieleanu, „sociologul naţional”, cu 10 procente în faţa lui Tudorache, şi-a proclamat victoria, dar ea şi colegii din USR au clamat apoi frauda electorală. Dracu’ a mai văzut aşa ceva, ca învingătorul să vorbească despre fraudă, cînd el ar trebui să proclame corectitudinea, altfel înseamnă că victoria lui a fost obţinută prin acest furt electoral!
Şi, culmea!, în timp ce vorbesc despre fraudă, nici Clotilde Armand, nici Dan Barna, şeful de partid, nu vor ca voturile să fie numărate din nou. Atunci, de ce au aruncat tema fraudei? Doar pentru spectacol? Ei, uite, că acum totul se întoarce împotriva lor, căci Tudorache şi PSD le aruncă în faţă cartoful fierbinte pe care chiar USR l-a scos din foc şi cere renumărarea voturilor, operaţiune care nu se ştie ce va scoate la iveală!
Pe cale de consecinţă, din moment ce chiar organizatorii alegerilor, adică Puterea, vorbesc despre „fraudă”, toţi ceilalţi candidaţi din alte formaţiuni sînt îndreptăţiţi să ceară renumărarea voturilor şi chiar refacerea alegerilor. Şi chiar asta se cere acum. Pînă şi candidata PMP de la nu ştiu care sector din Bucureşti, care a obţinut doar 7%, strigă în gura mare că i-au fost furate voturile.
Şi, atunci, nu e normal să ne întrebăm: de ce a fost aruncată în public tema „fraudei electorale”? Nu cumva totul este o strategie care nu are de-a face propriu-zis cu aceste alegeri?
Sînt aici două aspecte care nu trebuie să scape unei analize serioase:
– 1. PNL mută discuţia de la scorul slab pe care l-a înregistrat la nivel de ţară şi
– 2. PNL şi USR vor să se victimizeze ca fiind furat de PSD şi să anunţe strategia pentru alegerile generale de peste două luni.
După părerea mea, amîndouă scenariile sînt păguboase.
În prima situaţie, PNL ar trebui să se trezească din letargie şi să constate că erodarea de la guvernare şi, mai ales, criza Coronavirus au tăiat ascensiunea de după victoriile electorale de anul trecut. Asta le mai lipsea acum liberalilor, să se acuze singuri că nu sînt în stare să organizeze alegerile, astfel încît să împiedice frauda. Că vor sau nu, cele mai răsunătoare victorii ale „dreptei” sînt cele obţinute cu candidaţii USR la Capitală, la Timişoara sau Braşov, iar fără consilierii USR nu vor avea majoritatea nicăieri.
În cea de-a doua situaţie, tema fraudării alegerilor de către PSD este atît de şubredă, încît se poate întoarce împotriva PNL ca un bumerang. Acum au noroc cu gruparea SRI din PSD, formată din Ciolacu-Dâncu-Grindeanu, dar nu trebuie să uite că alegerile parlamentare se desfăşoară la nivel naţional, cu implicarea directă a liderilor locali şi zonali, direct interesaţi să intre în Parlament. Nu va mai fi ca la locale, cînd aceştia ar fi trebuit să tragă pentru nu ştiu care primari sau consilieri, ci se vor bate pentru propriile interese, iar dacă se aduce vorba despre fraudă, vor avea capacitatea să-şi ascută atenţia, astfel încît ei să nu fie furaţi.
Cum am da-o, cum am întoarce-o, aducerea în discuţie a temei fraudării alegerilor locale a fost o proastă idee. Pe de o parte că ne face iarăşi pe noi toţi o naţiune de hoţi, incapabilă să respecte regulile democratice, şi, pe de altă parte, arată incapacitatea Guvernului Orban să organizeze nişte alegeri corecte.
Şi n-o spun eu, ci o spun chiar cei din alianţa PNL-USR, care ţin morţiş să ne arate că au dobîndit această victorie de la locale prin fraudă electorală! Vorba păcătosului, nu?
Nu are relevanta, toata lumea din tara si de afara stie ca alegerile au fost organizate de guvernul MEU cu tot ceea ce inseamna asta pana la amanunte de acest gen. Ideea este ca au organizat in asa fel totul pentru a putea fura in primul rand ei si complicii lor.
@Stefan
Pai ce spui dumneata este lipsa de empatie fata de femeile mai in varsta, asa cum
este sarmana mama a baronului rosu Marian Oprisan. Cine o va mai tine in spate pe mama lui Oprisan, cum va mai putea biata femeie sa cumpere bolizi de lux, vile, terenuri, sa puna deoparte in conturi secrete averi nemasurate pentru sarmanul sau fiu Marian Oprisan? Numai mama de baron rosu sa nu fii, srmana femeie, se vede acum lipsita de mijloacele necesare intretinerii familiei. Putina mila domnilor si doamnelor pentru aceste femei in varsta lovite brusc de nevoi.
Va zic si eu o chestie simpla. Biroul electoral sector 1 se afla in sediul Priomariei unde PSD este jupan, deci numai PSD avea posibilitatea sa fraudeze. Ceea s-a si demonstrat, a fost prins un individ de la PSD care manipula procesele verbale ale alegerilor pe sectorul 1. Sigur ca PSD poate frauda voturile si cu scopul anularii alegerilor atunci cand realizeaza ca nu are sanse de castig. In 30 de ani am am aflat atatea metode folosite de PSD pentru frauda, ca deja sunt convins ca mafiotii astia sunt capabili de orice ticalosie ca sa-si umple buzunarele fara munca, doar guvernand pentru ei si neamurile lor dar pe munca fraierilor. Ei uite ca fraierii nu mai vor sa-i tina in spate pe parazitii de la PSD si aleg altfel avand grija sa mai lase PSD sa fraudeze voturile.